De vorbă cu solista de muzică populară Liliana Laichici

 

E tânără, e frumoasă, senină și vorbește cu mult simț de răspundere pentru cuvânt. E atentă la nuanțe și nici o clipă vorbele nu trec înaintea gândurilor care sunt bine cumpănite, echilibrate și cu multă dragoste pentru semeni. Într-o lume în care animozitățile sunt bine cunoscute la „vârf”, în domeniul muzicii populare, Liliana Laichici îi iubește cu zâmbetul pe buze, deopotrivă pe toți, de la soliștii de renume din Banat, până la cei mai mari din țară, precum și pe instrumentiștii cei mai buni. Nu dă nume tocmai pentru a nu omite pe careva și a crea nemulțumiri. Vorbește cu multă dragoste de anii copilăriei, care au marcat-o profund și pe care-i păstrează cu multă grijă în propria „ladă cu zestre” de care nu se desparte niciodată. A știut încă din primii ani de viață că muzica și cântecul popular vor fi pentru ea totul și a urmat drumul vocației fără crâcnire și abateri, chiar dacă timp de cinci ani a fost dăscăliță. Ca profesoară de limba română a învățat și mai mult să prețuiască cuvântul și rostirea lui atât în viața de fiecare zi, cât și în versul cântecului popular. Iubește tinerii interpreți de muzică populară și consideră faptul că aceștia sunt tot mai mulți ca un plus, pentru că, implicit, se naște o selecție, o cernere din care, până la urmă, rămân doar valorile.

Ca manager este atentă și cu o veșnică dorință de a „cunoaște” cât mai mult din domeniul în care are responsabilități foarte mari, „încercările” nefăcând altceva decât să o ambiționeze, în cel mai bun sens al cuvântului, și mai mult.

Dar marele atu al Lilianei Laichici este faptul că cei care îndrăgesc muzica și cântecul popular o iubesc, o caută și o prețuiesc necondiționat. Liliana Laichici este a cântecului popular în aceeași măsură în care și acesta este al ei într-o simbioză greu de descifrat și într-o alchimie din care ies, până la urmă, biruitoare, dragostea și talentul.

 

 

- Ce vă mai amintiți de copilărie?

- M-am născut la Lugoj, la începutul unei toamne frumoase, într-o familie de oameni simpli dar care m-au înconjurat cu dragostea lor în fiecare zi din viața mea. Am avut parte de o copilărie ca în povești și cu greu mi-aș fi putut dori mai mult, pentru că nu mi s-a spus prea des „nu se poate”.

Am început să merg la școală exact la 7 ani, pentru că sunt născută în prima zi de școală, ca elevă a Școlii Generale nr. 3 din Lugoj, dar vacanțele mi le petreceam, din prima până în ultima zi, la Honorici, un sat pitoresc, așezat pe trei dealuri, pe care le-am bătut centimetru cu centimetru în fiecare vacanță. Părinții și bunicii mei, atât cei paterni de la Honorici, cât și cei materni de la Susani, m-au crescut cu dragoste, fără prea multe restricții, dar totuși au reușit să mă facă să înțeleg, chiar din primii ani de viață, ce se așteaptă de la mine. Tot de la ei am moștenit dragostea pentru muzica populară și pentru muzică în general. Tata îmi spunea adesea că „mă face artistă” și doar de puține ori m-am gândit să urmez alt drum, dar se pare că Dumnezeu a vrut totuși să împlinească visul tatălui meu. 

După cum am spus, am avut cea mai minunată copilărie pe care poate să o aibă un copil. Chiar nu mi-a lipsit nimic și nu mă refer la bunuri materiale. Acelea poate au lipsit, dar am avut dragostea părinților și a bunicilor mei, am fost un copil răsfățat. Am avut libertatea copilului de la țară, am crescut cu tălpile goale prin praf și prin noroi, alergând pe câmp de dimineața până seara, dar pe care părinții au știut să-l responsabilizeze. Aveam tot felul de mici sarcini pe care trebuia să le duc la îndeplinire, atât cât să nu cresc ca un copil răzgâiat, ci să cresc ca un copil responsabil. 

Acești ani minunați m-au inspirat și continuă să mă inspire în multe dintre textele mele. 

 

- Luați parte, în copilărie, la rugile satului, la hore?

- Eram prima. Număram orele până când începea jocul. Eram nelipsită, veneam prima și plecam ultima și bunica mă escorta. Nu avea nici o șansă să plece până nu se termina ultimul joc.

 

- Revenim la primii ani de școală...

- Primii ani de școală au fost la Lugoj. Am început să studiez vioara din clasa întâi. Până în clasa a VI-a inclusiv. Am avut-o ca dascăl de vioară pe doamna Olimpia Drăgan, sora domnului Ciprian Cipu. Nu știu de ce am ales vioara, cred că mi-a plăcut sintagma „vioara e regina instrumentelor”. La 13 ani am plecat la Timișoara, la Liceul de Artă „Ion Vidu”, în clasa a șaptea și am muncit din greu, dar la liceu am intrat cu 10, la secția canto. A fost o mare bucurie și o mare realizare. Eu am insistat la părinții mei că vreau să fac muzică și că vreau să merg la liceul de muzică. Am simțit această chemare și tatăl meu a fost cel care m-a susținut. A avut o încredere oarbă în mine.

 

- După terminarea Liceului de Muzică?

- Pe vremea când am terminat eu Liceul de Muzică nu erau decât patru conservatoare și, pentru că nu am vrut să plec din zonă, am optat să urmez facultatea de litere, secția română-franceză. Apoi am și profesat.

 

- Deci studiile superioare? 

- Le-am făcut la Universitatea de Vest, secția română-franceză. Dar în toată această perioadă am cântat și am colaborat cu cele mai prestigioase ansambluri din Timișoara, am participat la diverse concursuri naționale, de fiecare dată reușind să aduc acasă unul dintre primele premii. Desigur, toate aceste reușite mi-au dat curaj și încredere să perseverez, susținută în continuare de familia mea. După absolvirea facultății am lucrat timp de câțiva ani la catedră, ca profesoară de limba română, împlinindu-mi unul dintre visele de copil, îndelung exersat cu păpușile mele. Timpul nu mi-a mai permis însă să urmez o carieră didactică, așa că în ultimii ani m-am dedicat doar muzicii. 

 

- Cum vi s-a părut acea perioadă?

- Mie mi-a plăcut foarte mult dar a trebuit să renunț după vreo cinci ani pentru că nu mai făceam față programului. Absentam prea mult de la școală. Predam limba română, o materie importantă, care nu se poate învăța cu suplinitori și până la urmă a trebuit să renunț. Am renunțat la cariera didactică în favoarea muzicii și o bună perioadă de timp doar am cântat. 

 

- Care au fost primele apariții în public?

- Primele apariții în public au fost pe scena Clubului ITL din Lugoj. Tata a cântat și el și a fost solist la acest club al Întreprinderii Textile Lugoj. M-a dus acolo când a văzut că cochetez cu muzica populară. Cred că aveam vreo 11-12 ani. Am avut emoții, cu toate că, de obicei, copiii nu au emoții, pentru că nu realizează exact ce se li se întâmplă. Dar la mine nu știu dacă erau emoții sau era bucuria aceea mare de a fi pe scenă. Eram copleșită și destul de afectată de ce mi se întâmplă, de moment.

 

- Când a fost prima întâlnire adevărată cu publicul?

-  Eu am știut de la început că pot să fac ceva, am fost sigură de asta. Nu am avut niciun dubiu că asta este menirea mea. Și nici nu mă gândeam că o să fac altceva, nu am avut o variantă . Toată familia m-a susținut, dar tata în mod special. Tata a cântat și, într-un fel, prin mine și-a continuat visul. Dar adevărata întâlnire cu scena a fost când am participat la un mare concurs televizat. Pe vremea aceea nu era decât TVR-ul și era mare lucru să apari la televizor. Știu că am participat ca reprezentant al județului Timiș. Eram cât de cât cunoscută deja, dar nici nu erau atât de mulți tineri care cântau muzică populară pe vremea aceea. 

După aceea am început să cânt la Clubul CFR, apoi la domnul Galetin, la Constructorul, după aceea la Casa Tineretului. Am mers la mai multe formații mari care erau pe vremea aceea și care chiar aveau activitate. Noi aveam spectacole cu Grupul Constructorul chiar și cu Ansamblul Sorocul, de la Clubul CFR, cred că săptămânal, sau oricum foarte des. 

 

- Când a fost prima ieșire peste hotare?

- Printre primele ieșiri cred că a fost în Serbia. După aceea am fost prin Germania, prin Suedia. Apoi în ’94 am avut două mari turnee, de câte șase luni fiecare, în America. Sigur că a fost o oportunitate absolut deosebită. Iar după aceea am fost de foarte multe ori în America și în Canada, invitată la tot felul de manifestări ale românilor de acolo.

 

- De ce ansamblu v-ați apropiat?

- De toate, nu de unul anume. Nu am fost la un ansamblu anume, am colaborat cu multe ansambluri din țară. Am cunoscut-o pe doamna Mărioara Murărescu și odată cu acest moment din viața mea mi s-au deschis foarte multe porți și am colaborat cu toate marile ansambluri din țară. Eram foarte des invitată la concerte peste tot. Încă sunt, doar că acum nu mai sunt atât de multe spectacole cum erau acum 10-15 ani. Asta vorbind despre spectacolele mari. Cred că acum avem mult prea multe spectacole mărunțele, sunt mult prea multe evenimente de bâlci.

 

- Pierdem în calitate?

- Da, însă menirea noastă este să nu lăsăm să se întâmple acest lucru. Dar există o tendință de a se pierde din calitate prin aceste foarte multe și mărunte spectacole, în tot felul de condiții. Mă bucură faptul că sunt foarte mulți pretendenți și că sunt foarte mulți tineri care cochetează, cu mai mult sau mai puțin talent, cu muzica populară. E mai bine așa decât să nu-i intereseze această zonă a tradițiilor noastre.

 

- E întotdeauna talentul și chemarea sau e un interes?

- Poate să fie și un pic de interes, se poate câte un pic din fiecare. Dar dacă ai un pic de talent nu se poate să nu-ți placă să fii pe scenă, nu se poate să nu-ți placă să te iubească, să te aplaude lumea. Sunt lucruri firești, tuturor ne plac. 

 

- Care sunt bănățenii din muzică pe care îi aveți aproape de inimă?

- Eu mă înțeleg foarte bine cu toți colegii și colaborez bine cu toți. Nu aș putea să dau nume pentru că îmi sunt dragi și îi apreciez pe toți. 

 

- Ați cântat mult cu Adrian Stanca.

- Da. Doamna Mărioara Murărescu ne-a crescut, să zicem. Pe mine m-a preluat mai târziu, dar pe Adrian Stanca chiar l-a crescut și a vrut ca noi să cântăm împreună. I s-a părut că facem un cuplu potrivit, fiind de vârste apropiate și din zone apropiate. Am făcut diverse înregistrări, concretizate în albume, fiecare reprezentând o etapă din viața mea, dar cel mai important moment în cariera mea muzicală a fost întâlnirea cu doamna Mărioara Murărescu, cea care mi-a deschis drumul spre o altă lume, spre un alt nivel, la care nu îndrăzneam să sper. A fost un moment de cotitură în cariera mea, care mi-a dat ocazia să cânt alături de cei mai mari soliști din țară, să-mi văd numele pe afișe în diverse distribuții de invidiat.

 

- Iar la nivel național, ce interpreți v-au influențat sau inspirat?

- Îmi place și de Niculina Stoican, și de Petrică Mâțu Stoian... îmi plac și ardelenii foarte mult. De Dinu Ioan Sălăjan, de Ionuț Fulea... Îmi plac toți artiștii care sunt valoroși. În aceeași măsură o apreciez pe doamna Laura Lavric și chiar o iubesc pe Matilda Pascal Cojocărița.

 

- Cum vi se pare folclorul în general? Aici vorbind și de cântec, și de dans, și de port.

- Foarte variat și foarte frumos. 

 

- Credeți că o regiune poate să exceleze în fața alteia?

- Nu. Doar în sufletul nostru probabil excelează, pentru că depinde de unde provenim noi și glasul sângelui își spune cuvântul. Probabil că specialiștii apreciază toate zonele deopotrivă. 

 

- Cu ce ansamblu ați vrea să cântați?

- Evident, cu Ansamblul „Banatul”, pentru că simt zona aceasta a Banatului la fel ca și mine. Asta se simte în muzica lor. 

 

- Cântați doar folclor din Banat sau...

 - Nu. Cânt și folclor din alte zone. Chiar îmi place și chiar am un repertoriu foarte vast. În ultima vreme s-a întâmplat să cânt mai mult din Banat, pentru că cele mai multe evenimente ale mele sunt în Caraș și acolo cânt mai mult din Banat. 

 

- Proiecte personale?

- Numai ce a apărut un album, alături de Nicu Novac. Evident că îmi place să cânt și mă simt foarte confortabil alături de formația mea, cu care cânt la evenimente și care este alcătuiră din profesorul Daniel Iova, de la Ansamblul „Banatul” și profesor la Școala de Artă, Lucian Bologa, Boban Constantinovici, tot profesor la Școala de Artă, și Bodo Sever Anghel, la orgă.

Această meserie, după cum am mai spus, mi-a oferit ocazia să văd lumea. Am vizitat o bună parte dintre țările Europei, Statele Unite ale Americii, Canada, Emiratele Arabe și lista este deschisă.

Mă simt norocoasă că pot să fac dintr-o pasiune un mod de viață, și nu-i pot mulțumi lui Dumnezeu îndeajuns pentru cât de darnic a fost cu mine.

 

- Când ați preluat conducerea Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș?

- Acum trei ani și jumătate. Când l-am preluat cred că mă așteptam la ceva mai puțină administrație. A trebuit să învăț foarte multe lucruri într-o perioadă foarte scurtă, ca să îmi dau seama unde mă situez, ce trebuie să fac. A trebuit să citesc foarte multă legislație pentru că nu sunt genul de om căruia îi spui „asta se poate și asta nu se poate” și eu să o iau de bună. Trebuie să fiu eu sigură de acest lucru, trebuie să mă conving, să citesc.

 

- Cam ce faceți la nivel de județ?

- La nivel de județ facem foarte mult lucruri frumoase și foarte multe lucruri bune. Facem spectacole, organizăm evenimente, încercăm să promovăm tradiția bănățeană. Facem campanii de cercetare. Am avut parteneriate foarte frumoase cu Universitatea de Vest. Avem parteneriate cu domnul prof. dr. Ion-Viorel Boldureanu și se realizează proiecte foarte frumoase și foarte valoroase aici la centru. De exemplu, dansatorii Ansamblului „Banatul” au în fiecare zi de la 10 la 11 studii clasice, de balet clasic. La sala de orchestră instrumentiștii chiar acum lucrează la o suită excepțională, în care și-au dovedit și și-au arătat măiestria și imaginația. Noi nu punem în scenă doar simple jocuri tradiționale, ci le facem la un nivel profesionist, asta însemnând un grad de dificultate foarte mare, suite la care se lucrează foarte mult, care presupun foarte multă muncă. Păstrăm tradiția, doar că toate ansamblurile profesioniste trebuie să promoveze tradiția la un nivel profesionist. Nu putem să cântăm ca un taraf. Asta presupune armonii deosebite, orchestrații deosebite. Folclorul este un organism viu, în transformare. Categoric, există niște limite între care ne putem mișca, între care putem să transformăm într-atât încât să nu se strice autenticitatea.

Prin Școala Populară de Artă avem peste 30 de specializări și nu numai din domeniul folclorului tradițional, avem și clase de sculptură, de pictură, grafică, cine-foto, canto clasic, pian, vioară. Iar prin secția de conservare și mai ales prin Festivalul „Lada cu Zestre” chiar se promovează muzica tradițională și formațiile din acest județ, constituite la nivel de comune, sate. Este o inițiativă foarte bună a domnului prof. Ciprian Cipu. Este un Festival care a făcut foarte mult bine culturii tradiționale din județ. Sunt foarte mulți cei atrași de muzica populară. Și asta se poate vedea și la evenimentele private, unde tineretul știe să joace și își dorește să vină să joace tocmai pentru că a învățat acești pași noi. Tinerii stiu să joace diversificat și cu un anumit grad de dificultate. Li se pare foarte interesant să învețe pași noi, să învețe dansuri noi. Și toți acești participanți vin din proprie inițiativă și nu pentru interese.

 

- Festivalul a ajuns la cea de-a XI-a ediție. Cum a fost această ediție față de celelalte?

- Marele câștigător este comuna Giarmata, urmată de Checea, pe locul I, pe locul II, Deta și Dudeștii Noi pe locul III. Dar adevăratul câștigător, marele câștig al acestei ediții, din câte am înțeles de la juriu, sunt formațiile de copii sub 14 ani, care s-au înmulțit în acest an considerabil. S-a operat la regulament și am permis participarea copiilor la acest festival. Și au fost foarte numeroși. Este un mare câștig. Membrii juriului au fost plăcut surprinși de acest aspect al ediției din acest an. 

 

- Cu ce ați putea să-i ajutați pe îndrumătorii lor culturali?

 - Încercăm să facem asta. Datorită faptului că cei de la Consiliul Județean au înțeles că e nevoie să ne suplimenteze programele minimale, în acest an beneficiem de fonduri pentru promovarea acestor formații. Vom face filmări cu programele artistice ale acestor formații câștigătoare și le vom promova pe televiziunile de specialitate. Este primul an în care putem să le oferim aceste premii, sub formă de promovare.

 

- Și o promovare alături de profesioniști?

- Avem un spectacol mare, este vorba de Gala Festivalului „Lada cu zestre”, care va avea loc pe 18 iunie și noi îi chemăm la tot felul de evenimente atunci când avem.

 

- Ce planuri de viitor aveți?

- Pregătim premiera Ansamblului „Banatul”, pe data de 7 iunie, ocazie cu care vom avea o întâlnire cu coregrafii, dirijorii și managerii ansamblurilor profesioniste din țară. Ne vom aduna cu toții aici la Timișoara. Este a IV-a ediție, al patrulea an în care ne întâlnim și facem schimb de experiență. Va fi un spectacol deosebit, în care veți vedea un altfel de Ansamblul „Banatul”. Nu dezvălui mai multe pentru că nu vreau să stric surpriza. 

Pregătim și Festivalul Etniilor, în data de 11 iunie, la Muzeul Satului.

A consemnat Petru Vasile TOMOIAGĂ