Numit „Marele blond” şi „Tunarul din Banat”, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara, Ionel Bungău, deţine acum funcţia de responsabil al bazei sportive a Politehnicii. Peregrin prin fotbalul românesc, Ionel Bungău a obţinut prima legitimare în fotbalul din România, la echipa Dunărea Giurgiu, evoluând pentru această echipă trei ani (1962-1965), în timpul junioratului. Născut la Pădureni, în septembrie 1947, Ionel Bungău, după muţi ani în care s-a călit şi a învăţat fotbalul carpatin pe diferite meleaguri, a revenit în Banat, începând să joace pentru C.F.R. Timişoara, încheindu-şi cariera de fotbalist în anul 1977, la clubul U.M.T. Şi-a continuat activitatea în fotbal, antrenând diferite echipe, la puţin timp după ce a încheiat cariera de fotbalist debutând în arbitraj. 

Dând dovadă de multă bunăvoinţă şi răbdare, fostul mijlocaş al echipei Politehnica Timişoara, Ionel Bungău, ne-a povestit, într-un interviu, câte ceva din cariera sa sportivă, pledând pentru revigorarea sportului timişorean şi românesc.

 

Despre primii paşi în fotbal 

 

Ionel Bungău s-a născut în 24 septembrie 1947, în localitatea Pădureni (judeţul Timiş), locuind acolo până la vârsta de 11 ani. Frumuseţea fotbalului a dscoperit-o de la vârsta de şase, şapte ani, de la această vârstă începând să practice acest sport. 

Primele clase le-a absolvit la Pădureni, iar de la vârsta de 11 ani, împreună cu părinţii, s-a mutat la Şag (judeţul Timiş) şi a continuat şcoala acolo (clasele 5-7). Pe lângă pasiunea sa pentru fotbal, Ionel Bungău a descoperit şi pasiunea pentru echitaţie, plăcându-i foarte mult caii din Staţiunea Experimentală Zootehnică de la Pădureni, combinând, un timp, fotbalul şi echitaţia.  

De la vârsta de 14 ani, până la 15 ani, Ionel Bungău a luat o pauză în sport, iar după aceea a efectuat şcoala profesională la Giurgiu. Cum a ajuns acolo? Tot datorită pasiunii sale pentru fotbal. Atunci când a mers la Timişoara să susţină examenul pentru a intra la Şcoala de Meserii şi să devină strungar, în curtea şcolii se juca fotbal. Crezând că cei care joacă sunt ca şi el, în aşteptarea examenului, a intrat în joc, iar la final a aflat că cei care jucau erau deja elevi la această şcoală, în anul doi sau trei, el pierzând examenul. A fost foarte apreciat pentru jocul său din curtea şcolii, ceilalţi colegi de joc strigându-i la final, „Bravo, blondule!” Când a ajuns acasă, la Şag, le-a spus părinţilor că a scris la examen şi că speră să-l ia, dar, peste două săptămâni le-a dat vestea că a căzut, fiind „puţin sub linie”. A urmat cel de-al doilea examen, la „Electomotor”, dar a păţit la fel.  

Văzând că nu învaţă, părinţii i-au oferit posibilitatea să lucreze în construcţii, dar până la urmă s-a apucat de învăţat. A susţinut un examen la Jimbolia, la o şcoală profesională de maiştrii zootehnici, dar practica făcută acolo nu l-a mulţumit, aşa că a decis să plece de la acea şcoală din Jimbolia.

Revenit acasă, la Şag, tatăl său a decis, având un prieten acolo, să-l trimită la Giurgiu. Împreună cu alţi doi colegi, unul de la Utvin şi unul de la Chişoda, Nelu Bungău a plecat la Giurgiu, iar odată ajuns acolo, pentru că avea contract cu Fabica de Zahăr din Timişoara, a fost repartizat la Fabrica de Zahăr din Giurgiu, continuând să înveţe într-o clasă separată, ceilalţi ucenici aflaţi acolo provenind de la şcoli profesionale pentru mecanici navali, sudori etc. 

La Giurgiu, mai întâi şi-a dorit să învețe cânte la muzicuţă, dar până la urmă nu i-a plăcut. A urmat o încercare de a practica box, dar, atunci când a mers la box cu unul din colegii săi, antrenorul i-a rupt nasul colegului, iar când a vrut să facă acelaşi lucru şi cu el, Ionel Bungău a fugit, abandonând boxul. Astfel a luat calea fotbalului.

A început, treptat, pregătirea în fotbal, iar din 1962 a fost legitimat la echipa de juniori Dunărea Giurgiu unde a rămas până în 1965. La Dunărea Giurgiu i-a avut antrenori pe Marin Anastasovici, despre care Ionel Bungău ne-a mărturisit că a fost „un antrenor foarte bun de la care am prins foarte multe calități”, iar mai târziu, și pe Marian Iorgulescu (tatăl fostului fotbalist Gino Iorgulescu). Printre colegi din acea perioadă, Ionel Bungău i-a avut pe Gică Grozea (care a jucat la Dinamo, Petrolul), Bebe Lungu (care a venit la C.F.R. Timișoara și a rămas aici), Titi Mareș (un stoper de bază la Farul Constanța), Titi Borcea, o serie de jucători cu nume. De la Giurgiu, Ionel Bungău a revenit la Timişoara, deşi cei de acolo nu au dorit să-i dea drumul, revenind acasă pentru că avea acel contract cu Fabrica de Zahăr din Timişoara. „Mi-au rămas câteva amintiri frumoase de la Giurgiu”, ne-a declarat Ionel Bungău.

 

C.F.R. Timişoara (1965-1967)

În anul 1965, Ionel Bungău a revenit la Timişoara, fiind angajat la Fabrica de Zahăr de aici, în meseria de lăcătuş mecanic. Odată revenit în Banat, a fost sfătuit să joace fotbal pentru C.F.R. Timişoara, „fiindcă este o echipă muncitorească și aveam șanse să prind primul 11”. La Fabrica de Zahăr a lucrat în trei schimburi, făcând naveta de la Şag, la Timişoara, cu bicicleta. Antrenamentele cu echipa feroviară le făcea aproape zilnic, iar după mai multe meciuri jucate la juniori, prof. Nicolae Godeanu l-a promovat la echipa mare a C.F.R.-ului. Printre coechipieri îi avea pe, Seceleanu, Fodor, Tatar, Samson etc. Ionel Bungău s-a integrat în echipă, ceilalţi coechipieri primindu-l foarte bine. „Am început să dau goluri fantastice din lovituri libere, goluri de la 30, 40 de metri și chiar de la central terenului, goluri care au rămas și acum în inima și-n mintea spectatorilor”, ne-a mărturisit Nelu Bungău.

Despre perioada petrecută la C.F.R. Timişoara, pe când împletea munca în fabrică cu fotbalul, Ionel Bungău îşi aminteşte: „După un an de zile, șeful serviciului de personal, unul Furdui, un om deosebit, într-o noapte m-a prins că am dormit în timpul lucrului și m-a chemat să dau cu subsemnatul. Eu i-am spus că sunt obosit de la fotbal, pentru că joc fotbal la C.F.R. I-am spus că duminica următoare am meci cu U.T.A. (cu echipele de juniori). Eram la început, iar el mi-a spus că vine să mă vadă. A fost la acel meci, iar jocul s-a terminat egal, 1-1. Printre alții, la U.T.A. era Coman, portarul acela vestit care era coleg cu mine la Giurgiu, a venit la U.T.A., de acolo s-a dus la Pitești, iar de acolo la Dinamo și apoi a ajuns la națională. Mai juca la U.T.A. pe atunci, Domide, Brosovszky, Axente etc. Cu toții eram la juniori, iar pe urmă am urcat la echipa mare”.

De la echipa feroviară a Timişoarei, vestea evoluţiilor bune a fost dusă în mai toate colţurile ţării. Mai întâi, oferte de transfer pentru Ionel Bungău au venit de la Ştiinţa Timişoara (cum se numea pe atunci Poli), dar pentru că acea echipă evolua în Divizia B, Bungău a refuzat să joace în rândurile ei, preferând o echipă de Divizia A. Nu mai puţin de opt echipe din ţară i-au făcut oferte, printre ele numărându-se şi Craiova. La Craiova, Ionel Bungău a jucat un meci cu echipa C.F.R. Timişoara, în sferturile de finală ale Cupei României, ediţia 1966-1967, împotriva echipei Progresul Bucureşti. În acel meci a marcat un gol de la 40 de metri de poartă, iar mingea, datorită forţei şutului, a rupt plasa porţii echipei adverse, arbitrii validând în cele din urmă golul. C.F.R. Timişoara s-a calificat în semifinalele Cupei României, iar aici a jucat cu Steaua Bucureşti, la Hunedoara, timişorenii fiind învinşi cu 0-3. Bungău avea misiunea să-l marcheze pe Gheorghe Constantin, în acel joc din semifinale, împotriva echipei militare. 

După acel meci, oficiali ai Stelei au venit la Timişoara să-l transfere pe Ionel Bungău la echipa din Ghencea, dar un jurnalist timişorean, Constantin Hîrşova l-a ţinut acasă la el, spunându-le celor de la Steaua că este accidentat la gleznă (ceea ce așa a fost). Până la urmă, Ionel Bungău nu a mers la Steaua pentru că ar fi fost posibil să-l dea la echipa din Târgu Mureş (A.S.A., considerată cea de-a doua echipă a  Stelei).

 

Rapid Bucureşti (1967-1968)

 

Totuşi, ca urmare a unor supărări copilăreşti, Bungău avea să plece de la C.F.R. Timişoara, la Rapid Bucureşti, evoluând la echipa giuleşteană în ediţia de campionat 1967-1968. „Nu vroiam să plec de acasă. Făceam naveta de la Șag la Timișoara și nu au fost în stare să-mi elibereze un abonament de la Șag la Timișoara și-mi era rușine să tot merg pe blat. Când m-au transferat la depou, nu mi-au oferit bonuri de masă, una din mesele de prânz plătindu-mi-o mecanicii de locomotivă. Mi-a fost rușine de acest fapt şi m-am supărat. Seara, când au venit cei de la Rapid, am plecat cu ei la București”, şi-a amintit Ionel Bungău despre supărările de la C.F.R. Timişoara şi plecarea la Rapid Bucureşti. 

În perioada cât a evoluat pentru Rapid Bucureşti, Nelu Bungău i-a avut antrenori pe Valentin Stănescu și Victor Stănculescu, iar printre coechipieri s-au aflat, Rică Răducanu, Lupescu, Motroc, Dan Coe, Ion Ionescu, Nichi Dumitriu, Codreanu, Alexandru Neagu, Pop (fundaș), Ștefan, Costea etc. 

La Rapid a debutat în jocul de la Ploieşti, Petrolul Ploieşti - Rapid Bucureşti, iar etapa următoare a jucat împotriva lui Dinamo, pe stadionul fost „23 August”. 

Cu o ediție în urmă, Rapidul a câştigat campionatul, iar Ionel Bungău a participat în ediţia 1967-1968, cu Rapidul, în Cupa Campionilor Europeni, depăşind în primul tur echipa bulgară Trakia Plovdiv, iar în turul doi a fost eliminată de Juventus Torino după ce echipa italiană s-a impus cu 1-0 la Torino, iar la Bucureşti jocul s-a încheiat egal, 0-0.  

Despre participarea în ediţia 1967-1968 a Cupei Campionilor Europeni, cu Rapid, Ionel Bungău şi-a amintit: „Sunt două amintiri frumoase din timpul când am participat cu Rapid în Cupa Campionilor Europeni. În turul întâi am jucat la Trakia Plovdiv prima manșă, iar manșa a doua am jucat-o acasă cu un stadion plin cu 80.000 de oameni. Am învins cu 3-0 la capătul unui meci senzațional și, următorul meci am căzut la tragerea la sorți cu Juventus Torino. Atunci am mers prima dată cu avionul. Atunci am vizitat prima oară Viena, iar de la Viena am ajuns la Milano. În zbor către Milano, avionul a avut câteva perturbaţii în zbor, iar asta mi-a produs teamă. La Milano am văzut stadionul «San Siro» care se afla la vreo 30 de kilometri de oraş. Pe seară am ajuns la Torino şi am efectuat o plimbare. Am fost cazaţi la un hotel de lux din Torino, eu stând în cameră cu Jamaischi. Juventus ne-a învins cu 1-0, prin golul marcat, în minutul 87 sau 88 de Magnusson, un suedez care juca în naţionala Suediei. După meci, ne-au cazat trei zile la Roma, iar acolo am văzut tot orașul, fiind duși în vizită cu avionul deasupra orașului, dar jumătate din noi nu am mai vrut să urcăm în avionul cu care am fost invitați să vizităm Roma. Până la urmă am urcat, iar avionul ne-a dus la altitudine joasă. A fost deosebit! Când am plecat acasă, am luat avionul din Roma, iar în avion am călătorit cu echipa Steaua care venea din Spania, unde a jucat într-o altă cupă europeană. Pe aeroportul din Roma am întâlnit-o pe Sophia Loren. A fost o întâlnire foarte emoţionantă. Am ajuns la București, iar returul s-a jucat pe stadionul «Republicii». Jocul retur a fost prin decembrie, iar rezultatul final a fost egal, 0-0. Am avut două ocazii rarisime și am scăpat victoria printre degete. La final, a avut loc o masă împreună cu echipa italiană, dar ne-a părut rău că nu ne-am calificat mai departe”.

Perioada de la echipa bucureşteană s-a încheiat pentru Ionel Bungău în returul ediţei 1967-1968, atunci când, oficialii Rapidului i-au oferit mijlocaşului bănăţean o garsonieră lipsită de confort la etajul 10 al unui bloc din cartierul Balta Albă, iar pentru că nu a fost introdus în echipa Rapid într-un meci împotriva Farului Constanţa, Ionel Bungău s-a supărat pe echipa giuleşteană, oficialii Rapidului oferindu-l la schimb cu unul dintre fotbaliștii echipei Universitatea Cluj-Napoca.

 

Universitatea Cluj (1968-1971)

 

A urmat perioada pe care Ionel Bungău a petrecut-o la echipa „şepcilor roşii”, Universitatea Cluj, între 1968-1971, fiind adus aici de antrenorul Constantin Teaşcă, acesta promiţându-i că-i va oferi tot ce doreşte. „Am fost modest și am solicitat o garsonieră, câțiva bani ca să am de buzunar și să fac școală. Am luat-o cu seralul de la liceu și a fost o perioadă foarte frumoasă”, şi-a amintit Ionel Bungău despre perioada clujeană. 

Primul meci jucat în echipa studenţilor clujeni a fost într-un turneu în Polonia, iar de acolo a revenit în România, dar, datorită evenimentelor din Cehoslovacia (n.r. „Primăvara de la Praga”, intervenţia armatelor unor ţări ale Tratatului de la Varşovia, în Cehosovacia, din1968), Ionel Bungău nu a revenit la Cluj, ci a rămas la Piatra Neamţ timp de o săptămână, în cantonament, primul joc oficial cu echipa Universitatea Cluj susţinându-l împotriva echipei din Bacău, meciul încheindu-se la egalitate, 3-3, unul din golurile Clujului fiind marcat de Bungău. „Antrenorul Teașcă îmi spunea să-l țin pe Dembroschi, că el face jocul Bacăului. Erau foarte buni. După rezultatul de egalitate am venit acasă cu un autocar. Ne-au așteptat cei din conducerea Universităţii Cluj, pe Dealul Feleacului”, ne-a povestit Bungău despre acel meci.  

Următorul său joc în echipa clujeană s-a desfășurat la Cluj, împotriva echipei Rapid. Universitatea Cluj s-a impus cu 2-0, printr-un gol marcat de Ionel Bungău, la capătul unei lovituri libere de la 30 de metri, executată printre capetele giuleştenilor Dan Coe şi Motroc, tot Bungău fiind co-autorul celui de-al doilea gol, prin pasa oferită coechipierului care a ridicat scorul în favoarea echipei ardelene. „Tot stadionul ne-a aplaudat, ne’a Titi Teașcă a venit să mă ridice pe brațe”, ne-a relatat Nelu Bungău despre acel joc.

Ionel Bungău i-a avut coechipieri la Universitatea Cluj, printre alţii, pe Uţu Moldovan, Remus Cîmpeanu, Anca, Uifăleanu, Mihai Adam (de două ori golgheter al României), Oprea, Musteţea, Coman etc. Despre perioadă clujeană a carierei sale, Ionel Bungău ne-a spus: „Am prins echipa, am jucat foarte bine, studenții ne simpatizau. Spectatorii veneau la antrenament în număr ridicat, cam 2000, 3000 de spectatori veneau să ne vadă cum ne antrenăm. Eram pe locurile 4, 5 pentru că nu puteam trece de echipele departamentale. A fost o perioadă frumoasă. Băteam pe Dinamo oricând. I-am bătut la București, apoi la Cluj, 1-0, prin golul reușit de Barbu. Sigur, am o amintire neplăcută din meciul cu Dinamo. Arbitrul jocului m-a dat afară de pe teren împreună cu Radu Nunweiller pentru că, după ce am fost faultat de Nunweiller, i-am replicat dinamovistului, iar arbitrul Ritter (din Timişoara) m-a eliminat şi pe mine. La acel meci, a fost și maică-mea în tribune”.

 

Poli Timişoara (1971-1977)

 

Ionel Bungău a mai avut antrenor la Universitatea Cluj, pe Fane Cîrjan, unul din veteranii fotbalului românesc, iar după Cluj-Napoca a urmat Politehnica Timişoara (1971-1977).  Când a sosit la Poli, echipa era în Divizia B, antrenor fiind Toma Jurcă (fost extremă dreaptă la U.T.A.), de loc din Voiteni. Printre coechipierii de atunci au fost Simion Surdan, Dima, Copăceanu, Fülöp, Rotaru etc. 

După Toma Jurcă, antrenor a sosit la Poli Timişoara, prof. Ion V. Ionescu, iar la finalul ediţiei 1972-1973, Poli Timişoara a promovat în Divizia A, Nelu Bungău punând umărul la această promovare. 

Pentru promovare, Poli Timişoara s-a confruntat cu F.C. Bihor Oradea, meciul decisiv, cel din retur, jucându-se la Timişoara. Despre acel meci, Ionel Bungău ne-a spus:  „În retur eram cap la cap cu Bihorul, conduceam noi cu un punct sau două. Înainte de meciul decisiv cu Bihorul, stadionul era plin de dimineața, meciul se juca după-masa, peste 50.000 de spectatori. Am bătut 1-0. Eu am fost eliminat în minutul 4, împreună cu un jucător de la Bihor care m-a lovit, eu i-am replicat, ceva verbal. Tică Șchiopu a dat o lovitură liberă, iar cu ajutorul portarului, care a împins mingea în vinclu, a marcat golul decisiv. A fost o promovare frumoasă!”

Despre primul an jucat la Poli Timişoara în Divizia A, Ionel Bungău ne-a declarat: „În primul an în Divizia A, în fiecare meci am marcat și am încheiat pe locul 6. Tot în primul an de la promovare am jucat și finala Cupei României, cu Jiul Petroșani. Am pierdut atunci cu 2-4. Am marcat cel de-al doilea gol pentru Poli. Știu că prof. Ionescu nu m-a introdus de la începutul jocului, ci abia din repriza a doua, iar asta datorită felului meu mai non-conformist de a fi. Jiul ne-a condus cu 2-1, 3-1, 3-2 și la 3-2 am mai avut eu o ocazie, am trimis mingea în bară, iar la final au marcat ei un gol și s-a terminat 2-4. Primul gol pentru Poli, l-a înscris în acel meci, Simion Surdan. Au fost atunci vreo 5.000 de timișoreni la meci, la București. Am avut o galerie senzațională pe stadionul Republicii”. 

 

La finalul carierei de fotbalist

 

Ionel Bungău şi-a încheiat jocul de pe gazon, la echipa U.M.T., în anul 1977. Despre scurta perioadă petrecută la U.M.T., Ionel Bungău ne-a spus: „La U.M.T.  am avut o perioadă frumoasă, scurtă, însă, dar cu oameni total devotați pentru fotbal, cu directorul general Bagiu, cu o serie de ingineri, Șețu era în conducere, Weissmüller, un inginer care era președintele secției de fotbal. Printre colegi au fost Pârvu, Arnăutu, Giuchici etc. O echipă bună, foarte bună. După un an de zile, directorul Popescu ne-a spus că ne mulțumește și am încheiat cariera de fotbalist”.

Cariera de fotbalist odată încheiată, pentru Ionel Bungău a urmat debutul în arbitraj. La Braşov, împreună cu alţi colegi de generaţie, a urmat un curs de arbitru, iar în returul campionatelor din 1978 a debutat în arbitraj. Printre colegii arbitrii, Bungău i-a avut pe Mustețea (fost la Cluj), de la Timișoara era Arnăutu, Regep, Deleanu, Mircea Constantinescu (portarul de la Iași și de la Dinamo) etc. Timp de 20 de ani a fost observator în diviziile „A”, „B” și „C”.  Ionel Bungău a fost și antrenor, începându-și activitatea în antrenorat, la U.M.T. Alte echipe pe care le-a mai antrenat, la Timișoara, au fost, „Tehnolemn”, „Șoimii” etc. 

 

Perioada studenţiei (1973-1978)

 

Ionel Bungău și-a petrecut studenția între 1973-1978. A optat pentru Facultatea de Electrotehnică din cadrul Politehnicii din Timișoara, considerând că odată format ca inginer ar putea câştiga mai bine decât în urma absolvirii facultăţii de educaţie fizică. Ultimul an de liceu l-a încheiat la Liceul 10 din Timișoara. Despre anii studenţiei, dar şi despre repartiţia de după aceşti ani, Ionel Bungău ne-a declarat: „Profesorii din facultate au fost foarte apropiați de noi, mai cu seamă că știau că avem două antrenamente pe zi, unul la 11 și unul la 5. De la 8 la 11 mă duceam la cursuri și în special la profesorii care erau foarte exigenți și nu țineau cont de faptul că jucam fotbal, de la 11 la 1, la antrenament, de la 1 la 2 la masă, de la 2, dacă avem după-masă laboratoare, mergeam acolo până la 5. Nu aveam în fiecare zi două antrenamente. Am avut un ciclu săptămânal foarte ocupat. Nu-mi pierdeam nopțile și asta conta foarte mult ca să fiu odihnit. Somnul, mâncarea și recuperarea sunt vitale pentru orice sportiv de performanță. Mai lipseam de la cursuri câteodată când aveam antrenamente, dar recuperam, mai ales laboratoarele, pentru că de la curs ne mai iertau profesorii. Nu am învățat chiar tot pentru că erau materii fără vreo legătură cu ceea ce urma să fac în profesia de inginer. Ceea ce a fost de învățat, am învățat. Am susținut licența și am obținut-o cu media 7. Am prins o repartiție la Balș, iar cei de acolo m-au primit foarte bine. Cu o aprobare din partea ministrului de la construcții de mașini, m-am transferat la Pitești, la uzinele Dacia. Mai târziu m-am angajat la filiala Service Timișoara care aparținea de Pitești”.

 

Fotbalul de astăzi 

 

„Fotbalul nu se mai joacă ca pe timpuri. Este un ritm mai accentuat, se joacă în forță. Este un fotbal dur, este un angajament mai total, fizic, dar tehnic și gândire… nu mai vezi un șut de la 30 de metri, decât foarte rar. Este ceva incredibil! Un fel de rugby, la ora actuală, mai ceva ca rugby. E dezastruos!”

Despre cum ar putea fi readuse performanțele în fotbalul românesc, Ionel Bungău spune: „Performanțele se fac împreună cu echipa, cu orașul, cu conducerea orașului, cu Primăria, cu Consiliul Județean, cu Universitățile, deci, noi trebuie să fim una și aceeași echipă, una să fie în „A”, una în „B” și una în „C”, iar Ferderația, împreună cu cluburile, ar trebui să facă o propunere, un proiect de lege, să-l trimită la Parlament și la executiv și să lase primăriile și consiliile județene să finanțeze sportul, nu numai fotbalul, ci sportul în general. Dacă se merge pe ideea cum că au fost cheltuiți bani pentru sport și nu este legal asta, nu facem nimic. Trebuie, toată lumea să contribuie la sport, pentru că fără sport nu vom putea avea o națiune sănătoasă”.

Pentru revigorarea  fotbalului din România, Ionel Bungău ne-a mărturisit: „Trebuie început de la grupele de copii și juniori. Revigorarea se poate face numai așa, dacă se aprobă în Parlament și în executiv finanțarea sportului local ca să putem oferi salarii și centrelor de copii. FIFA mai finanțează ceva la Centrele de Copii, dar aceste centre nu prea sunt, iar care sunt, fiecare centru de copii își promovează jucătorii la echipele mari. Ar fi bine să nu mai fie infuzia asta de jucători de afară, ci să ne axăm pe jucătorii noștri, să putem să-i vindem și noi când cresc și au valoare, să câștigăm un ban de pe urma lor. Ar fi bine ca impresarii să aibă în vedere fotbaliștii din România, iar aducerea unor forțe noi la cluburile de la noi să se realizeze mai mult din rândul fotbaliștilor locului. Avem puține stadioane, iar până nu se creează aceste stadioane nu vom putea vorbi de infrastructură europeană. De exemplu, la noi, la Timișoara, avem un gazon foarte bun, cu un drenaj foarte bun, avem finalizată instalația de căldură, dar acum nu avem generatorul care consumă, la oră, apoape 100 de litri de motorină, iar acest generator, când vine înghețul, trebuie pornit cu o săptămână înainte, ca să fie terenul viabil pentru joc”.

 

A.C.S. Poli Timișoara

 

Referindu-se la situația echipei din Liga întâi „Orange”, A.C.S. Politehnica Timișoara, echipă care se află în zona „nisipurilor mișcătoare” (penultimul loc în clasamentul întrecerii), fostul mijlocaș al echipei timișorene, a declarat: „Sunt mai multe criterii de a se salva. Nu trebuie să mergem pe ideea «să moară capra vecinului». Noi trebuie să jucăm, trebuie să jucăm până în ultimul minut. Eu sunt convins că vor veni cele opt puncte (din depunctări). Am mai avea la Viitorul Constanța, apoi acasă, cu Chiajna. Ar fi bine să începem faza următoare a întrecerii cu 12 puncte. Sunt foarte multe echipe în criză financiară, enumăr aici Pandurii și Tg. Mureș, dar noi ne punem speranța în jucători și în antrenorul Ionuț Popa care contează enorm de mult și mă bucur că antrenorul a reușit să aducă echipa pe un făgaș destul de bun. Ionuț Popa este un antrenor modest care tace și face. Și eu am pus umărul la aducerea sa aici și mă bucur că mi-a dat satisfacție prin rezultatele obținute”.

 

Recomandări către cititori

 

„Sunt convins că sunt foarte mulți cititori care mă cunosc atunci când citesc acest articol. Le doresc din suflet, să citească, să fie alături de ziarul Timișoara pentru că este un ziar foarte important și are ziariști cu o mare capacitate profesională care relatează cu obiectivitate toate evenimentele din Timișoara și din Timiș”.

Cornel SERACIN