După zece ani de la închidere, spitalul din Ciacova își redeschide porțile pentru pacienți! Printr-un efort conjugat a doi oameni de excepție, dr. Codruța Bungău, care a materializat proiectul, și primarul orașului Ciacova, ing. Petru Filip, care a inițiat și susținut demersul, locuitorii orașului Ciacova și ai localităților învecinate vor beneficia din nou de servicii medicale de calitate, nemaifiind nevoiți să se deplaseze către alte spitale din județ.
Inaugurarea unității spitalicești de la Ciacova a avut loc miercuri, în prezența prefectului județului Timiș, Liliana Oneț, a directorului executiv al Direcției de Sănătate Publică Timiș, dr. Flavius Cioca, a primarului orașului, ing. Petru Filip, a dr. Codruța Bungău, a personalului medical din instituție, a preoților romano-catolic și ortodox din Ciacova, dar și a numeroși localnici care au ținut să fie prezenți la acest eveniment deosebit din viața orașului.
Dr. Codruța Bungău a făcut o scurtă incursiune în „istoria” redeschiderii spitalului ciacovean și a spus că demersul a fost unul îndelungat și dificil, pentru că a trebuit să se treacă de obstacolele birocratice, dar și de anumite mentalități ale unui sistem care obstruc­ționează înființarea de noi unități sanitare private.
Primarul Petru Filip a salutat redeschiderea spitalului din Ciacova și a mulțumit celor implicați în acest demers pentru succesul acțiunii lor. El a ținut să-i liniș­tească pe locuitorii orașului cu privire la modul în care vor putea beneficia de serviciile medicale: „Chiar dacă oamenii au spus că e un spital privat, datorită contractului încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, se vor deconta serviciile medicale”.
Redeschiderea spitalului a fost salutată și de prefectul de Timiș, Liliana Oneț, și de directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Flavius Cioca.
Preoții Iulian Filip și Emanuel Popescu au oficiat apoi o scurtă slujbă religioasă, după care oamenii care și-au adus cel mai mare aport la redeschiderea spitalului - primarul Petru Filip și dr. Codruța Bungău - au tăiat panglica inaugurală, după care oaspeții au putut vizita apoi spitalul.
Instituția spitalicească de la Ciacova va avea 20 de paturi de internare continuă în specialitatea boli cronice, cinci paturi de internare de zi în specialitatea medicină internă, laborator, imagistică medicală și ceea ce este cel mai important, un serviciu de gardă cu o linie de gardă 24/24 h, astfel încât să fie deservită prompt urgența medicală.
Camera de gardă beneficiază de toate dotările necesare - defibrilator, ventilator, monitor de funcții vitale, ecograf, electrocardiograf, aspirator medical, sursă de oxigen, analizoare rapide de biochimie, hematologie, coagulare, ASTRUP, inclusiv testare rapidă pentru depistarea infecției cu coronavirus.
Sunt prezente de asemenea în structura serviciile de suport precum blocul alimentar, spălătoria, biroul de internări, serviciul administrativ, biroul financiar etc.
În contextul epidemiologic actual, un mare accent se va pune pe respectarea circuitelor funcționale în condiții de securitate epidemiologică și în special pe triajul epidemiologic, atât al pacienților, cât și al personalului. În acest sens, în spital va funcționa un compartiment de prevenire și limitare a infecțiilor asociate actului medical.
De asemenea, va fi monotirizată în permanență calitatea serviciilor oferite, în acest sens în structură regăsindu-se un birou de management al calității care va avea ca preocupare centrală siguranța pacientului.
O echipă de tineri medici specialiști va lucra împreună cu medici cu experiență, alături de asistentele medicale, personalul de îngrijire și personalul administrativ.
Infrastructura fizică și medicală a fostului Centru de Sănătate Ciacova a fost integral refăcută și dotată, astfel încât să corespundă standardelor actuale de acreditare, spitalul fiind deja certificat EN ISO 9001:2015 de către un auditor prestigios al serviciilor de calitate în Uniunea Europeană - TUV AUSTRIA CERT.
În viitorul apropiat spitalul se va înscrie și în procesul de acreditare ANMCS, pentru a fi evaluați și acreditați și de către această autoritate națională.
De asemenea, se va încheia contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii gratuite pe segmentele decontate prin sistemul asigurărilor de sănătate, dacă au calitatea de asigurat.

Petru Vasile TOMOIAGĂ