Chiar dacă întreaga lume traversează o perioadă dificilă, cauzată de epidemia de coronavirus, administrațiile locale din județul Timiș continuă să deruleze investiții benefice pentru comunitățile pe care le conduc. Un asemenea exemplu îl constituie administrația locală din comuna Giulvăz. Amănunte despre ce anume investiții se derulează ne-a oferit Florentin-Gheorghe Cristeți, primarul comunei: „Pentru că viața va merge înainte, iar noi trebuie să fim optimiști în acest sens, vă fac cunoscut faptul că administrația locală din comuna Giulvăz, pe care o conduc, nu și-a uitat menirea pentru care a fost aleasă și a continuat și continuă, chiar și în această perioadă dificilă, să muncească pentru binele obștii. Am să enumăr, succint, în cele ce urmează, preocupările noastre din ultima vreme pe linie administrativă și investițională.
În ceea ce privește capitolul infrastructură, se lucrează la asfaltarea străzilor din localitățile Rudna și Crai Nou.
Preconizez că până la sfârșitul anului această lucrare se va finaliza. Aceasta depinde însă și de Ministerul Dezvoltării. Dacă de la București ni se vor aloca la termen sumele necesare, lucrările se vor finaliza în toamnă.
În localitatea Ivanda au început, în această perioadă, lucrările de pietruire a străzilor și a unei părți a Drumului Comunal, în măsura posibilităților financiare. Străzile se pietruiesc cu fonduri din bugetul local, iar Drumul Comunal, cu alocări de la Consiliul Județean Timiș și contribuție de la bugetul local.
În localitatea Rudna am reușit să pietruim pe o lungime de circa 700 de metri, până la intrarea în cimitir, pentru că accesul era greoi mai ales atunci când ploua.
Suntem în faza de recepție a lucrărilor de infrastructură la parcul de joacă din localitatea Giulvăz. Parcul are o suprafață de aproape un hectar. Urmează dotarea cu echipamente de joacă, în funcție de posibilitățile de livrare a acestora de către firma cu care am încheiat contract de achiziție în acest sens.
Recent, s-a organizat o licitație, pentru un teren al Primăriei, în scopul construirii pe acesta a unui Centru Medical și Cămin de Bătrâni. La licitația organizată de Primărie au participat două firme, dintre care câștigătoare a fost doamna doctor Patricia-Luminița Nicola.
Așezământul urmează să aibă secții de pediatrie, medicină internă și recuperare medicală și va fi deservit de medicii aferenți. Capacitatea va fi de 20 de locuri”.

(A.B.)