Ca în fiecare an, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost prilej de mare bucurie în comuna Orțișoara. Ruga comunei constituie una dintre cele mai importante sărbători de peste an ale locuitorilor de aici. Hramul Bisericii Ortodoxe din localitate este cinstit așa cum se cuvine, iar cu acest prilej se organizează evenimente diverse.
Astfel, în prima zi, sâmbătă 7 septembrie, de la ora 10, pe străzile comunei a răsunat - pașnic de această dată - sirena mașinii de pompieri a Serviciului Voluntar de Urgență Orțișoara, pompierii fiind nașii Rugii din acest an. Cu acest prilej, alături de formațiunile voluntare de pompieri din localitățile Vinga, Mailat, Șagu și Livada, s-a organizat o paradă a pompierilor, aplaudată la scenă deschisă. Parada s-a încheiat la Stadionul „Pavel Zagura”, pe gazonul căruia echipajele de pompieri au oferit o demonstrație specifică. Nu înainte, însă, de a asculta imnul național al României și a primi salutul primarului comunei Orțișoara, Aleodor Sobolu: „Nu doar ca primar, ci și ca cetățean doresc să vă felicit pentru ceea ce faceți. Uniforma - indiferent ce armă reprezintă ea - trebuie respectată. Cu atât mai mult cu cât dumneavoastră sunteți voluntari, iar atunci când se petrece vreun incendiu sunteți primii care intervin. Am fost și eu de multe ori alături de dumneavoastră la astfel de evenimente.
Dacă nu ar fi intervențiile dumneavoastră, cu siguranță pagubele - în bunuri și vieți omenești chiar - ar fi fost mult mai mari. Văd aici veterani ai pompierilor, și de la Mailat, și de la Orțișoara, și mă gândesc acum la acei veterani ai pompierilor din comuna noastră care nu mai sunt printre noi.
Noi suntem aici vecini de sate, de comune, în această zonă și nu putem fi altfel decât împreună, atât la necazuri, cât și la bucurii”.
Dorel Pușcaș, fost primar al comunei Orțișoara, actualmente consilier local, s-a adresat și el pompierilor voluntari: „Vă mulțumesc și eu pentru efortul pe care l-ați făcut să fiți alături de noi astăzi. În Orțișoara în anul 1788 s-a constituit prima formație civilă de pompieri și iată că ea există și în ziua de astăzi. Pentru aceasta trebuie să mulțumim celor care au făcut parte, celor care fac parte acum și celor care vor veni în această formațiune. Pompierii voluntari nu intervin doar la incendii; noi am avut și alte probleme, în afară de incendiile la locuințe: incendii în câmp, inundații, situații în care s-au dărâmat construcții. Cu ajutorul pompierilor a fost mult mai ușor pentru administrație și comunitate să rezolve aceste probleme”.
Revenind la demonstrația pompierilor, la finalul acesteia s-a întocmit și un clasament, în funcție de timpii obținuți: locul III - SVSU Livada; locul II - SVSU Vinga; locul I - SVSU Șagu. Pe lângă premii - care au constat în cupe și figurine reprezentând pompieri, fiecare echipaj a primit și o diplomă de participare la Ruga de la Orțișoara din acest an.
De asemenea, în cadrul festivității au mai fost premiați și copiii care au purtat pancartele cu formațiunile de pompieri în timpul paradei.
După-amiaza, locuitori ai Orțișoarei - tineri, maturi și vârstnici - s-au îndreptat spre sfânta biserică, acolo unde a avut loc slujba Vecerniei. De asemenea, în paradă, de la remiză, pompierii voluntari au venit și ei la biserică, aducând tradiționalul colac de Rugă.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți alcătuit din: Ionuț Mura, parohul Bisericii Ortodoxe din Orțișoara, Ioan Mura, de la Călacea, preotul pensionar Ioan Sâtea și Mihai Venter, de la Giarmata Vii.
Preotul paroh Ionuț Mura a rostit, la final, tradiționalul cuvânt de înțelepciune: „Ne aflăm într-un moment de maximă sărbătoare a parohiei noastre, și anume Ruga satului Orțișoara. Anul acesta a fost dedicat, de către Sfântul Sinod, satului, spre pomenire. Este anul omagial închinat satului și tuturor celor care au făcut cinste satului românesc. Din mijlocul vetrei noastre străbune dintotdeauna au izvorât mari valori ale acestei țări și ale acestei lumi.
Hramul istoric al bisericii noastre este Adormirea Maicii Domnului, însă la un moment dat s-a convenit ca Ruga să se săvârșească odată cu Nașterea Maicii Domnului. Mă uitam peste scrierile sfinților părinți și nu întâmplător este aleasă această zi de mărit praznic în comuna noastră, pentru că Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare a noului an bisericesc. La opt zile de la începerea acestuia o prăznuim pe pururea Fecioara Maria, din pântecele căreia s-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Preafericitul părinte Daniel spunea că cifra opt este cifra veșniciei, reprezintă împărăția cea veșnică pe care ne-a pregătit-o nouă Domnul. Iată, o preamărim pe preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Este începutul mântuirii noastre, iubiți credincioși”.
Seara a început spectacolul artistic, la care și-au adus contribuția Ciprian Pop, Florin Boita, Felicia Stoian și invitata specială Nicoleta Voica. Aceasta le-a făcut o frumoasă surpriză spectatorilor, urcând pe scenă alături de eleva ei Daria Sărmășanu, de loc din Orțișoara. Aceasta a interpretat câteva melodii populare, după care Nicoleta Voica i-a îndemnat pe spectatori la dans și voie bună.
Spectacolul folcloric a fost întrerupt pentru câteva momente, pentru ca spectatorii să poată admira un foc de artificii de zi, unul spectaculos, date fiind nuanțele în care s-a colorat cerul.
Momentul mult așteptat al primei seri a fost recitalul lui Smiley, binecunoscutul artist, cel care a atras numeroși tineri în fața scenei, alături de care a cântat o parte dintre melodiile care l-au făcut celebru. Nici chiar ploaia - căzută din abundență, nu i-a împrăștiat pe fanii artistului, acesta mulțumindu-le în repetate rânduri pentru modul în care l-au primit.
Prima zi dedicată Rugii s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii. Și să mai amintim că în această primă zi de evenimente de la Orțișoara și-a sărbătorit ziua de naștere primarul comunei, Aleodor Sobolu, care a împlinit 49 de ani.
Cea de-a doua zi a început la ora 12, cu tradiționalul de acum minimaraton al copiilor, care s-a bucurat de un real succes.
La ora 15 a avut loc un moment mult așteptat de către toți locuitorii comunei Orțișoara, și anume tombola, în cadrul căreia au fost oferite participanților, în baza unor bilete, numeroase obiecte, de la biciclete pentru copii, până la electrocasnice, grație sponsorilor.
Pentru cei mici, dar și pentru cei mari s-au organizat apoi o serie de concursuri, cum ar fi cel de interpretare - pentru copii sau cel de băut bere cu paiul - pentru adulți.
La ora 17 a reînceput spectacolul artistic. Pe scenă au urcat, mai întâi, Lucian și Alexandra Drăgan, alături de trupa West Music, urmați de Jean de la Craiova. Acesta a fost pentru a doua oară în ultimii ani oaspete la Ruga de la Orțișoara.
Seara s-a încheiat apoteotic, cu un super-recital susținut de Delia, una dintre cele mai în vogă artiste din România la acest moment.

Anton BORBELY