Sfârșitul săptămânii trecute a adus cu el lansarea celei de-a patra ediții a volumului „Călătorie în Țara Românilor”, a autorului Dinu Barbu, apărut la Editura Eurostampa din Timișoara. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură din comuna Dudeștii Noi. 

Cartea cuprinde între coperțile sale o serie de reportaje despre personaje și întâmplări reale. Sursa acestora o reprezintă experiențele și întâlnirile autorului cu persoane din spațiul multicultural al regiunii și călătoriile sale prin Balcani, întreprinse începând cu anul 1990, în dorința de a întâlni comunități românești din afara țării. Despre volum a vorbit Victor Enache, președinte al Asociației Cârlibana. Printre invitați s-au numărat scriitoarea Nina Ceranu, Raul Rus, directorul Arhivelor Naționale Timiș, Radu Ciprian Pop, redactor la Radio Timișoara.

„Cititorul găsește povestea unui loc care nu mai e, cu asta începe cartea. E vorba de Mitteleuropa din Banat, de toată lumea aceea amestecată care între timp s-a filtrat, s-a distilat. Au plecat o parte din slovaci, o parte din șvabi, o parte din unguri. Deci e o lume pe care încerc să o aduc în amintire prin introducerea în acest prim capitol a unor oameni care au însemnat ceva în comunitate. 

Mai departe sunt drumurile mele prin Balcani. Am fost în Grecia de nord, în Grecia continentală, unde am dat de comunități armănești, machedoane. Am fost la Ohrid, am fost la Skopje unde am întâlnit de această dată comunități organizate. Am trecut din Ohrid în Albania, am fost la Korce și am urcat la Marea Adunare de la Moscopole, unde cred că au fost vreo 7.000-8.000 de oameni. 

M-a impresionat Albania, am dat de niște povești foarte frumoase. În ’99 am ajuns în peninsula Istria. Am fost peste tot în Balcani și am pus câte puțin din fiecare experiență.

De data asta cartea are o doză de amărăciune, pentru că din păcate comunitățile românești sunt tot mai dezbinate și chiar între ei vorbesc în altă limbă”, a relatat Dinu Barbu.

Volumul a fost editat de Asociația Cârlibana și cofinanțat de Consiliul Județean Timiș. 

Ioana NICOLESCU