Jocul popular tradițional autohton a fost readus în fața publicului, pentru a treia oară, în comuna Dudeştii Noi, unde au participat 13 formații de dansuri populare din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Serbia, precum şi invitaţi din Sibiu și Bulgaria. Cu toţii au urcat pe scena Casei de Cultură din Dudeştii Noi oferind un spectacol de înaltă ţinută, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului-concurs euroregional „Hora”. 

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local ale comunei Dudeștii Noi și Consiliul Județean Timiș, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu scopul de a conserva și proteja prin tânăra generație dansul autentic, ca marcă a propriei identități etno-culturale. O mare însemnătate în acest concurs au avut-o paşii de coregrafie, ţinuta scenică şi, nu în ultimul rând, costumul popular.

Cu acest prilej, Alin Nica, primarul comunei Dudeștii Noi, a afirmat că investițiile în cultură sunt foarte importante, chiar dacă vremurile pe care le traversăm sunt vitrege. „Este necesar să investim în cultură, iar în Dudeștii Noi acest lucru se întâmplă. Investim în tineri, pentru că ei pot duce mai departe tradițiile noastre populare. În plus, referindu-mă la Dudeștii Noi, o comună cu populație eterogenă, în care oamenii nu sunt chiar în cele mai bune relații interumane, consider că ei se pot apropia prin cultură. Revenind la acest eveniment, țin să specific faptul că Festivalul «Hora» este unicat în peisajul festivalelor românești, fiind dedicat exclusiv ansamblurilor și formațiilor de dansatori”.

În concurs au fost înscrise: Ansamblul „Ghiocelul” din Giroc, care a participat cu dans de fete şi dans de băieţi, sorocarii din Alioş, formaţia de dansuri din Vinga, formaţia de dansuri din Uzdin – Serbia, „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş, „Arădeana” formaţie de dansuri din Arad, „Armenişana” de la Armeniş, formaţia de dansuri maghiare de la Tormac, formaţia de dansuri din Sintea Mare, formaţia de dansuri germane din Variaş, „Junii Gugulani” şi „Junii Biledului”.

În afara concursului au participat ansamblurile: „Dudeşteana” din Dudeştii Noi, Şcoala de dans popular „Ion Macrea” din Sibiu şi Ansamblul „Biserce” din Sofia – Bulgaria, care a prezentat trei dansuri din trei zone diferite ale Bulgariei.

Juriul festivalului a fost alcătuit din profesionişti în domeniu: Maria Dudău, Ilie Macovei, Nistor Ghimboaşă, Nicolae Stănescu şi Tomiţă Frenţescu.

Marele Premiu al Festivalului-concurs euroregional „Hora” din Dudeştii Noi a fost adjudecat de formaţia „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş. 

Premiul „Petru Pilu” a plecat cu maghiarii din Tormac, Premiul „Emilian Dumitru” a fost acordat formaţiei „Armenişana”, iar Premiul „Ionel Marcu” a fost atribuit formaţiei „Arădeana”, plecând la Arad. Au mai primit un „Premiu special” dansatorii din Vinga, iar formaţiei „Ghiocelul” din Giroc i s-a atribuit o menţiune.

Directorul festivalului, Ciprian Cipu, ne-a declarat, la final, referindu-se la ediția din acest an a Festivalului „Hora”: „Au fost două specificități aparte față de edițiile trecute. În primul rând, numărul de formații: au fost 13 în concurs, față de 12 anul trecut. Au mai participat un ansamblu din zona Sibiului, Ansamblul „Dudeșteana” și un ansamblu de copii din Bulgaria. În al doilea rând, festivalul a crescut în valoare, ceea ce ne obligă să menținem și chiar să ridicăm ștacheta.  Există o propunere, va trebui să o studiem, și anume aceea de a introduce și o secțiune de dansuri bătrânești. Vom încerca să aducem câteva trupe de dansuri de bătrâni, pentru a păstra tradiția și pentru ca tinerii din ansamblurile participante să vadă care este tradiția și specificitatea dansului bătrânesc fie de la noi din județ, fie din zona Aradului, fie din zona Carașului sau din țară. Începând din acest an, nu avem secțiuni separate pentru etnii. Ansamblurile reprezentând etniile participă direct în concurs. Iar acest lucru s-a dovedit a fi util, pentru că, iată, au luat un trofeu și un premiu special: dansatorii maghiari din Tormac, respectiv cei bulgari din Vinga. Ca o concluzie, pot să spun că a fost un plus în ceea ce privește multiculturalitatea”.

Felicia Stoian, prezentatoarea festivalului, realizatoare TV și solistă de muzică populară, ne-a declarat: „Ediția din acest an a fost mult mai bună decât cea de anul trecut. Ansamblurile prezente au fost mult mai bine pregătite, în special cele care au venit cu dansuri mixte, iar concurența a fost foarte strânsă. Ca și valoare, ansamblurile au fost destul de apropiate. S-au detașat cei care au luat Trofeul Ion Marcu și Marele Premiu, dar în rest au fost foarte apropiați. Nota secretă a cam făcut diferența și a fost o inițiativă grozavă a domnului director Ciprian Cipu. Ca și prezentator, mi-au plăcut foarte mult nemții. Au reușit să mă facă pe mine, ca și român, să înțeleg cultura lor tradițională, ceea ce e mare lucru, iar eu zic că ne-am ales cu un premiu, acela de a realiza o emisiune de folclor împreună cu ansamblul. Marele Premiu l-a luat «Zestrea Gugulanilor» din Caransebeș, care a venit cu jocuri din Banatul de munte, jocuri bărbătești. Și cei de la «Arădeana», un ansamblu privat, susținut chiar de tinerii care vin și dansează, au luat locul I practic. Festivalul a fost o reușită și îi felicit foarte sincer pe organizatori. Îmi doresc ca astfel de festivaluri să mai aibă loc, pentru că jocul popular este foarte important”.

Nistor Ghimboașă, de la Centrul de Cultură din Reșița, membru al juriului, ne-a făcut cunoscute impresiile sale despre această ediție a Festivalului „Hora”: „Organizarea a fost ireproșabilă. Spun asta în cunoștină de cauză, pentru că am fost la multe festivaluri și în zona noastră, dar și în străinătate. Nici nu putea fi altfel, pentru că domnul Ciprian Cipu este un profesionist. Și juriul a fost unul de specialitate și cred că premiile au fost acordate după merit. Toate formațiile de dansuri încep să fie din ce în ce mai bune. Mie mi-au plăcut maghiarii de la Tormac, germanii de la Variaș, care au avut evoluții foarte bune și mă bucură faptul că sunt aici, cu noi, în comunitate. De altfel, toate formațiile au fost bune. Departajarea a fost foarte greu de făcut, dar eu zic că valoarea și-a spus cuvântul”.

Tomiță Frențescu, instructor coregraf și membru al juriului, ne-a declarat: „Dacă privim per ansamblu și ca fost membru în juriile celorlalte două ediții, aș putea spune că festivalul a crescut calitativ și cantitativ, evoluând în concurs 13 grupuri de dansatori. Jurizarea a fost foarte grea, pentru că cel puțin șase-șapte formații puteau să aspire la marele trofeu. Dar cred că totuși, la urma urmei, premiile acordate au fost decernate pe merit. Ca un lucru pe care l-am remarcat, a fost prezența grupului de la Arad, care a evoluat foarte bine. Foarte bune au fost și formațiile reprezentând minoritățile naționale și chiar cea din Tormac a luat și un premiu”.

Petru Vasile TOMOIAGĂ