Orașul timișean Ciacova, cu satele aparținătoare Obad, Petroman, Macedonia și Cebza, are câteva mii de suflete, oameni care își doresc ca localitățile lor să se dezvolte și să devină așezări prospere și frumoase. Administrația locală, în frunte cu primarul Petru Filip, are ca țintă exact aceste deziderate ale oamenilor pe care îi reprezintă.
În ultimii ani, la Ciacova au demarat o serie de proiecte de anvergură, pe lângă cele obișnuite și de care administrația locală, primăria în speță, se ocupă an de an. Piața Cetății, din centrul Ciacovei, și-a regăsit o parte din farmecul de altădată, în imediata apropiere s-a amenajat un parc și a fost reabilitată clădirea care va deveni, în curând, Palatul Administrativ. O clădire care dă o notă aparte orașului, o punte de legătură între trecutul și prezentul Ciacovei. De asemenea, pentru că aminteam de istorie, Donjonul, cunoscut sub denumirea de „Cula turcească”, va intra și el într-un program de reabilitare, care îl va face, cu siguranță, una dintre atracțiile turistice nu doar ale Ciacovei, ci și ale întregii zone.
Începutul anului 2014 a însemnat, pentru Petru Filip, primarul din Ciacova, întocmirea agendei pentru următoarele 12 luni. În proiectul de buget pe care l-a prezentat Consiliului Local Ciacova în ziua de 30 ianuarie, primarul Petru Filip a cuprins continuarea unor proiecte de anvergură, precum și o serie de investiții noi, care vor duce la creșterea nivelului de dezvoltare, dar și de viață al locuitorilor din Ciacova și satele aparținătoare.
Pentru acest an, conform proiectelor primarului Petru Filip, vor fi finalizate lucrările de canalizare și alimentare cu apă, la stația de epurare, la stația de tratare și pompare a apei potabile. În ceea ce privește alimentarea cu apă, vechile conducte din oțel vor fi înlocuite cu altele, din polietilenă.
La capitolul infrastructură, o atenție deosebită se acordă și drumurilor. Astfel, în acest an, va continua modernizarea străzilor din orașul Ciacova și vor fi întreținute drumurile comunale din Obad, Petroman și Macedonia. În satele Cebza, Macedonia, Obad și Petroman se vor face lucrări de pietruire a străzilor.
De asemenea, în proiectul de buget pentru anul 2014 sunt cuprinse lucrări de reparații la căminele culturale din Cebza și Obad, existând deja un cămin reabilitat, la standarde moderne, în Petroman, o adevărată bijuterie arhitecturală. La Căminul Cultural din Ciacova, tot în acest an, se va amenaja o bucătărie, care va putea fi folosită cu diverse prilejuri.
În Ciacova, Cebza, Macedonia, Obad și Petroman se vor repara în 2014 locurile de joacă, se vor amenaja altele noi și vor fi întreținute, la fel ca și până acum, spațiile verzi.
Primarul Petru Filip și-a trasat, încă de la primul său mandat, ca una dintre priorități educarea tinerei generații din Ciacova și satele aparținătoare, ca o condiție esențială pentru ducerea mai departe a tradițiilor locului, pentru ca viitorii cetățeni ai orașului să devină oameni de nădejde și să-și aducă, la rândul lor, aportul la dezvoltarea urbei. Tocmai de aceea, la capitolul învățământ, primarul a propus, iar consilierii locali au îmbrățișat ideea ca administrația locală să aloce burse pentru elevi și fonduri pentru transportul acestora și al cadrelor didactice.
Viața religioasă, culturală și sportivă din Ciacova și din satele aparținătoare vor beneficia, și în anul 2014, de sprijin din partea autorităților locale, așa cum s-a întâmplat și până acum. Manifestări tradiționale, cum sunt rugile sau
kerwai-ul, au beneficiat mereu de aportul primarului Petru Filip și al Consiliului Local Ciacova.
Pentru creșterea gradului de siguranță în orașul Ciacova, în acest an se va achiziționa un sistem de supraveghere.
Nu în ultimul rând, pe lista de priorități a anului 2014 se regăsesc reparațiile la arena de fotbal din Ciacova, stadionul de aici urmând să fie modernizat.
Petru Vasile TOMOIAGĂ