Melomanii pasionați de jazz sunt invitați la concertul susținut de formația germană „Cobody”. „Zai Après Café” va fi gazda evenimentului de astăzi, începând cu ora 21.

Chitaristul și solistul Michael „Kosho” Koschorreck, organistul Jo Bartmes și toboșarul Erwin Ditzner alcătuiesc formația „Cobody”. Cei trei vor aduce publicului atât compoziții proprii, dar și interpretări după melodii celebre, precum „Ain’t it funky now” – de James Brown și „Eleanor Rigby” – de Lennon McCartney.

Organizatorul evenimentului este Centrul Cultural German Timișoara.
Intrarea la concert este liberă. Rezervări se pot face la numărul de telefon: 0741-771. 446 („Zai Après Café”).
A.V. STOICA