Capitala Banatului a fost gazdă pentru Altețele lor Regale Principele Radu și Principesa Margareta a României. Volumul „Eticheta Regală”, de Sandra Gătejeanu Gheorghe, a fost lansat la Ceainăria Librăriei Cărturești.
Este cel mai recent volum din colecţia Bibliotecii Regale și a apărut la editura „Curtea Veche Publishing”. Autoarea este directorul de Protocol al Casei Majestăţii Sale. Cartea poate fi considerată o apariţie istorică, deoarece vorbeşte despre diplomaţie, eleganţă și respect, nu doar în ocazii deosebite sau într-un palat regal.
„Când am fost acum doi ani cu Majestatea Sa la Londra, într-o ceainărie de 300 de ani, totul era sub semnul comportamentului. Atât de adânc era înrădăcinată tradiția încât locul era un muzeu, de la culoarea pereților și a porțelanului până la meniul și prospețimea ceaiului. În cei 18 de ani împreună – dar 25 de când Principesa moștenitoare a pășit pe pământ românesc –  am încercat să aducem societății această parte din sacralitatea noastră. Vrem să arătăm că prezentarea ei publică ține de respectul pentru ființă, pentru națiunea și istoria ei de până astăzi, dar și pentru instituțiile care alcătuiesc statul”, a declarat Principele Radu al României.
Pentru Casa Regală a României volumul înseamnă şi promovarea valorilor româneşti moştenite de la primul Rege, Carol I, care a continuat modernizarea ţării şi a europenizat un stat oriental aflat la porţile Europei.
Principele Radu a mai spus că „tânăra care a scris cartea este unul dintre cei care, în ultimii 14 ani de când Majestatea Sa s-a mutat la Palatul Elisabeta – ca reședință oficială – a fost alături de noi. A înțeles, pe zi ce trece, însemnătatea comportamentului instituțional. De ce este important? Face o puternică impresie emoțională. Impactul unui secol și jumătate, cei din fața ta, care au o parte din aura istoriei lor, respectul, mândria, speranța și
orgoliul, alcătuiesc eticheta.
Autoarea a dorit să pună un fel de oglindă în fața ochilor noștri. Dorește să ne arate unde greșim. Sper să ne revedem și peste o lună, pentru o nouă ediție a «Crăciunului Regal». Majestatea Sa va ieși, din nou, la balconul Palatului Elisabeta, pentru a-și saluta concetățenii din țară și din Basarabia, pe 19 noiembrie. Anul acesta, vom avea și un calendar regal”.
Volumul lansat la Timișoara cuprinde, de asemenea, imagini de epocă şi fotografii recente ale membrilor Familiei Regale. Timișorenii se pot documenta şi despre un scurt istoric al ceremonialului regal – semnificaţia conceptului de „ordine cu precădere”, însemnele regale, dar şi multe alte informaţii.
Sandra Gătejeanu Gheorghe a mărturisit: „Este esenţial să înţelegem că eticheta nu e un concept demodat. Respectarea regulilor protocolare reprezintă, oricând, o condiţie pentru reuşita evenimentelor private sau a celor oficiale”.
După lansarea volumului a urmat o sesiune de autografe din partea Altețelor Lor Regale.
 „O nouă carte superbă a apărut la editura «Curtea Veche» și face parte din seria celor care ne povestesc, prin imagini și povești, viața monarhiei în România și situația din prezent. Este ceva care ne incită, chiar dacă nu am ști foarte multe despre trecutul și prezentul unor personalități excepționale din istoria noastră. România are un rege și o regină, întâlnindu-se cu noi. Ca și «Crăciunul regal» sau «Mașinile regelui», cartea lansată astăzi ne poate învață ceea ce înseamnă protocolul regal, reprezentânt atât un stil de viață, cât și un mod de a-i respecta pe ceilalți. Este foarte important să respecți regalitatea”, a spus și prof. univ.  dr. Brîndușa Armanca.
Volumul este disponibil în librării şi pe site-ul www.curteaveche.ro.
Cornel SERACIN
Alexandru Virgil STOICA