A fost lansat conceptul „Channel of cultures” („Coridoare culturale”) pentru candidatura orașului de pe Bega la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Este elementul central sub egida căruia se elaborează dosarul pentru concurs.
Asociația cu același nume va elabora – în perioada următoare – temele majore ale programului cultural pentru 2021. Au avut loc dezbateri între instituțiile culturale în ceea ce privește strategiile de dezvoltare ale orașului în diferite domenii, pe termen lung. Combinația dintre cultura românilor și pluralitatea moștenirilor istorice valorificate pentru viitor reprezintă modelul unic al candidaturii orașului.
„«Coridoarele culturale» îmbină diversitatea culturală și ideea de conectare la valorile europene și cooperare internațională, ceea ce va contribui la promovarea unei imagini românești reprezentative. Canalul Bega – mijloc de comunicare transnațională și transdanubiană – devine punctul de referință al conceptului. Simbolistica lui face posibilă redefinirea vechiului și noului înțeles al Timișoarei. Va ajuta la reinventarea identității orașului și la integrarea în circuitul de valori europene.
Conceptul reflectă geografia, valorile și spiritul capitalei Banatului. Multiculturalitatea, istoria și poziția strategică a Timișoarei reprezintă avantaje pentru câștigarea concursului”, a declarat directorul executiv al Asociației „Timișoara Capitală Culturală Europeană în 2021”, Simona Neumann.
Din conceptul „Channel of Cultures” vor putea fi derivate o multitudine de programe, precum: „Creation Channel”, „Music Channel” și „Community Channel”. Fiecare în parte reprezintă oportunități de asociere, reflectând temele ce își așteaptă valorificarea. Au apărut nemulțumiri cu privire la denumirea conceptului atât din partea primarului Nicolae Robu, cât și din partea ziaristei și profesoarei de la Universitatea de Vest, Brîndușa Armanca.
Edilul-șef al orașului de pe Bega a declarat că „trebuie să fim mai creativi dacă dorim să câștigăm. Mizăm pe faptul că o mare parte a cetățenilor se implică în proiect. Putem să ne gândim atât la nivel de sintagmă, cât și la conținut. Canalul Bega este locul în jurul căruia vom avea și mai multe evenimente, reprezentând o «trăire culturală și spirituală». Alții lasă impresia că se pregătesc pentru candidatură și răspândesc idei mai puțin importante decât ceea ce ar trebui să facă. Probabil nu-și pot face timp să citească modul în care se va face jurizarea.
Noi am decis să ne bazăm pe specialiști. În țară se vorbește foarte mult despre acest subiect. Este o «Cântare a României».  Dosarul orașului nostru va fi evaluat după criterii foarte clare”.
Simona Neumann a explicat că „este un punct de plecare pentru stabilirea dosarului de candidatură și așteptăm  propuneri”.
Conceptul prezintă legătura dintre obiectivele urmărite, resursele și valorile orașului. Conectează dorințele cetățenilor și ale administrației cu viziunea de dezvoltare pe termen lung și cu cea a candidaturii. Lansarea oficială a concursului de către Guvernul României, prin Ministerul Culturii, va avea loc la sfârșitul lui 2014 sau începutul lui 2015. În perioada septembrie-octombrie 2016, timișorenii vor afla decizia juriului și va avea loc nominalizarea, iar la sfârșitul anului va avea loc publicarea rezultatului oficial al selecției.
Alexandru Virgil STOICA