Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad continuă seria de conferințe cu care și-a obișnuit publicul în ultimii ani, „Victor Neumann - Istoricul și opera” fiind conferința care va restarta această serie pentru public. Evenimentul urmează să aibă loc vineri, 26 iunie, cu începere de la ora 12, în Grădina de Lectură din curtea instituției sau, în caz de timp nefavorabil, în Sala „ASTRA”.
Reputatul profesor universitar dr. Victor Neumann se va afla la Arad cu prilejul acestei conferințe, iar profesorii universitari și oamenii de cultură, Miodrag Milin, Gheorghe Schwartz și Florin Lobonț îl vor prezenta publicului arădean.
Referitor la activitatea științifică a profesorului Neumann, prof. univ. dr. Miodrag Milin spune că „este unul dintre cei mai importanți istorici români contemporani. Cărțile profesorului și cercetătorului Victor Neumann reprezintă contribuții deosebit de valoroase la descrierea, analiza și explicarea evenimentelor, faptelor și ideilor din trecut și din prezent, lucrările domniei sale fiind premiate și traduse în toate limbile de circulație internațională”.
De-a lungul activității sale științifice în domeniul științei istoriei și al culturii, profesorul Neumann a fost distins cu numeroase premii și diplome: premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române, pentru volumul „Tentația lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est”, primăria municipiului Timișoara i-a acordat profesorului bănățean, „Diplomă de Excelență” (ăn anul 2005) pentru promovarea imaginii Timișoarei, iar Universitatea de Vest din Timișoara, în anul 2010, „Diplomă de Excelență” pentru promovarea proiectelor de cercetare internațională.
Profesorul Victor Neumann este fondator, împreună cu profesorul Armin Heinen, al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” și director al Centrului de Cercetări Avansate în Istorie din cadrul Universităţii de Vest din Timișoara.
Anul trecut, în luna octombrie, dr. Victor Neumann a fost acceptat în rândurile oamenilor de știință ai Academiei Europene, ceremonia prin care cercetătorul bănățean a fost recunoscut component al acestui înalt for științific, având loc la Barcelona.
În urmă cu doi ani, la aniversarea a 65 ani de viaţă şi a 40 ani de activitate ştiinţifică a eminentului cercetător şi profesor Victor Neumann, în organizarea filialei Timişoara a Academiei Române şi a Institutului de Studii Bănăţene, a fost prezentat volumul „Victor Neumann - Istoricul şi opera”, coordonatori, dr. Miodrag Milin şi dr. Florin Lobonț.
În finalul manifestării ce va avea loc vineri, 26 iunie 2020, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad, distinsul invitat, prof. univ. dr. Victor Neumann, va susține o conferință despre lucrările domniei sale.
Conferința „Victor Neumann - Istoricul și opera” va fi pregătită cu respectarea tuturor normelor de protecție sanitară și distanțare fizică în vigoare. Potrivit organizatorilor, „dacă manifestarea se va organiza în Grădina de Lectură, vor fi prezente maximum 50 de persoane, iar dacă se va desfășura în Sala „ASTRA”, maximum 20”.
Conferință va fi filmată și postată pe site-ul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.

Cornel Seracin