Directorul Bibliotecii Județene Timiș, Tudor Crețu, a anunțat „o premieră în istoria a două culturi”. Despre ce este vorba? „Pentru prima dată, literatura română va fi subiectul unui număr special de revistă britanică. Și încă ce revistă: THE RIVETER. Accentul va fi pe literatura timișoreană”. Proiectul prezentat de Tudor Crețu este realizat de Biblioteca Județeană Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și în parteneriat cu European Literature Network (ELN), editorul publicației The Riveter. La edițiile precedente ale revistei, ELN a avut parteneri prestigioși ca Arts Council England, Swedish Arts Council și alții. Ediția timișoreană/ românească va apărea în septembrie și va constitui, probabil, „cel mai important moment internațional al literaturii noastre în 2020. Și nu numai”, spune Tudor Crețu.
F.B.