Clubul de anticipație Helion își schimbă, din acest an, ziua de întâlniri periodice. Dacă până acum reunirile clubului aveau loc vineri, din 2020 clubul își va desfășura ședințele sâmbătă dimineața.
Helion S.F. Club își reia activitatea sâmbătă, 11 ianuarie, cu începere de la ora 11, iubitorii literaturii de anticipație fiind invitați să se alăture primei ședințe din anul 2020 ce se va desfășura în Sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara.
Prima temă de discuție se va referi la poeziei, poezia S.F., „Există poezie S.F.?”. Vor da tonul răspunsurilor la această întrebare helioniștii Laura Ceica, Adrian Chifu, Tudor Beșuan, Cantemir Leahu, Ionuț Manea, invitați fiind să răspundă și ceilalți participanți.
Cea de-a doua temă a ședinței se referă la anticipația românească în anul 2019, dialogul pe această temă urmând să fie purtat cu seniorii helioniști Adrian Bancu și Cornel Secu.
Helion S.F. Club dorește să-și lărgească componența, iar ultima parte a primei ședințe din 2020 este dedicată noilor sosiți în rândul helioniștilor.


Cornel Seracin