Proiectul „Ecouri Europene Consulart” țintește să pună-n valoare, prin includerea în circuitul cultural, a unor spații neconvenționale pentru evenimente artistice, în special a clădirilor (inclusiv a vecinătăților acestora) în care își desfășoară activitatea consulatele generale și onorifice din Timișoara. Aceste spații, destinate în mod obișnuit activităților de business, de locuit sau, în particular, activităților consulare, vor găzdui, temporar, proiecte colaborative, interdisciplinare și interculturale. Fiecare proiect va implica un duet ce va fi compus dintr-un artist vizual timișorean (sau muzician/ scriitor/ antropolog/ arhitect, etc) și unul ce provine din țara al cărei consulat găzduiește evenimentul. Rezultatul colaborării va fi o instalație comună, concepută în funcție de locație (site-specific, adaptată spațiului în care va avea loc fiecare eveniment în parte) și care să aibă o componentă preponderent vizuală.
Până acum, în cadrul proiectului, au avut loc două evenimente. Mai întâi, în spațiul Consulatului Onorific al Macedonei de Nord, a fost deschisă expoziția „Balcon”, lucrările purtând semnătura artiștilor Ciprian Ciuclea (România) și Igor Josifov (Macedonia de Nord). A urmat expoziția „Transborder”, artiștii invitați fiind Branislav Nikolić (Belgrad) și Nicolae Velciov (Timișoara), expoziție inaugurată în Parcul Gheorghe Doja, Piața Plevnei, Timișoara, în parteneriat cultural cu Consulatul General al Serbiei la Timișoara.
Acum, urmează cea de-a treia expoziție din cadrul proiectului, „Permutări”, o expoziție realizată în Biblioteca Centrului Cultural German, de Silvia Lorenz, artistă din Berlin, și Arnold Schlachter, artist și poet care trăiește în Timișoara.
Silvia Lorenz este născută în anul 1978, în Dresda, iar acum trăiește la Berlin. Creația sa este determinată de îndoieli cu privire la formele existente ale lucrurilor și căutarea unei perspective mai largi. În profunzime, se află întrebarea existențială despre locul nostru, al ființelor umane, pe „nava spațială Pământ” și despre gunoiul și urmele pe care le lăsăm în timp ce trăim. Printre eroii sculpturilor ei „ușoare” se numără plantele și microorganismele, monumente vechi, mobilierul urban și fragmentele de arhitectură.
Arnold Schlatcher este născut în anul 1975 și a debutat ca artist la sfârșitul anilor 2000, ultimii ani dedicându-i creației literare. Este preocupat de problemele sociale legate de locuire și mediu, de funcționalitatea spațiului urban și de oamenii și animalele care îl populează. Gentrificarea, migrația, sustenabilitatea, criza ecologică, condiția locală și cea globală, istoria sunt temele sale predilecte. A folosit ca medii de expresie în special pictura și desenul, într-o manieră specifică strategiilor artei conceptuale.


„Versurile publicate de Arnold Schlachter în 2018, în volumul Cercului Literar «Stafette» din Timișoara au stat la baza reflecțiilor inițiale ale Silviei Lorenz asupra senzațiilor subiective pe care orașul le poate genera. Ulterior, o reevaluare comună reprezintă punctul de întâlnire a două perspective distincte. Perspectiva celui care interacționează zilnic cu orașul, îi cunoaște în detaliu problemele, frumusețile și oscilațiile și perspectiva celei care primește pentru prima dată vibrațiile sale vii și profunde. Acest punct de întâlnire naște schițe și adnotări comune, dar și o «colecție» de forme prelucrate de Silvia Lorenz și transpuse în limbaj sculptural. Traseul de la versuri la semne aparent hieroglifice nu este unul liniar, el presupune cercetare, dialog, interacțiune, cunoaștere. Astfel că, proiectul propus de Silvia Lorenz și Arnold Schlachter acordă o egală importanță procesului de creație și rezultatului obținut în urma acestuia.
Așa cum titlul proiectului încearcă să sugereze, elementele intervenției din bibliotecă sunt și ele amprentate de procesualitate. Versurile, accesibile sub formă de text, sunt, de asemenea, lecturate. Formele orașului, prezentate în varianta lor prelucrată, definitivă, sunt vizibile și în stadiul intermediar, de schiță”, a transmis, referitor la expoziție, Maria Orosan-Telea, critic de artă.


Expoziția „Permutări” se va deschide marți, 12 noiembrie, de la ora 17, în Biblioteca Centrului Cultural German din Timișoara și este organizată de Asociația „Diplomatic Art”, Asociația „Timișoara 2021 - Capitala Europeană a Culturii” și Centrul Cultural German din Timișoara. Curator al expoziției este Maria Orosan-Telea.
„Permutări” se poate vizita în perioada 12 noiembrie - 12 decembrie 2019, luni și miercuri, între orele 9-14, marți și joi, între orele 12-18.

Cornel Seracin