Galeria de artă META Spațiu invită timișorenii la evenimentul de poezie performativă „Ziua de lucru a poetului”. De la 10 până la 18 seara, locuitorii orașului de pe Bega sunt invitați să participe la crearea Poemului Curcubeu alături de poetul Robert Șerban, la Casa Artelor.

Evenimentul face parte din programul WORK IN PROCESS, cea de-a patra ediție a proiectului de artă contemporană Baroque Urban.

„Ziua de lucru a poetului” pune în contact direct cititorii și iubitorii de literatură cu o zonă secretizată a lumii literare – actul nemijlocit al scrisului – și aboleşte, astfel, o graniță. Există curiozitate evidentă despre cum se scrie literatură. Timp de opt ore (o zi obișnuită de lucru), Robert Șerban va scrie un poem, continuu, pe o bobină de hârtie, cu carioca. Fiecare vers va avea o culoare diferită faţă de cel de dinaintea lui și faţă de cel de după el, iar rezultatul va fi Poemul curcubeu.

Poezia nu are mulți cititori și fiindcă se crede, greşit, că e monocromă/monotonă, că e complicată, că e doar pentru inițiați. Poetul va arăta, în direct, că scrisul de literatură e surpriză, spontaneitate, efort, că implică schimburi de ritm, de unghiuri, de culoare. Astfel, cei prezenți vor putea fi martori la o experiență aparte şi memorabilă - scrisul unui poem.

„Am ales ziua de sâmbătă fiindcă majoritatea scriitorilor români îşi scriu cărţile în zilele lor libere, în concedii, noaptea. Extrem de puţini (să fie 10?) îşi asumă riscul să facă doar literatură, să nu aibă un job fix, care implică program de lucru. Pe de altă parte, eu cred că literatura nu e o meserie în sine. Ţine, mai degrabă, de pasiune, de vocaţie. Scrisul e plăcere, nu corvoadă. Nimeni nu ne obligă să facem asta. Şi, oricum, piaţa de carte din România te ajută să nu devii un meseriaş, ci să rămâi un scriitor amator. Adică, unul care face literatură de amorul ei. Şi al cititorilor ei”, spune poetul Robert Şerban.

Intrarea este liberă. (I.N.)