„Helion” S.F. Club își reîncepe vineri, 4 octombrie, ședințele, urmând să desfășoare activitatea, în acest an, până în cea de-a doua parte a lunii decembrie. Reluarea activității în noua stagiune va avea loc în binecunoscuta Sală „Orizont” a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, iar în prima ședință de toamnă ce va începe la ora 17 se va lansa nr. 3-4/2019 din revista „Helion”, în partea a doua a ședinței urmând să fie citită proză de scriitorul Adrian Bancu. În finalul ședinței se fac noi înscrieri în clubul „Helion”.
În 18 octombrie, ședința va avea loc în aceeași locație, cu începere de la ora 17. Se va marca cea de-a o suta apariție a revistei online „Helion”, prima parte a ședinței desfășurându-se sub titlul „Iată suta”. În partea a doua, scriitorul Tudor Beșuan va citi proză.
Ședința din 1 noiembrie are pe ordinea desfășurării prezentarea numărului special „Biblioteca Nova” (numărul 15 din seria nouă), cei prezenți urmând să poarte un dialog ce va fi condus de profesorul Marius-Mircea Crișan. Va urma proza citită de Ionuț Manea, după care se vor anunța rezultatele Concursului Național de Proză Scurtă „Helion” 2019, ediția a XXXIV-a.
În ședința din 15 noiembrie, la club, avanpremiera la Sesiunea „Helion” din anul 2020 va fi prezentată de Cristian Koncz, proza urmând să fie citită de Bianca Sol.
Ședința din 22 noiembrie va avea parte de vernisajul artist-ului plastic Traian Abruda, expozița sa de grafică urmând să fie prezentată de dr. Gabriel Kelemen, critic de artă. Proza va fi citită de scriitorul Adrian Chifu, iar la final se va lansa prima ediție a concursului „Lumea peste 99 de ani”, concurs anual al Asociației „Helion”, pentru tineri (elevi, studenți și tineri până la 35 de ani).
În ședința din 6 decembrie, participanții vor putea lua parte la un „diagnostic” al B.D.-ului timișorean semnat de arhitect-ul Mirel Drăgan, proza va fi citită de scriitorul Daniel Timariu.
În fine, ultima ședință a clubului de literatură S.F. „Helion” din anul 2019 va avea loc în 20 decembrie, atunci când, Președintele de Onoare al „Helion” S.F. Club, profesor Cornel Secu, va prezenta un scurt eseu cu tema „Revoluția Română din Decembrie 1989 și urmările ei. Variante distopice”, după care scriitorul Daniel Botgros va citi proză. Ultima parte a ședinței din 20 decembrie va fi dedicată lansării volumului șase din „Antologia Helion”.
Toate întâlnirile „Helion” au loc în Sala „Orizont” a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, Piața Sf. Gheorghe nr. 3, et. I. În fiecare vineri, când au loc reuniunile „Helion”, se fac înscrieri de noi membri. Contact - e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Site: www.helionsf.ro. Tel. 0749-872.440.


Cornel Seracin