„Lapsus” este un spațiu de proiecte independent și un laborator în Timișoara, situat la etajul 1 al fabricii de vopsea de pe Splaiul Peneș Curcanul, nr. 3-5. Spațiu administrat de artiști a fost fondat din inițiativa lui Alexandru Boca cu susținerea lui Cătălin Bătrânu.
Sâmbătă, 24 august, cu începere de la ora 18, Asociația „Simultan” și „Lapsus” inaugurează un nou eveniment artistic în Studio 23 de pe Spaliul Peneș Curcanu. Expoziția este organizată în cadrul programului educațional orientat spre copii și tineri „Științescu” Timișoara și este intitulată „Digital Sensitivity”. Proiectul face parte din seria „Emergency Entrance”, programul cultural al Asociației „Simultan” în colaborare cu „Lapsus” în 2019.


„Expoziția conține lucrări și instalații artistice realizate de copii împreună cu artiști și programatori în laboratorul «Lapsus». Timp de două luni s-a lucrat cu senzori digitali încercând o reproducere sintetică a celor 5 simțuri umane și o îmbinare a tehnologiei cu arta”, se arată într-un comunicat transmis de organizatorii evenimentului.


În acest proiect, Asociația „Simultan” și „Lapsus” au parteneri: Fondul „Științescu” pentru Educație STE@M, Fundația Comunitară Timișoara, PLAN ZERO makerspace, ExperimentariumTM, Centrul Cultural German, Casa Artelor/DJCT. Programul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.) și nu reprezintă în mod necesar poziția A.F.C.N., Administrația nefiind responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Cornel Seracin