La Garmisch-Partenkirchen, un grup de inimoși români, Andrei Zanca, Eugen D. Popin, Vasile Gogea și Miron Kiropol, stabiliți în Germania editează revista culturală „Alternanțe”.
Revista „Alternanţe” reuneşte în paginile ei exclusiv creaţii literare şi de artă din toate părţile lumii, cu precădere însă din țară.
În cuprinsul ei vor alterna poezia, eseul, critica, proza, teatrul, însoţite de lucrări grafice şi de pictură ale celor mai aleşi reprezentanţi ai ei.
Ea se va profila treptat pe tematici anunţate în prealabil, încât cei interesaţi să-şi poată pregăti din vreme materialul dorit.
Colegiul de redacţie al revistei nu îşi asumă răspunderea pentru orientările colaboratorilor săi.
Ea rămâne deschisă tuturor, mai ales tinerilor scriitori, artiștilor plastici din ţară, precum şi celor din afara ei, încercând astfel să ofere o panoramă cât mai cuprinzătoare a creatorilor reuniţi în paginile ei.
În acest număr semnează: Liviu Ioan Stoiciu, Florin Logreşteanuu, Magda Ursache, Mircea Petean, Dinu Flămând, Mircea Pora, Marian V. Buciu, Ana Blandiana, Dan Dănilă, Radu Ciobanu, K. V. Twain, Iulian Chivu, Dan Anghelescu, Ezra Pound, Ion Tudor Iovian, Marian Visescu, Boris Marian Mehr, Ion Răşinaru, Oana Hemen, Mihaela Oancea, Dorin David, Stephen Gill, Adrian Munteanu, Dorian Obreja, Gheorghe Simon, Dan Florița-Seracin, Anca
Sîrghie, Liliana Danciu, Liviu Antonesei, Ruxandra Niculescu, Paul Sârbu, Herbert Werner Mühlroth, Werner Göbl, Francis James, Miron Kiropol, Clelia Ifrim, Ovidiu Bufnilă, Emily E. Dickinson, Stefanie Golisch, Luca Cipolla, Georgeta Resteman, Nicolae Mătcaş, Radu Popa, Francesca Păşcălău, Laszlo Alexandru, Maximilian Dengg.
Revista poate fi citită online la următoarea adresă: http://www.revista-alternante.de/


A. BORBELY