O echipă de aproximativ 30 actori profesioniști și amatori din Timișoara urcă pe scena Festivalului de Teatru de la Ravenna.  Ei se alătură Teatrului delle Albe pentru a pune împreună în scenă Purgatoriul lui Dante, în perioada 9 - 15 iulie.

Echipa actorilor români a fost formată în cadrul proiectului Dante 21, inițiat de Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii. Deplasarea în orașul italian este o etapă a proiectului, colaborarea instituțiilor culturale urmând să continue.
Unul dintre rolurile esențiale ale proiectului Timișoara 2021 este de a lăsa o moștenire culturală orașului. Dincolo de evenimentele la care publicul va participa punctual, Timișoara 2021 crează cadrul prin care oamenii obișnuiți participă, sunt angrenați, devin parte activă în viața culturală a orașului. Cei implicați în acest proiect vor avea capacitatea de a susține în 2021 Divina Comedie, un spectacol de mari dimensiuni, aici la Timișoara. Acesta este esența proiectului Dante 21”, a spus Simona Neumann, director executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

În 2021 se vor împlini 700 de ani de la moartea marelui scriitor italian, Dante Alighieri, unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii universale. Tot atunci, în anul Capitalei Culturale Europene, la Timișoara va fi pusă în scenă lucrarea emblematică a acestui poet: Divina Comedie. Împărțită în treig etape, Infernul, Purgatoriul și Paradisul, este o adevărată provocare pentru orice trupă de teatru de atunci și până în ziua de astăzi.

Începând cu 2018, s-au organizat întâlniri de lucru cu publicul interesat, nu doar actori profesioniști, ci cu pasionați ai teatrului, dornici să urce pe scenă și să învețe de la profesioniști.
Anul trecut, cu sprijinul coordonatorilor italieni, Marco Martinelli și Ermanna Montanari, directorii artistici ai Teatro delle Albe din Italia, au montat prima scenă: Infernul, iar acest an este dedicat Purgatoriului. În 2020, ei vor repeta pentru Paradisul, ca în anul Capitalei Culturale Europene, 2021, să realizeze un spectacol de mari dimensiuni cu implicarea directă a timișorenilor.

Teatro delle Albe este o companie de teatru a cărei activitate este recunoscută prin câștigarea a numeroase premii și care are o abordare diferită asupra implicării active a publicului, concentrată pe comunitate, co-creare, cu accent pe tineri.

Proiectul este realizat de Asociația 2021 Timișoara - Capitală Europeană a Culturii și cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, fiind parte a Programului Cultural TM2021 al anului 2019. (I.N.)