De curând, la Muzeul de Artă din Timișoara, a fost lansat volumul „Cartea Boemei”, autor, Ion Nicolae Anghel, filolog, editor și scriitor. Născut în anul 1944, în localitatea Coslogeni, județul Călărași, Ion Nicolae Anghel, de-a lungul activității desfășurate în Banat, a fost primul redactor de carte al unor deosebiți oameni de cultură din această parte a României, printre aceștia, amintim aici: Gheorghe Schwartz, George Șerban, Livius Ciocârlie, Ovidiu Pecican, Dana Gheorghiu, Nicolae Boboc, Ilie Gyurcsik, Tudor Crețu, Victor Neumann, Claudiu T. Arieșan, Dan Ungureanu etc.
Ion Nicolae Anghel a publicat, până acum, volumele, „Cartea cu Pamfil, convorbiri” (1996), „Iulia Feier și alte povestiri din memorie” (2016) și „Cartea Boemei” (2019) și are în pregătire „Viața ca un cuțit Solingen” (povestiri de dragoste), „Cartea revanșei” (roman), „Cartea cu Pamfil”, ediția a doua.
În profesia de editor, Ion Nicolae Anghel a lucrat ca redactor la editura „Facla” și la „Editura de Vest” și a fost director al editurii „Amarcord”.
„Cartea Boemei” este cel mai recent volum publicat de scriitorul Ion Anghel, editura la care a părut fiind „Eikon”, în anul 2019. Tema acestui volum este legată de rememorarea vremurilor din viața culturală a municipiului Timișoara, dintre anii 1970-1990, în paginile volumului găsindu-și locul personalitățile din viața orașului Timișoara, personalități care au reprezentat cultura din această parte a țării, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
Referitor la cuvântul boemă, din titlul cărții, e de remarcat că, acest cuvânt nu are aceeași însemnătate pe care-l știm din dicționarele terminologice și nu are același sens cu al libretului operei ce a fost scris de celebrul compozitor italian Giacomo Puccini, inspirat după romanul lui Henri Murger „Scènes de la vie de bohème”. Cuvântul boema și-a pierdut, încă din anii ʼ80 ai secolului trecut, sensul avut în prima jumătate a secolului al XIX-lea.


Iată, în cele ce urmează, cum a prezentat, în discursul rostit în timpul lansării volumului, această situație de limbaj, eminentul profesor Ilie Gyurcsik: „În limbajul publicistic actual din Franța, se folosește frecvent termenul de «bobo», care nu desemnează cuvântul prin care copiii mici anunță că s-au rănit superficial, ci este un anglicism care înlocuiește expresia «boheme bojas», lansată de ziaristul american David Brooks în cartea sa, «Bobos in Paradise», publicată în anul 2000, desemnând un gen de conformism rafinat al unor oameni cu bune resurse financiare, care manifestând, mai degrabă, o mentalitate de stânga, adoptă un stil de viață dezordonat caracteristic altădată pentru medii urbane mai curând proletare, cum erau și personajele din romanul lui Henri Murger, devenite celebre și datorită operei lui Puccini.
Dar iată că termenul de «boem» este reinventat într-un roman satiric și caricatural-parodic despre anumite cercuri intelectuale și artistice ale Timișoarei anilor ʼ70, ʼ80 ai secolului trecut. Un roman plin de umor ...”.


Descins în orașul de pe Bega, din capitală, Ion Nicolae Anghel, având experiența directă sau livrescă a boemelor bucureștene sau a celor din alte locuri, oferă, în paginile acestui roman, o boemă clasică într-un loc în care era, în vremurile anilor ʼ70, ʼ80, mult zbucium în rândul lumii culturale și nu numai al lumii culturale.
Iată cum a vorbit, în câteva cuvinte, dr. Mirela Dorcescu, despre cartea scriitorului Ion Anghel, carte lansată de curând în Sala Baroc a Muzeului de Artă: „Boema a fost creată ca semn de Ion Nicolae Anghel. O fi existând o boemă asemănătoare boemelor pariziene, la București, la Capșa în perioada interbelică sau chiar în jurul lui Nichita Stănescu, într-o perioadă apropiată, dar, la Timișoara, realitatea, pentru orice onomasiolog, ar fi fost aceea a unei Agape, de la un restaurant, o agapă desemantizată, pentru că oamenii nu se mai iubeau neapărat între ei. Se produsese deja o sciziune și apăruse rivalitatea dintre părți, o rivalitate, poate, nejustificată, dar concretizată în râcă, în hâră continuă, în dispreț pentru celălalt. Termenul de boemă este inadecvat pentru un asemenea referent. Deci, de la început, el și-a creat semnul. El a vrut, venit de la București, cu experiența directă sau livrescă a unei boeme, să privească astfel fenomenul de aici și să-l înnobileze. Există și acest fenomen al înnobilării semantice, după care începe să-și delege personaje care să se infiltreze în acest spațiu patronat de un fost filolog care avea și el cunoștință de asemenea boeme și contribuia la scenariile lor cu mare fantezie, aducând și persoane importante, dar gâdilându-le orgoliul cu semnături pe masă, de exemplu, asigurându-se ca aceștia să aibă ceea ce le trebuie și să revină permanent în acel loc”.


Volumul conține peste 460 de pagini, structura lui având treisprezece capitole: „Teoharie Cimpoieșu” (capitolul unu), „La «Boema»” (capitolul doi), „Alexandru Medoia” (capitolul trei), „Vocile Boemei. T.E.D.-eu &Ticu Izdrăilă” (capitolul patru), „Veniamin Mitoșelu. Poveste cu Liciatta” (capitolul cinci), „Povestirile secretarei (Turcul Erol Etem. Costache Barbacioru. Iulica-Furnica)” (capitolul șase), „Cealaltă masă. Ionică Pistolea” (capitolul șapte), „O după-amiază cu boemi la «Boema». Teoharie Cimpoieșu în direct. Necunoscuta. Viața pe contre” (capitolul opt), „Gabriel Nisipașu” (capitolul nouă), „Boema de gală. Tohăneanu & Antoniade. Bătălia instinctelor. Lumea instinctului și socialismul lui Ceașcă” (capitolul zece), „Calul Negru al lui Platon versus Centaur” (capitolul unsprezece), „Boema reală și Boema din minte. Timpul fictiv” (capitolul doisprezece), „Rugul aprins” în loc de „Epilog” (capitolul treisprezece).


Nu lipsesc, din acest roman, intelectuali de marcă ai Timișoarei anilor ʼ70, ʼ80, unii apărând cu numele lor adevărat, iar alții sub un nume fictiv. Astfel, printre personalitățile cu nume fictive din roman, menționăm, Antoniade, care, de fapt, este celebrul medic psihiatru Eduard Pamfil. Iată cum a vorbit, despre această personalitate ce a marcat Timișoara anilor ʼ70, ʼ80, directorul Muzeului de Artă din Timișoara, Victor Neumann: „În «Cartea Boemei» veți găsi pagini întregi dedicate lui Eduard Pamfil. Dacă veți citi paginile dedicate lui Eduard Pamfil, în cartea lui Ion Nicolae Anghel, veți înțelege ce înseamnă să înveți să gândești, ce înseamnă să înveți să pui întrebări, ce înseamnă cultura dialogului, nu cultura monologală. Nu cultura monologală ne interesează, că ne întoarcem în modul ăsta la formele totalitare. Nu asta ne interesează. Avem nevoie de pluralitate, avem nevoie de diversitate. Lucrul acesta iese în evidență în această carte și prin intermediul unei personalități pe care-o face personaj în interiorul cărții, Antoniade (dacă nu greșesc), profesorul. Este un simbol pentru Timișoara. Este Noica al Timișoarei și, vă rog foarte mult să reflectați la acest lucru și să încercați să-i descoperiți, să-i redescoperiți personalitatea acestui fascinant intelectual. Mulți am învățat de la el”.


O prezentare destul de cuprinzătoare și de esență, a realizat, în timpul lansării volumului, distinsul scriitor Eugen Dorcescu, din cuvântul domniei sale redăm o parte din cele transmise: „Această carte (în lectura mea, fiindcă eu nu reprezint pe nimeni și nu vorbesc decât în numele meu) este cel mai suprarealist sau superrealist roman pe care eu l-am citit din literatura română. N-am citit toată literatura română, dar din ce am citit eu, n-am întâlnit un roman mai suprarealist sau mai superrealist decât romanul domnului Ion Nicolae Anghel. De ce-i așa? Fiindcă prelucrează într-un mod halucinatoriu realitatea. Boema este o existență parasistem, lângă sistem. Nu iese din sistem, dar nici nu se integrează pe deplin în sistem, și, în viziunea autorului (corectă, după câte cred eu) e de două tipuri: e boema bazală, al cărei protagonist este Teoharie Cimpoieșu (personaj memorabil). Boema bazală se naște dintr-o sociofilie paroxistică; toți cei care o populează vor să fie luați în seamă de societate, de comunitate, de semenii lor. La cealaltă masă (că este și o scenă cu două mese, foarte interesantă și cu o ironie amară reținută) este și boema de gală. Aici apar, interesant, numele reale (multe dintre ele). Boema de gală apare dintr-o sociofobie paroxistică. Reprezentanții ei nici nu vor, nici nu resping societatea, dar nici n-o iubesc. Mai degrab-ar ocoli-o. Sociofobia lor este însoțită de un cult al ideilor. Dacă apelăm la o analogie antropomorfă pentru lumea aceasta a boemei, boema bazală-i trupul, boema de gală-i sufletul. Aici sunt personaje recunoscute și recognoscibile din comunitatea universitară, artistică, culturală, în general, literară timișoreană.
Există, însă, o a treia categorie, care nu-i numită ca atare, dar care poate fi dedusă din dinamica exterioară și lăuntrică a cărții, anume: restrânsa comunitate meritocrată, care-și extrage componenții din boema de gală, componenți care, totuși, constituie un grup aparte. Boema bazală-i trupul, boema de gală-i sufletul, meritocrația este spiritul. Aceasta-i tripartiția omului pe care-o face Scriptura. Boema este existență parasistem, mertocrația este existență suprasistem. Meritocrația-i liberă spiritual. Acesta mi se pare mie a fi mesajul ultim, profund, subliminal al cărții: libertatea spirituală a eului meritocrat. E liberă, meritocrația aceasta spirituală, tocmai pentru că-i spirituală. Știm ce ne spune Scriptura, «Duh este Dumnezeu, și acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate». Așa încât, îngăduiți-mi să-l felicit pe domnul Ion Nicolae Anghel și să spun, încă odată, că a publicat o carte de care poate fi mulțumit. Știu că e mereu nemulțumit cu ce face, și asta-i forța care-l propulsează mereu spre mai bine, spre desăvârșire. Îi mulțumesc pentru această carte și-l felicit, din toată inima!”


În timpul lansării volumului, filosoful Corneliu Mircea, invitat de autor să prezinte acest volum, a rostit, printre altele: „Cartea este despre boemă. Boema e acea întâlnire dintre suflete. Această întâlnire are loc într-un spațiu consacrat. Sigur, restaurantul. Toți cunoaștem boema din istorisirile clasicilor literaturii noastre, ca fiind un loc unde oamenii se-ntâlnesc, discută, află unii de la ceilalți unele informații, se-mbogățesc și au plăcerea aceasta de a comunica, de a-și pune în comun ideile, de-a se întâlni sufletește. Există maeștrii, boema de gală, de care este, fără-ndoială vorba și care-a fost evocată de distinșii mei antevorbitori, dar mai este și boema bazală care e strâns legată de boema de gală. Cele două părți sunt complementare pentru că personajele cărții, cele ce fac parte din boema de gală, vorbesc celor care așteaptă să primească informații, boema bazală, boema micimanilor. De ce micimanilor? Cuvântul m-a și șocat. Pentru că având conștiința suficienței lor, cei mai mulți se mulțumesc să asculte, ceea ce primesc din partea celor dăruiți spiritual. Dar mai există și oameni care doresc să și profite de pe urma celor care-și pun în vânzare harul și, care, așa cum istorisește cu umor și cu sarcasm, în același timp, Ion Nicolae Anghel, își vând, sau vând operele altora în beneficiul celor care vor să le cumpere. Deci, există în această atmosferă a boemei personaje celeste și personaje extrem de controversate, după cum există o dorință de a cunoaște și, în subteran, dorință de a parveni, dorință de a obține un pașaport pentru nemurire, cum autorul însuși remarcă”.


„Important este că acest volum este un volum cu bătaie universală. Boemă n-a fost numai la Timișoara. Boemă a fost și la București și la Paris și-n America de Sud, și cartea aceasta este despre boemă-n general, chiar dacă personajele, unele sunt recognoscibile din Timișoara. Pe copertă aveți o scară care se numește scara veleitarilor. Numai că, pe aceeași scară noi nu avem scări diferite. Avem aceeași scară și noi, veleitarii, și geniile. Depinde cine poate urca, până unde. Și vă spun acest lucru pentru că profesia aceasta de scriitor este extraordinar de tentantă ... . Este un prim volum despre modul în care oamenii reușesc să colaboreze între ei și modul în care oamenii își găsesc liniștea într-un asemenea spațiu. Volumul acesta despre boemă este un volum despre facerea creației nu numai literare, nu numai culturale, ci științifice. După câte știu, este primul volum dintr-un ciclu și aștept cu nerăbdare ca Ion Nicolae Anghel să aducă și cel de-al doilea volum și pe-al treilea volum și ele se vor completa între ele”, a spus prozatorul Gheorghe Schwartz, în cuvântul rostit în timpul lansării din Sala Baroc a Muzeului de Artă.


Încărcat de emoția unui moment solemn care-a declanșat adevărate retorici regale în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, autorul volumului, Ion Nicolae Anghel, a rostit, printre altele: „Deci, e un roman care nu știu cum s-a scris, adică știu cum s-a scris. Eu cred, adică cred ceea ce credem toți, că fondul poeticii mondiale, în materie de roman, s-a mutat de la europeni, la americani, și de la americani, în America de Sud. Acolo-i marea poetică a romanului. Un Borges, un García Márquez, sunt mari, sunt uriași, și dacă vreau să-nvățăm, să-nvățăm de la ei, adică să-nvățăm de la cei mai buni. Referitor la ce s-a spus: mulțumesc pentru gânduri, pentru idei, pentru analiză, și mulțumesc pentru faptul că știu c-au citit cartea. Acum știu c-au citit cartea și-au citit-o foarte serios. În ceea ce vă privește pe dumneavoastră, știu că știți că știu că ce zic contemporanii despre contemporani, nu e valabil nici pentru contemporani. Așa că o să lăsăm cartea să-și urmeze cursul. Cărțile au destinul lor și m-aș bucura dacă peste zece sau peste două zeci sau trei zeci de ani se va mai vorbi de «Cartea Boemei». Mulțumesc frumos!”


Discursurile de prezentare ale volumului „Cartea Boemei” au fost încheiate de Valentin Ajder, editor la „Eikon”, editura la care a fost publicată cartea. Întreaga lansare din Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara a fost transmisă, în direct, pe o celebră platformă de socializare, putând fi vizionată în toate colțurile lumii.
În deschiderea lansării a avut loc un recital muzical, în care Victor Geru (prof. Dan Magiaru) a interpretat, la vioară, Allemanda din Partita 1 de Bach, Denisa Valentina Țârlea (prof. Roxana Maniu) a interpretat, la pian, partea a III-a din Sonata Opus 31, nr. 2, de Beethoven, prof. Gabriella Popescu și Georgiana Groza (duo flaut) au interpretat piesa Andante, de Franz Dopller, iar, în încheierea recitalului, Milița Pantin (prof. Diana Matei), canto, acompaniată la pian de Evelin Roman, a interpretat aria „Nel sen mi palpita”, din opera „Mitridate, regele Pontului”, de Mozart.