În perioada 13-18 iunie, la Timișoara se desfășoară F.E.S.T. din cadrul celei de-a XXIV-a ediții a F.E.S.T.-F.D.R. 2019. De-a lungul secțiunii F.E.S.T. a F.E.S.T.-F.D.R. 2019, spectacolele au loc în aer liber, companiile care vor fi prezente la Timișoara, la această a XXIV-a ediție a festivalului, sunt din Franța, Polonia, Spania și Italia.
F.E.S.T. Outdoor a debutat joi, 13 iunie, pe platoul din fața Teatrului Național.
Sâmbătă, 15 iunie, în fața Teatrului Național, compania italiană „eVenti Verticali” a prezentat un nou spectacol de dans - „Quadro”.
„Quadro” este o stație suspendată în aer, de 50 metri pătrați, cu o țesătură albă și 4 găuri mari. Apare publicului ca un plan orizontal care se mișcă încet și se transformă într-un zid. Patru dansatori se mișcă pe scena albă asemenea unor creioane pe o foaie goală, gata să scrie salturi acrobatice și zboruri suspendate în mijlocul aerului.
„eVenti Verticali” este o asociație sportivă culturală care are ca scop promovarea unui tip neobișnuit de teatru care va fi realizat pe etape verticale și aeriene. „eVenti Verticali” a fost fondată în anul 2006 după o idee ce a venit de la Andrea și Luca Piallini (doi actori acrobați), realizând, de la fondare, cursuri și spectacole în toată lumea.
Asociația italiană „eVenti Verticali” a fost prezentă și anul trecut la F.E.S.T.-F.D.R., prezentând spiritul viu al teatrului italian în afara sălilor de teatru. În mai 2018, la Timișoara, „eVenti Verticali” a prezentat, în fața publicului din Piața Victoriei, spectacolul „Wanted”.
Acum, la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara - Festival al Dramaturgiei Românești (F.E.S.T.-F.D.R. 2019), asociația italiană „eVenti Verticali” este prezentă, din nou, la Timișoara.