Concertul simfonic ce va avea loc vineri, 14 mai, de la ora 19, pe scena filarmonicii timișorene, va fi un adevărat festival al viorii. Continuând seria de concerte dedicate familiilor de interpreţi, Filarmonica „Banatul” oferă de această dată publicului o întâlnire muzicală cu o familie care vine din Germania, toţi membrii fiind violoniști. Este vorba de familia lui Volkhard Steude, concertmaestru la Wiener Philharmoniker, care vine împreună cu Oreada, Eduard şi Lorenz.

Concertul este departe de a fi monoton pentru că din program fac parte lucrări celebre pentru vioară, două viori şi patru viori, care acoperă un interval muzical de la perioada barocă până la cea romantică.

Programul convenit împreună cu maestrul Radu Popa, dirijorul concertului, este compus din: Concertul pentru două viori şi orchestră în la minor L`Estro Armonico, op.3 nr.8 de Antonio Vivaldi, Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor de Johann Sebastian Bach, Concertul pentru patru viori şi orchestră în si minor, L`Estro Armonico, op.3 nr.10 de Antonio Vivaldi, „Scene de balet” pentru vioară şi orchestră op.100 de Charles- Auguste de Bériot, „Habanera” pentru vioară şi orchestră op.83 de Camille Saint-Säens şi Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor, op.64 de Felix Mendelssohn-Bartholdi.

Concertul pentru două viori de Vivaldi face parte dintr-un set de 12 concerte pentru instrumente cu coarde, denumit L`estro Armonico, în traducere — inspiraţia armonică. În acest concert pentru două viori, orchestra nu apare ca un rival al soliştilor sau ca o voce de contrast, ci de cele mai multe ori cântă la unison cu ei.
Programul simfonic continuă cu una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale lui Bach, Concertul pentru două viori şi orchestră, în re minor. Concertul a fost compus între anii 1717 şi 1723, pe când Johann Sebastian era Kapelmeister la curtea Anhalt-Köthen, în Germania. Mai târziu, la Leipzig, el a creat o variantă pentru două piane, transpusă în tonalitatea do minor.
Urmează Concertul pentru patru viori compus de Vivaldi. Face parte tot din ciclul L`estro Armonico.
Bériot, vestit violonist născut în Belgia în anul 1802, a fost un foarte bun profesor şi compozitor. „Scene de balet” este cea mai cunoscută lucrare a sa, aflată în repertoriul violoniştilor în drumul lor spre marea performanţă. În aceeaşi categorie se înscrie şi „Havaneza” compusă de Saint-Säens. Întotdeauna el a fost interesat de folclorul din Grecia, din Egipt şi de cel Latino- American. Aflat într-un turneu de concerte împreună cu violonistul cubanez Raphael Diaz Albertini, în urma discuţiilor avute despre muzică, la focul șemineului din camera de hotel, inspirat, compozitorul se hotărâşte să compună pentru prietenul său o piesă în ritm de habaneră, un dans sincopat cu ritm binar.
Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor, op.64 de Felix Mendelssohn-Bartholdi este primul concert reprezentativ al noii ere romantice, ale cărei porţi se deschiseră, şi este inclus între marile concerte care vor urma în Germania, cele ale lui Beethoven, Brahms şi Bruch. Cronicarii le-au atribuit câte o caracteristică fiecăruia. Concertului lui Mendelssohn i-au spus — Giuvaerul inimii”, spune Mircea Tătaru în avancronica de concert.

Ioana NICOLESCU