Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST - FDR) 2019 are anul acesta o secțiune nouă, intitulată FEST Outdoor, care va avea loc în perioada 13 - 18 iunie la Timișoara. 

Evenimentul, organizat de Teatrul Național Timișoara, cuprinde o serie de șase spectacole în aer liber, ce se vor desfășura în Piața Victoriei din municipiu. Publicul va putea privi actori – zburători suspendați de brațul unei macarale uriașe, la zeci de metri deasupra Pieței Victoriei, actori – acrobați dansând vertical pe ziduri rotitoare, sau iluminând platoul din fața Teatrului Național cu ample efecte pirotehnice și iluzii optice, dar, înainte de toate, actori spunând povești, transformând imposibilul în posibil și imaginația în realitate palpabilă.

Reconfigurată ca festival de toamnă, cea de-a XXIV-a ediție a FEST-FDR propune publicului Teatrului Național și, în egală măsură, locuitorilor, turiștilor, sau chiar trecătorilor prin Timișoara un prolog estival – o serie de șase show-uri spectaculoase în aer liber, în Piața Victoriei, pe platoul din fața teatrului, reunite sub umbrela FEST Outdoor”, transmit reprezentanții evenimentului.

FEST Outdoor al FEST-FDR2019 debutează, astfel, joi, 13 iunie, la ora 22, pe platoul din fața Teatrului Național, cu spectacolul Station al cunoscutei companii spaniole de balet aerian Voalá. Roberto Strada, directorul și coregraful companiei, a devenit celebru ca fiind creatorul a numeroase show-uri aeriene organizate de Capitalele Europene ale Culturii, începând cu 1992.

Spectacolul Station transformă rutina de zi cu zi într-un basm magic. Un spectacol cu cronici elogioase în presa culturală din Europa și de peste Ocean, Station este o comedie plină de sensibilitate și inedit, al cărei unic decor este cerul și sunetul inconfundabil al bandoneonului. O a doua reprezentație a spectacolului este programată vineri, 14 iunie, de la aceeași oră.

Sâmbătă, 15 iunie și duminică, 16 iunie, tot de la ora 22, în fața Teatrului Național, compania italiană eVenti Verticali revine la Timișoara în cadrul FEST cu un nou spectacol de dans pe verticală – Quadro, în care artiștii vor evolua pe o scenă verticală, la peste 25 de metri înălțime.

În sfârșit, ultimele două reprezentații ale FEST Outdoor readuc luni, 17 iunie și marți 18 iunie de la ora 22, în Piața Victoriei o companie poloneză de mare tradiție: Kto Theatre, cu unul dintre cele mai celebre titluri din repertoriul lor: The Fragrance of Time (Parfumul timpului), un spectacol care a călătorit în întreaga lume, cucerind inimile spectatorilor din Brazilia până în Tunisia, din Mexic până în Coreea de Sud cu poveștile sale, apropiate oricărei inimi, indiferent de țară, de vârstă sau statut social.

Toate reprezentațiile sunt cu participare liberă.

 

Ioana NICOLESCU