Cea de-a doua stagiune a proiectului „Seratele Baroce” a început în toamna anului trecut, în luna noiembrie, cu „Serata Preclasică”. A urmat, „Serata Clasică”, în luna februarie a anului 2019, iar în luna martie, 2019, „Serata Romantică”.
Proiectul „Seratele Baroce” a fost gândit de cadrele didactice şi elevii Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, coordonarea proiectului aparţinând doamnei profesor Roxana Maniu.
Joi, 18 aprilie 2019, elevii Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, coordonați de profesorii lor, vor susține, în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, un nou capitol al proiectului, „Serata Modernă”, urmând să interpreteze piese din repertoriul compozitorilor, Aram Haciaturian, Béla Kovács, Claude Debussy, Serge Koussevitzky, Dmitri Shostakovich, Ante Grgin, Ian Clarke, Sergei Prokofiev, Anthony Plog, George Hamilton, și Scott Joplin.
Concertul va fi susținut cu începere de la ora 18, printre instrumentele la care se va interpreta, se află și pianul „Bösendorfer”, pus la dispoziția „Seratelor” de magazinul „Sound Creation”, magazin partener al „Seratelor Baroce”, pianul fiind împrumutat Muzeului de Artă din Timișoara pentru a putea fi utilizat de muzicieni pentru concerte.
Proiectul „Seratele Baroce” a fost posibil să se desfășoare în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, grație unui parteneriat încheiat între Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara și Muzeul de Artă.
Intrarea în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, pentru concertul „Serata Modernă”, susținut de elevii Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara și profesorii lor, se face fără restricții, în limita locurilor disponibile.


Cornel Seracin