Miercuri, 13 februarie, de la ora 19, pe scena Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara, se va juca piesa „Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind.
„Cultura, cu tot ceea ce înseamnă ea – teatru, literatură, muzică, arte vizuale și nu numai – este coloana vertebrală a societății, îi dă identitate și scop. Pentru că doar împreună, văzând un spectacol, citind o carte, putem învăța, putem găsi răspunsuri, putem evolua, Teatrul Național din Timișoara repune pe afiș unul dintre spectacolele sale de impact, Deșteptarea primăverii, de Frank Wedekind”, transmit organizatorii.

„Deșteptarea primăverii” este un spectacol modern pe textul unui autor clasic, care este astăzi la fel de necesar ca atunci când a fost scrisă piesa. Contemporan cu Freud și la fel de scandalos ca teoriile acestuia la vremea apariției lor, piesa lui Wedekind provoacă la reflecție privind adolescența și adolescenții, felul în care își percep instinctele și în care, la rândul lor, sunt percepuți și analizați de o societate atacată mereu de intransigență și ipocrizie.

Spectacolul poartă semnătura regizorală a lui Cristian Ban. Scenografia aparține Krisztinei Nagy, iar distribuția îi reunește pe actorii Victoria Rusu, Ionuţ Iova, Flavius Retea, Richard Haldik, Marius Lupoianu, Isa Berger, Corina Dohanici, Ana Maria Cojocaru, Luminiţa Tulgara, Benone Viziteu, Doru Iosif şi Cristian Szekeres.

Biletele pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național din Timișoara (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți-duminică, orele 11-19) sau online, pe adresa www.tntimisoara.com. (I.N)


Foto: Adrian Pîclișan / TNTm