Asemeni majorității fostelor reşedinţe nobiliare din Banat, conacul familiei Mocioni din comuna Foeni, județul Timiș, se află în stare de degradare şi, de-a lungul anilor, arhitectura i-a fost modificată în repetate rânduri.
Proiectul de reabilitare a conacului familiei Mocioni din comuna Foeni este gândit în cadrul unei strategii a C.J.T. de dezvoltare integrată a zonei, fiind în directă legătură cu reabilitarea drumului județean Timișoara - Peciu Nou - Foeni, obiectiv aflat deja în implementare, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra: „După cum am demonstrat deja, valorificăm la maximum oportunitățile de finanțare care ne stau la îndemână. Am acoperit absolut toate domeniile și fondurile disponibile pentru infrastructură rutieră, sănătate sau școli speciale. Experiența pozitivă de până acum în atragerea de finanțări îmi dă încredere că vom câștiga și acest proiect. El este în directă legătură cu reabilitarea drumului județean Timișoara - Peciu Nou - Foeni, un proiect mare pe fonduri europene, aflat deja în implementare. Vrem ca în perspectiva anului 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, să redăm timișorenilor, timișenilor, întregului județ, un asemenea spațiu cultural”.
Pentru reabilitarea conacului, Consiliul Județean Timiș va depune, în scurt timp, un proiect cu o valoare de două milioane de euro. Cererea de finanțare va fi făcută în cadrul programului RO-Cultura, finanțat prin Granturile Spațiului Economic European (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).
Prin acest proiect, Consiliul Județean Timiș dorește să creeze un spațiu muzeal dedicat memoriei familiei Mocioni, amenajarea bibliotecii comunale, a unor spații pentru evenimente culturale și chiar a unor ateliere pentru redescoperirea meșteșugurilor tradiționale.
Programul în cadrul căruia se va depune cererea de finanțare are în vedere reabilitarea și revitalizarea unor monumente istorice de patrimoniu cultural.
În cadrul acestui proiect care vizează conacul familiei Mocioni din Foeni, Consiliul Județean Timiș îi va avea ca parteneri pe islandezii de la „North Consulting”.
Pentru stabilirea modului de colaborare, reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș au efectuat o vizită în Islanda în cadrul inițiativei bilaterale „Developing a cultural heritage partnership”, finanțată prin programul RO-Cultura.
„Activitățile desfășurate în Islanda au inclus prezentarea propunerii de proiect ce urmează a fi dezvoltată în parteneriat, întâlniri de lucru și planificare, vizite la obiective din zona Reykjavik-ului, relevante pentru dezvoltarea ideii de proiect. Fiind un proiect dedicat cetățenilor, implicarea comunității locale și a voluntarilor este fundamentală”, a precizat Ruxandra Adam, manager de proiect în cadrul Consiliului Județean Timiș.
Ridicarea conacului de la Foeni a fost încheiată în anul 1750 de arhitectul vienez Mór Kallina, clădirea conacului fiind considerată una dintre cele mai vechi din Banat. Cel mai important membru al familiei nobile care a locuit aici a fost Andrei Mocioni de Foen, strănepotul preotului aromân Constantin. Andrei Mocioni s-a născut la Budapesta, în anul 1812. A fost de profesie jurist, membru în senatul imperial de la Viena, membru fondator al Astrei Române (1866) şi membru onorific al Societăţii Academice Române (1870). În 1869, el a moștenit domeniul de la Foeni, s-a retras din viaţa politică şi s-a stabilit la conac, alături de soţia sa, Laura Cernovici. Andrei Mocioni a răposat în 24 aprilie 1880, toată averea sa lăsând-o soției, care, la rândul ei va lăsa conacul moștenire unui nepot de-al ei.
În anul 1912, se cunoaște că, proprietar al fostei reşedinţe Mocioni era baronul Csávossy Gyula. În 1925, moşieri în Foeni erau Jozsef şi Andras Csávossy, cât şi Antoniu Mocioni de Foen (marele şambelan al Regelui Carol al II-lea). Conacul a fost răscumpărat de Antoniu, care a încercat să-l transforme în casă de cultură, dar moare în anul 1943, cu el stingându-se linia directă a familiei Mocioni.
Odată cu instaurarea regimului comunist, proprietatea a fost naţionalizată. A funcţionat ani la rând ca baie comunală, grădiniţă şi depozit pentru erbicide şi pesticide. În aripa de est a subsolului conacului a fost amenajată o sală de sport. A existat chiar şi o sifonărie.
După 1990, aici avea să funcţioneze o discotecă. Conacul rămâne în continuare administraţiei locale şi e transformat în cămin cultural, funcţie ce i-a rămas până în zilele noastre.


Cornel Seracin
Foto: ro.wikipedia.org/wiki/Conacul_familiei_Mocioni