Expoziția intitulată „Crucea, de la comunitate la comuniune.100 de cruci la 100 de ani”, organizată de Asociaţia „Eleon” şi Muzeul de Artă Timișoara, a fost inaugurată în Sala „Mercy” a Muzeului de Artă, în 21 octombrie anul acesta și este dedicată Centenarului Marii Uniri. Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și Arhiepiscop al Timișoarei, sprijinul Consiliului Județean Timiș, dr. Sorin Costina, Galeriei Romane București și Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” Alba Iulia, expoziţia mai poate fi vizitată până în data de 18 noiembrie, după care, piesele expuse vor lua calea Bucureștiului, capitala fiind următoarea destinație a expoziției.

Expoziția a început anul trecut, în 30 noiembrie, fiind mai întâi expusă în cetatea Bălgradului, Alba Iulia, Cetatea Marii Uniri, după care a fost prezentată, succesiv, la Iași, Sibiu, Chișinău, Cluj-Napoca și acum, încă, la Timișoara.

În cadrul manifestațiilor dedicate Centenarului, pe lângă această expoziție au mai avut loc: un ciclul de conferințe, „Cuvântul Crucii”, precum și o serie de video-interviuri, de reportaje, de emisiuni, toate având ca temă crucea.

Ultima conferință de la Muzeul de Artă din Timișoara, desfășurată în cadrul manifestațiilor dedicate Centenarului Marii Uniri, a avut loc joi, 15 noiembrie, în Sala Baroc, invitați fiind părintele profesor Ioan Bizău și profesor universitar dr. Constantin Flondor, moderatorul conferinței fiind directorul asociației „Eleon”, Horațiu Iovănaș. 

„Expoziția nu este o expoziție obișnuită, de artă. Ea este mai mult o expoziție mesaj, o expoziție eseu, chiar dacă ne-am dorit și sperăm că a ieșit bine și ca expoziție de artă. Ea are acestă temă a crucii, care a reunit un număr mare de artiști (în jur de 60 de artiști sunt prezenți în expoziție) care, toți au ales, au dorit să stea în umbra temei (...). Ideea de a comemora Centenarul printr-o expoziție care să aibă ca și temă crucea îi aparține părintelui Ioan Cojanu (starețul Mănăstirii „Ioan Botezătorul” de la Alba Iulia) căruia, eu personal îi sunt foarte recunoscător pentru că m-a pus într-o astfel de lucrare încă de la începutul transpunerii ei din gând în realitate”, a rostit în cuvântul introductiv al conferinței, Horațiu Iovănaș, director, Asociația „Eleon”.

Părintele prof. univ. dr. Ioan Bizău a susținut la Timișoara, în Sala Baroc a Muzeului de Artă, prima conferință în care a vorbit despre artă și teologie, împreună. 

Titlul acestei conferințe a fost „Crucea în devenirea artistică a Europei”, iar în cuvântul său de început, părintele profesor a îndemnat pe cei prezenți să-și îndrepte cugetul spre faptul că devenirea artei creștine europene, de la cele mai vechi forme de expresie care se cristalizează odată cu identitatea europeană sub semnul întrupării Logosului Dumnezeiesc în istoria lumii și până la cele mai recente forme de expresie ale artei europene, se află sub semnul crucii.

„Din toată această aventură”, cum a numit părintele profesor Ioan Bizău, acest proces de cristalizare a conștiinței europene exprimată artistic, în conferința domniei sale s-a oprit la câteva momente, la câteva puncte de reper care au dus la identitatea artistică creștină a marii familii europene.

Mai întâi, părintele profesor a început cu cele spuse de filosoful român Constantin Noica, care susținea că, „conștiința europeană se revelează ca atare, la 325”, pentru că atunci s-a întrunit primul Conciliu Ecumenic în care au fost prezenți capii de comunități, liderii, episcopi din toată lumea creștină pentru a dezbate o problemă de filosofie, de gândire, de teologie și, anume, dacă Hristos este și Dumnezeu sau dacă este numai om. 

Acea întrunire a avut loc la Niceea (în nord-vestul Anatoliei), azi Iznik, Turcia. Despre cele discutate la acel prim Conciliu Ecumenic, părintele Bizău a spus că au fost puse în atenția celor prezenți probleme „de mare finețe și care se puneau în mediile de atunci, mai cu seamă în mediul alexandrin, unde filosofia, unde și filosofia rabinică era foarte vie, dar și gândirea creștină, filosofia neoplatonică. Se spune, de vreme ce-au venit toți, începând din Peninsula Iberică, până la gurile Dunării (mă refer la punctele de reper, bineînțeles), tot bazinul meditaraneean și până dincolo de Eufrat, din Mesopotamia, că la 325 s-au întrunit și-au stat de vorbă o vară-ntreagă reprezentanții acestui teritoriu imens cât era cunoscut pe atunci și s-au exprimat asupra unei probleme. Și, spune bine Constantin Noica, atunci Europa și-a dat seama de sine, s-a descoperit pe sine. Ei vorbeau limbi diferite, însă acolo s-au înțeles. Sigur, se vorbea limba latină și limba greacă. Mai bine zis, limba greacă și limba latină”.

Părintele profesor a vorbit despre faptul că în arta europeană, semnul crucii este atestat înainte de anul 325, chiar din secolul al doilea, prezența crucii în formă de ancoră găsindu-se pe opație, pe pietre tombale etc. Dar, ceea ce nu vom găsi pe cruce, în această perioadă de început a afirmării artei creștine în Europa, este răstignitul, Isus Hristos. 

Părintele profesor a dat un răspuns întrebării, de ce nu apare Isus Hristos, prin secolul doi, pe cruce, crucea fiind singură, fără răstignit: „Cercetătorii găsesc să răspundă în felul următor: întâi problematica psihologică a crucii, ca instrument de tortură, care aparținea lumii păgâne. Adică răstignirea. Crucea era o expresie a unei non-mentalități păgâne, primitive, să zicem, în raport cu creștinătatea care venea cu altă viziune asupra omului, asupra lumii, a ceea ce însemnează pedeapsă, a ceea ce însemnează reprimare. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, este vorba despre faptul că în epoca respectivă, cum știm bine, comunitatea creștină era interzisă, era urmărită, era prigonită, era marginalizată (arta imperială, ca întotdeauna în regimurile totalitare, știm bine, arta are o funcție, funcția de instrument de propagandă a ideologiei oficiale). Arta imperială s-a folosit de simbolul acesta al crucii pentru a-l blama pe Dumnezeu creștin, zicând: de vreme ce creștini au un astfel de Dumnezeu care a fost răstignit, adică în sensul c-a suferit una dintre cele mai rușinoase forme de reprimare, înseamnă că este un Dumnezeu minor, modest, reprobabil. Și, atunci, creștinii, ei înșiși, s-au ferit să-l reprezinte pe Domnul Isus Hristos, pe Cruce. Deși, atenție, în epoca respectivă, tratate întregi de teologie ne prezintă meditații sau reflecții de teologie profundă asupra evenimentului total care s-a petrecut pe Golgota, cu secvențele lui, cu stările lui, cu tensiunile lui”.

Reprezentările lui Hristos pe cruce, încep să apară abia în secolele V, VI, pentru că în acele vremuri „comunitatea creștină era liberă să se exprime, arta creștină se dezvoltă (cultul, adică ceremonialul), se construiesc edificii de cult creștine, creștinii își pot face morminte. Dar s-a mai întâmplat ceva. A fost vorba despre un proces lent, complex de încreștinare a artei, și acest lucru ne va fi mai ușor de-nțeles dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în ʼ89: mulți artiști care până atunci au pictat într-un fel, au continuat să picteze tot așa, pentru că nu poți de pe o zi pe alta să-ți convertești gândirea, modul de-a fi, educația. Știm bine că arta, sau modul acesta de expresie al umanității noastre, este una dintre cele mai fine, mai nobile zone ale ființei. Oricum, are loc acest proces îndelungat de încreștinare, de botezare a artei. Primii artiști care au făcut fresce în morminte creștine sau basoreliefuri pe sarcofage, de bănuit c-au fost artiști păgâni”, a rostit în timpul conferinței, părintele profesor Ioan Bizău.

Pentru a înțelege mai bine comunicarea, de către cei prezenți în sală, părintele Bizău a prezentat 3 imagini din această perioadă (secolele V, VI): cel mai vechi Evangheliar, „Codex Rabulensis”, datat de copistul Rabula, la anul 586, un relicvar păstrat astăzi într-o celebră colecție de la Vatican și o frescă păstrată pe o celebră biserică din Roma. Părintele Bizău a considerat că, „avem în aceste trei exemple, imaginea unei formule artistice care va predomina sau se va impune și se va afirma până la sfârșitul primului mileniu...”.

Despre cum a fost reprezentat, mai întâi, Hristos răstignit pe cruce, am aflat din conferința părintelui Bizău. Mântuitorul era prezentat pe cruce, stând drept, cu ochii deschiși, Hristos fiind astfel imaginea celui ce este Dumnezeu Adevărat, biruitorul morții, al infernului, sursa vieții. 

Odată cu încheierea perioadei iconoclaste, în secolul al IX, reprezentarea lui Hristos răstignit pe cruce, se schimbă. Mântuitorul este înfățișat cu capul ușor aplecat, cu ochii închiși, cu mijlocul încins cu o pânză alb. 

Despre timpurile în care doctrină oficială a statului și a bisericii bizantine era iconoclasmul, adică interzicerea icoanelor, părintele Bizău a rostit: „În epoca iconoclastă, iconoclaștii, sau cei care interziceau imaginea ca fiind inacceptabilă pentru credința creștină, spuneau așa: Dumnezeu nu poate fi reprezentat, nu poate fi redat. Și cei care reprezentau icoanele (iconodulii, nota redactor) ziceau tot așa: Dumnezeu nu poate fi redat în imagine, nu poate fi circumscris. Dar ei mergeau mai departe: este adevărat lucrul acesta, însă, devreme ce Dumnezeu Fiul s-a întrupat, a luat trup, corp omenesc ca și al nostru al oamenilor, înseamnă că poate fi reprezentat. Și adevărul omenității, pentru că acum era contestată, omenitatea lui, nu Dumnezeirea, adevărul omenității lui iese cel mai bine la lumină în faptul c-a pătimit în mod real, atât de real încât a și murit pe cruce ș-a fost pus în mormânt și tocmai de aceea apare cu capul înclinat, cu ochii închiși, trupul se frânge, se curbează, apare în spate simbolul Ierusalimului, la baza crucii apare craniul lui Adam, legătura aceasta dintre Hristos, Adam cel de pe urmă și Adam cel dintâi”.

Prezent în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, pentru a conferenția publicului prezent, prof. univ. dr. Constantin Flondor, descendentul uneia dintre cele mai însemnate familii boiereşti din Bucovina, a cărei vechime poate fi urmărită până la începutul secolului al XVIII-lea (dr. Iancu Flondor a fost unul dintre oamenii politici români care a militat pentru unirea Bucovinei cu Regatul României, iar la 15/28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei întrunit la Cernăuți sub președinția lui Iancu Flondor, a adoptat prin vot moțiunea Unirii Bucovinei cu patria mamă), a rostit, referindu-se la tematica acestei conferințe: „Crucea este omniprezentă în univers, o găsim peste tot și s-a vorbit mult începând cu omuʼ, care-n îmbrățișarea pe care o face, deja desenează o cruce. Pasărea, în zborul ei, construiește o cruce. Pânza pictorului are totdeauna în ea, o cruce. Față de verticala și orizontala din pânza noastră din atelier raportăm întotdeauna tot ceea ce facem, dreapta-stânga, sus-jos, echilibrul, dinamism, statică, toate datele acestea ale pictorului”. 

În scurtul moment oratoric susținut cu prilejul acestei conferințe, maestrul Flondor a readus în atenție ceea ce a spus Mihai Eminescu în „Fragmentarium”: „Crucea bizantină e ca un fulg de zăpadă; mic reprezentant al universului”, mărturisind că cele lăsate în scrierile „luceafărului poeziei românești” l-au inspirat atunci când a pictat geometria fulgului de nea: „Sigur, aceste cuvinte m-au întărit destul de mult în tot ce a urmat să pictez și sper să mă mai ducă și mai departe”.

Continuând rostirea, prof. univ. dr. Constantin Flondor a transmis: „...alteori crucea e virtuală, doar. De exemplu, în atelier purtăm crucea, sau ea ne poartă, cum spunea și părintele Ioan, poate nu cu o prezență efectivă, ci cu una afectivă, una care pleacă din inimă și avem simbolul acestei cruci trăită chiar în actul picturii”.

În continuarea cuvântului domniei sale, profesorul Flondor a adus în memoria celor prezenți, la sugestia foștilor studenți, prezenți și în sală (Sorin Scurtulescu și Andrei Rosetti), faptul că anul acesta, pe lângă cei 100 de ani de la Marea Unire, se împlinesc 40 de ani de când la Timișoara s-a desfășurat prima expoziție „Studiu” a grupului „Sigma”. În anul 1978, expoziția a fost inaugurată la Galeria „Bastion”. 

Referindu-se la expoziția dedicată Centenarului Marii Uniri, „Crucea, de la comunitate la comuniune.100 de cruci la 100 de ani”, maestrul Constantin Flondor a spus: „Expoziția este foarte densă, drept pentru care, unii au zis: e frumoasă expoziția, dar prea e densă. Nu știu dacă s-au referit chiar la Timișoara, ori în Timișoara, expoziția a ieșit cel mai bine din toate pe cele care le-am văzut eu (am fost la Alba Iulia, Iași, Sibiu, Cluj). Tipul acesta de expoziție, că există tipul acesta de expoziție cu lucrările expuse foarte rar pentru ca fiecare lucrare să fie bine citită în sine, mă duce cu gândul la domnul Paul Gherasim care a făcut câteva expoziții de artă comparativă și în această ipostază, în această situație ești obligat să apropii lucrările una de cealaltă, pentru că se creează un discurs, se crează un alfabet, fiecare tablou este un cuvânt. Așezi o altă imagine, fie un alt obiect sau așezi o cruce care devine un alt cuvânt. Între ele se crează un dialog și, poate că, întreaga expoziție este un poem. Ei, asta făcea Paul Gherasim”.

În finalul momentului oratoric din cadrul conferinței „Crucea în devenirea artistică a Europei”, prof. univ. dr. Constantin Flondor a spus: „Mă bucur că vine Centenarul, dar parcă-mi pare rău că se termină. Să vedem ce va fi după, cum se vor petrece mai departe aceste povești frumoase despre expozițiile cu crucea”.

Duminică, 18 noiembrie, expoziția „Crucea, de la comunitate la comuniune.100 de cruci la 100 de ani”, va putea fi vizitată, încă, la Timișoara. Expoziția se vizitează între orele 10-18, cu ultima intrare în Muzeu la ora 17:30. Lucrările expoziției se găsesc în Sala „Mercy” (parter).

Cornel Seracin