„Se poate trăi fără compromis, fără să te înjoseşti? Se poate, aşa cum s-a putut şi în comunism. Nu toţi au făcut compromisuri. Unii au făcut compromisuri şi au dus-o mai bine. Au avut avantaje. Se fac şi azi compromisuri jenante, dizgraţioase. Cum se poate face artă fără compromis? Simplu: făcând arta în care crezi. Şi strângând din dinţi pentru că nu ai banii pe care-i are X sau Y. Sigur că aş fi tentat să-i spun unui tânăr artist de azi să meargă înainte şi să rupă norii.

Dacă se poate, asta trebuie să facă. Dar fără niciun compromis. I-aş sfătui pe tineri să aibă verticalitate şi să încerce să discute, dimineaţa, cu ei înşişi. În intimitatea dimineţii. Dacă atunci când te uiţi în oglindă poţi să te priveşti înseamnă că e bine. Trebuie să ştii să renunţi şi să urmezi drumul pe care ţi-l propui.

Drumul cel mai sănătos este cel în care faci ceea ce ştii, atât cât ştii să faci. Acesta ar fi idealul. Urmează-ţi drumul”. Este cuvântul lui Ilie Stepan de prezentare a volumului „Şapte zile plus una”, o carte de dialoguri cu Mircea Mihăieş, care a văzut de curând lumina tiparului la Editura Polirom. Şi care a avut, miercuri seara, în librăria „La Două Bufniţe” arhiplină, o primă lansare.

Marian Odangiu - o pledoarie superbă de solidaritate în faţa răului

Scriitor, profesor, eseist, textier - mai ales pentru Pro Musica -, Marian Odangiu a deschis lansarea vorbind despre complexul Mussorgski, amintit de Ilie Stepan în carte, un complex care vine de la prenumele celebrului compozitor rus (Modest) şi de care se pare că suferă atât Ilie Stepan cât şi Mircea Mihăieş. „Am avut şansa de a fi în apropierea şi de a respira acelaşi aer cu două genii. Unul a fost Nichita Stănescu. Celălalt este Ilie Stepan”, spune Marian Odangiu, care a prezentat cartea, prin analogie cu metodele de chitară sau de vioară, ca pe o „metodă de dialog” - un model despre cum doi intelectuali trebuie să dialogheze. Nu este („Har Domnului!”) o monografie a vieţii lui Ilie Stepan, ci o dezbatere asupra unei epoci. Este, dacă vreţi, un film - un film viu despre un fenomen care a marcat ultimele trei decenii ale veacului XX şi, în acelaşi timp, o consistentă analiză a muzicii din toate timpurile: „Într-un fel, este o pledoarie superbă de solidaritate în faţa răului şi un seducător excurs despre Timişoara şi valorile ei perene”.

Mircea Mihăieş - o carte legată de spiritul Timişoarei

Partenerul de dialog al lui Ilie Stepan - şi cel căruia i se datorează această carte, Mircea Mihăieş - a gândit acest volum după „un exerciţiu de admiraţie întins pe mai bine de patru decenii” şi spune că este o carte legată de fapt de spiritul Timişoarei - dar de spiritul Timişoarei într-un sens foarte amplu, nu în cel care este gândit îndeobşte în ziua de astăzi la Bucureşti, unde se vorbeşte de spiritul Timişoarei mai mult datorită Revoluţiei din 1989. Acest spirit este unul cu o adevărată istorie în spate: „Eu fiind din Arad, de peste Mureş, mă uitam la Timişoara ca la un oraş improbabil. Şi după ce am venit aici, am avut nevoie de cel puţin zece ani ca să înţeleg cât de cât Timişoara”. Iar cartea rezultată în urma dialogului cu Ilie Stepan nu este o biografie Stepan, ci o biografie a Timişoarei + una extrem de solidă („şi nu spun asta ca să mă laud, pentru că nu este cartea mea. E cartea lui Ilie Stepan, o carte care, într-o ţară normală, ar fi purtat pe copertă doar semnătura lui Ilie Stepan”).

Ilie Stepan - un exerciţiu de sinceritate

„M-am lăsat foarte greu convins să facem această carte. Foarte greu”, a mărturisit Ilie Stepan. „Impresia mea era că atunci când se face o carte despre tine, aceasta este ca un fel de linie. O linie după care urmează nişte bocanci, pe care îi atârni în cui”. Norocul a făcut, poate, ca Mircea Mihăieş să îl convingă să se înhame la un efort scurt (de şapte zile... plus una), dar intens. Şi, poate, au contat şi nişte biografii citite, dintre care cea mai impresionantă a fost cea a lui Eric Clapton. „Am căutat să fiu foarte sincer. Şi cred că, în această carte, am ajuns la un grad de 80-85% de sinceritate. În celelelalte interviuri pe care le-am dat nu ştiu dacă am fost sincer într-o proporţie mai mare de 50-55% - şi aceasta nu pentru că aş fi minţit vreodată, ci pentru că ocoleam adevărul”.

De ce trebuie citită această carte

O explicaţie poate fi găsită în cuvântul introductiv al volumului, semnat de Mircea Mihăieş: „Farmecul irezistibil al lui Ilie Stepan este rezultanta unei combinaţii de directeţe şi eleganţă, de fervoare, şi un fel, nemaiîntâlnit de mine, de naivitate. Îi spun naivitate în absenţa unui cuvânt mai potrivit, deşi cred că este vorba de bună-credinţă şi onoare, valori ce nu par să mai existe în lumea în care trăim. Ilie Stepan evită cu infinită precauţie capcanele depresiei - boala necruţătoare a civilizaţiei noastre.

Îi contrapune, pe tot parcursul dialogului nostru, o luciditate imparabilă, rod al experienţei de viaţă, dar şi al caracterului şi educaţiei. Modestia şi orgoliul se află, în cazul lui, într-un balans diafan şi primejdios totodată, dându-şi întâietate ca într-un cadril executat pe marginea prăpastiei. Artistul ştie cu precizie cine este şi în ce constă valoarea operei sale.

Dar nu simte deloc nevoia de a epata, de a etala, nici măcar în atmosfera evident prietenoasă a conversaţiilor noastre, întâietăţile, formulele inedite şi construcţiile de o indiscutabilă soliditate ale creaţiei sale. Am fost nevoit să insist, să fac apel la strategii jurnalistice pentru a-l aduce în zona analizei şi a comparaţiilor.

Ceea ce a rezultat sper să fie, pentru cititor, nu un final de capitol, ci ispita de a reveni, cu un interes proaspăt, la muzica lui Ilie Stepan şi a companionilor săi, minunaţii artişti care i-au stat alături în lungii ani de frământare şi luptă, dar şi de frumuseţe”.

Consideraţii personale

Nu am apucat să citesc cartea, încă. Recunosc, nu am ce să spun despre ea mai mult decât ceea ce s-a spus la lansare sau scrie în prefaţă. Am frunzărit-o doar, şi am fost impresionant de atenţia pentru detaliu din conversaţie. Şi de faptul că de acolo, de pe piedestalul pe care vrând-nevrând se află, Ilie Stepan nu a uitat. Nu a uitat pe nimeni.

De exemplu, pentru că suntem ziarul „Timişoara”, Ilie Stepan conversează foarte frumos cu Mircea Mihăieş despre Oscar Berger: „- Cum aş putea să nu-l amintesc pe Oscar Berger, un personaj pitoresc, un boem. Nu cred că a existat vreun om în Timişoara care să se fi certat cu el”. (Aici cred că Ilie Stepan greşeşte puţin. Nu cred că a existat vreun om în Timişoara care să NU se fi certat cu Oscar Berger, dar este foarte adevărat că nu a existat om din Timişoara care să fi rămas supărat pe el.)

Iar Mircea Mihăieş îl completează: „- Un om de o mare generozitate. În momente grele, a salvat ziarul Timişoara şi a mers, până la ultimele consecinţe, pe ideea unei Românii curate. A unei Românii normale. A unei Românii fără corupţie şi fără comunişti. Admirabil om, admirabil. Bine-ar fi fost să fi existat mai mulţi ca el.”. Şi din nou Ilie Stepan: „- Eram, categoric, într-un progres mai evident cu oameni ca el”.

Sau despre Bebe Costinaş, „omul cu care am început să lucrez muzică de film în mod serios”. Sau despre Cornel Calboreanu, Schwarz, cel care ne-a fost, într-o perioadă, documentarist. Nu sunt uitaţi cei dispăruţi, cum nu sunt uitaţi nici ceilalţi, cei de astăzi. Toţi cei din jur, fără de care Ilie Stepan spune că, poate, nu ar fi fost astăzi acelaşi Ilie Stepan.

Cum ziceam, necitind-o încă, nu pot să spun mai nimic despre carte. Însă despre Ilie Stepan aş putea să vorbesc ore întregi. Într-un mod extrem de lapidar, aş spune despre el că este legenda pe care o întâlneşti pe stradă în Timişoara - o legendă lipsită, însă, de îngâmfarea pe care ar putea să i-o dea statutul pe care îl are.

O legendă care te priveşte în ochi, ca de la egal la egal, coborându-se la nivelul tău, şi cu care te duci la o cafenea ca să povestiţi de una-alta. Motto-ul cărţii, ales de Ilie Stepan, este un citat din Emil Cioran: „Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieţii fără să-l găsească şi cei care l-au găsit fără să-l caute”. Ilie Stepan este, într-un mod excepţional, omul care a căutat şi a găsit sensul vieţii.

Lansări în continuare

Volumul „Şapte zile, plus una” va avea parte, în continuare, de lansări la Bucureşti (sâmbătă, 17 noiembrie, la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”, la Pavilionul Central Romexpo, standul editurii Polirom, ora 12, şi duminică, 18 noiembrie, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de la ora 18) şi de încă una mai specială la Timişoara, miercuri, 21 noiembrie, de la ora 18, în Aula Magna a Universităţii de Vest - mai specială, deoarece lansarea de carte va fi urmată de concertul „Ilie Stepan şi prietenii”. Urmează un concert în 20 decembrie, la Timişoara, cu Pro Musica, în cadrul evenimentului Rock pentru Revoluţie, şi, cât de curând, un cvadruplu LP, însoţit de o carte - un fel de best of Pro Musica live. Şi, bineînţeles, multe alte surprize din partea unui om care este exact ceea ce şi-a dorit să fie: „Eu voiam să ajung exact unde am ajuns. Am vrut să am o trupă, să cânt şi aceasta să fie ocupaţia mea de-o viaţă. Până la urmă, pe trasee mai sinuoase, am ajuns”.

    

Flavius BONCEA

Fotografiile sunt preluate de pe pagina de facebook a lui Ilie Stepan