În spațiul galeriei „Pygmalion”, Casa Artelor, a fost inaugurată expoziția intitulată „1.538 de km”. Este vorba despre un proiect-pilot care aduce în atenție coloniștii stabiliți în Banat în secolele XVIII, XIX, de la colonizările carolingiene (1722-1726), până la perioada ultimului val de colonizări (1778-1848).

Titlul expoziției însumează distanța parcursă cu mașina de Renée Renard și Ciprian Chirileanu, celor doi artiști vizuali fiindu-le alături cățelușa Nera, găsită lângă râul bănățean cu același nume.

Localitățile vizate au fost alese luând în considerare seria valurilor de colonizare ale Banatului istoric de după Pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718).

Pentru proiectul-pilot, din cele peste 120 de localități colonizate au fost alese opt sate din Banatul românesc: Carani (colonizat de italieni), Cenei (croați), Charlottenburg (germani), Dudeștii Vechi (bulgari), Tomnatic (francezi), Sfânta Elena (cehi), Văliug (austrieci) și Vucova (slovaci), urmând ca în viitorul apropiat proiectul să fie dezvoltat și pe teritoriul Serbiei și Ungariei.

Proiectul inițiat în anul 2018 (anul european al patrimoniului cultural) are drept scop final reconstituirea drumului între două spații geografice și culturale diferite, de la un „acasă” la alt „acasă”, de la „dezrădăcinare” la „re-înrădăcinare”, în care nu mai există marcaje spațiale și temporale, iar barierele dintre micro și macro-cosmos se întrepătrund.

Un proiect asemănător a fost început de Renée Renard în anul 2012, atunci în atenție fiind familia sa de origine franco-germană. Proiectul a cuprins o expoziție ce a fost deschisă, mai întâi, la Galeria „Helios” din Timișoara, în toamna anului 2013, expoziție intitulată „Un drum cât o sută de vieţi”. Acea expoziție a fost itinerată și în alte localități din țară.

În creația sa, Renée Renard abordează două teme principale: cercetarea/ interpretarea memoriei și convergența dintre artă și știință. Artista se exprimă prin fotografie și video, procesare digitală, instalație. Începând din 2010 a avut 12 expoziții personale și a participat la peste 60 de expoziții de grup în țară și străinătate. În 2016 a obtinut Premiul municipalității din Portet sur Garonne/ Franța la Triennale Européenne de l’Estampe Contemporaine, iar în 2013 Premio Murano pentru design (secțiunea sticlă fuzionată) al Scuola del Vetro Abate Zanetti, Murano/ Italia. Renée Renard face parte din Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara, secțiunea Multimedia și din grupul Avantpost.ro și este vicepreședinte al Asociației Diplomatic Art.

Ciprian Chirileanu este absolvent al Facultății de Arte și Design Timișoara (1998), s-a înscris în U.A.P. în anul 1999, iar acum este vicepreședintele Uniunii. De asemenea, artistul vizual face parte din grupurile Graphium (1998), Xilogravură, matrice stilistică (2008) și Avantpost.ro (2016). Ciprian Chirileanu are peste 20 de expoziții personale, a fost prezent la peste 60 de bienale internaționale și la peste 60 de expoziții din România și este inițiator de proiecte - Student Fest (1992), Bienala Internațională de Gravură Mică Graphium (2004), Plăci comemorative (2013), Diplomatic Art (2014) etc. Lucrările artistului se regăsesc în colecții private și muzeale, activitatea sa fiind semnalată de presă și critica de artă începând din 1990.

Expoziția de fotografie digitală, video, print digital, instalație, grafică, „1.538 de km”, este deschisă publicului în Galeria „Pygmalion”, Casa Artelor (str. A. Pacha, nr. 8, Timișoara) în perioada 13-30 septembrie 2018.

    

Cornel Seracin