La editura bucureșteană Eikon a apărut, recent, cel mai proaspăt volum semnat de scriitorul Mircea Pora. „Noua artistocrație” este cea de-a paisprezecea carte a scriitorului Mircea Pora și a fost lansată, mai întâi, la Uniunea Scriitorilor din România filiala Cluj-Napoca. Cartea va fi lansată și la Timișoara, joia viitoare, de la ora 17, la secția de arte a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” (Bastion Theresia, corp A). Despre volum vor vorbi Tudor Crețu, directorul BJT, criticul literar Adrian Dinu Rachieru, și autorul Mircea Pora. De asemenea, volumul va avea parte de lansare și la București, în cadrul Bookfest.

Concret, „Noua aristocrație” cuprinde texte apărute, în ultimii ani, în publicația „Banatul azi”. Despre volum, Mircea Pora spune: „Am plecat, în alegerea titlului, de la ideea și senzația că o «veche aristocrație», adică niște sus-puși, a fost înlocuită în scurtă vreme cu alți sus-puși, de aceeași factură. Societatea românească, intrând în Uniunea Europeană, în NATO, practic intrând în Europa după căderea dictaturii lui Ceaușescu, beneficiază de o serie de libertăți europene, cum ar fi dreptul la libera circulație, dreptul de a te exprima - dar acesta devine, totuși, mai supravegheat -, dreptul de avea proprietăți.

Așadar, o schimbare tot s-a petrecut, dar este una incompletă, mai ales în mentalitate. Iar cartea face multe referiri la aceste mentalități, care își trag originea din cei cincizeci de ani scurși sub cele două dictaturi cu două nuanțe - cum le văd eu -, una dură, a lui Gheorghiu-Dej, și una mai puțin dură, dar soldată cu spălări de creiere, a lui Ceaușescu.

Ce a rezultat de aici este ceea ce trăim noi acum. Cartea se vrea a fi un tablou, de fapt, al societății românești postbelice, dar cu rădăcini și în perioadele anterioare, e drept, cu alt regim. Am ales cam 50 de texte care mi s-au părut reprezentative. Unele dintre ele se referă la memoria noastră istorică, legată de ceea ce s-a petrecut în perioadele de rezistență ale societății românești față de invazia comunistă.

Am văzut cu ochii mei, de exemplu, la Pădurea Verde, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste, cum lumea, îngrămădită la o sărbătoare a recoltei, parcă, era la fripturi, mici și bere, dar nu am văzut pe nimeni ducându-se acolo și nici nu am auzit pe nimeni vorbind despre ce ascunde acea movilă... Aceasta înseamnă că nu se știe nici istorie și nici nu avem, deocamdată, memorie... Dacă pe acestea două nu le ai, te poate bate vântul foarte ușor.

Un alt aspect ar fi felul acesta, aș zice, nesimțit, aproape violent, prin care cei care au preluat puterea, cu mâinile lor noduroase, prin forță și violarea Constituției noastre, nu s-au mulțumit doar cu puterea strict politică și cu privilegiile ce decurg de aici. Le-a trebuit și un strat artistic, băgându-se în cultură. Marii scriitori au fost înlăturați și li s-a luat dreptul de semnătură - cazurile lui Blaga, Bacovia, Perpessicius , iar Călinescu a ajuns să scrie ceea ce n-ar fi vrut -, fiind înlocuiți cu scriitori de duzină și de comandă, gen. Dan Deșliu, Victor Tulbure, Maria Banuș, Veronica Porumbacu, iar șirul poate continua.

Pe lângă faptul că au făcut această inversiune, alegându-se «praful și pulberea» de literatură, este, totuși, interesant de citit, pentru a vedea ce absurdități s-au putut scrie. Au vrut să facă ei cultură, nu doar să o dirijeze. Așa ne-am trezit, prin anii ‘60 sau poate chiar mai repede, cu fiica lui Gheorghiu-Dej, Lica Gheorghiu, căreia i-a trăznit ideea că ar putea fi actriță, terorizându-i pe actorii noștri foarte buni, cum ar fi George Calboreanu, Ștefan Ciubotărașu, Colea Răutu, Emanoil Petruț, ori pe regizorul Liviu Ciulei în filme precum «Tudor Vladimiresc» sau «Lupeni 29». Apoi, Violeta Andrei, soția lui Ștefan Andrei, s-a crezut și ea o mare divă.

Dar cea mai dureroasă lovitură a fost pătrunderea Elenei Ceaușescu în Academia Română. Acest lucru nu trebuie uitat, pentru că este o jignire uriașă să pui lângă Eminescu și oamenii de vârf pe care i-am avut o asemenea persoană care în realitate, după cum spunea învățătorul ei imediat după Revoluție, avea, cu acte în regulă, două clase primare, restul fiind impostură.

Iar un popor a acceptat așa ceva, în loc să-și arate respingerea față de această stare de lucruri.

Așadar, dacă stau să mă uit, această carte reprezintă și o privire aruncată, la un moment dat, și spre România interbelică, când acest popor mergea pe o albie firească de istorie, venind din epoca lui Carol I.

Au fost și lipsuri, nimeni nu idealizează, eram o țară rămasă în urmă. Trebuie să ținem minte că în timp ce în Franța și Italia se experimentau curente artistice de avangardă, la noi s-a petrecut răscoala din 1907, care a semănat cu cea a lui Gheorghe Doja, din secolul XVI. Dar țara o pornise pe un drum bun, aveam și personalități.

Am mai scos în evidență în «Noua aristocrație» un alt aspect despre care se vorbește, și anume că nu trăim într-o țară normală. Chiar unul dintre articole se intitulează «Anormalitatea românească». Iar eu spun că e foarte simplu de unde provine aceasta: oameni nepregătiți sunt puși în posturi care nu sunt pentru ei.

Iar atunci apar aceste «trăznăi», adică se petrec lucruri ca la nimeni. Am dat-o ca exemplu pe Elena Udrea și mi-au mai fost la îndemână și alții din anturajul lui

Băsescu. Dar PSD și ceilalți sunt tot pe acolo... Așadar, faci gondole unde nu e cazul, terenuri de fotbal în pantă, săli de sport în sate în care a rămas numai populația îmbătrânită... E nepăsare, incompetență, dar și ceva mai grav, prostia. Nu m-am ferit, în această examinare, să mă uit atent la acest popor și să trag concluzia că în momentul de față nu e chiar atât de inteligent.

În mai multe articole am prins și raportul pe care noi l-am avut cu Regele Mihai. Regele a venit în țara lui, fiind, de fapt, personalitatea legală care trebuia reînscăunată! Aceasta pentru că el a fost, pur și simplu, obligat să abdice, în 1947, de către Gheorghiu Dej și Petru Groza, prin ei, de ruși, de fapt. Noi ne-am trezit cu o republică, ceea ce nu este în ființa noastră. Noi trăim într-o republică falsă, pentru că nu am avut tradiții republicane.

Am avut domni, voievozi și regi. La ei trebuia să ne întoarcem. Am mai auzit, tot în mediile românești, că monarhia este ceva depășit. Păi, dacă ea este depșită, de ce zeci de mii de români sunt acum refugiați în țări monarhice? De ce nu s-au dus în Rusia, China sau Coreea de Nord? Nu, ei se duc în Spania, Anglia, Belgia, Olanda... În 99,9% dintre cazuri s-a dovedit că un rege ține la țara lui și părăsește ultimul corabia.

Regele Mihai, repet, a venit la el acasă, nu să fie legitimat de partidul lui Iliescu și de alți politruci pe aeroport și să fie întors din drum de niște impostori.

Toate acestea s-au petrecut pentru că, din păcate, Regele Mihai a găsit un popor schimbat, care nici nu mai știa, de fapt, ce vrea și care se lasă aiurit în continuare de jocurile de tejghea care se petrec acum în România, cu aceste războaie și conflicte. În loc să ne vedem de treabă, să ne punem economia, educația în ordine, să ne rezolvăm problemele culturale, cădem tot mai mult, riscând să dispărem. Atunci nu te vei mai putea plânge că ești colonie sau stat bananier, din moment ce așa te comporți”.

 De asemenea, volumul conține, ne spune autorul, și proze care țin de psihologia feminină, proze dialogate. Volumul „Noua aristocrație” apare într-un moment important pentru scriitorul Mircea Pora, care în această lună, în ziua de 4 iunie, a împlinit o frumoasă vârstă, prilej potrivit pentru a-i ura, și din acest colț de pagină, mulți și inspirați ani de acum înainte!

 

Anton BORBELY