Muzică pe lămpi cu BAJAGA în 2018

Am avut recent, la Beograd, o întîlnire cu Momčilo Bajagić –Bajaga, prilejuită de prezența muzicianului și a trupei sale ca headlineri la Embargo Fest în Dudeștii Vechi. Pentru a promova prima ediție organizatorii au facilitat prezența noastră (cu mine a fost Dejan Jivanov Mickey, nu în calitate de DJ, ci de cameraman și Dijana Pop, impresar) în capitala Serbiei pentru a realiza un interviu. Zis și făcut, doar că interviul filmat mi s-a părut cam formal. Însă în timpul discuției neformale, purtată la o cafea în biroul managerului Gane Pecikoza, atmosfera a fost mai destinsă și s-au spus lucruri mult mai interesante. Am aflat ce pățesc jurnaliștii lor cînd abordează superficial evenimentele la care sunt acreditați. Ziaristul, care a ajuns acum secretar la Ministerul culturii, delegat fiind ca reporter la concertul lui Miles Davis la Beograd în 1986, i-a luat acestuia, în timpul probelor de sunet, o scurtă declarație. În textul publicat a doua zi s-a strecurat o gafă de proporții. Știind că, de regulă, numele unei trupe este scris pe toba mare, a transmis: „marele Miles și formația sa Yamaha i-au impresionat și pe cei mai exigenți ascultători de jazz...” De atunci, chiar dacă între timp a fost redactor șef al mai multor reviste (ROCK, ĆAO!, Ilustrovana Politika), lui Aleksandar Gajović i s-a spus „Saša Yamaha”. Un alt cunoscut om de presă specializat în rock a scris cronica unei ediții a festivalului EXIT din Novi Sad. Numai că nu a rămas pînă la finalul manifestării. În text a menționat impactul trupei Y pe care publicul a chemat-o la bis... doar că formația de pe afiș nici nu a ajuns la festival. A doua zi omul și-a cerut scuze pe toate canalale media la care a avut acces. O „fătucă” (parcă așa le-a numit „tătaie” Cristoiu pe tinerele reporterițe) prezentă în sală înaintea concertului lui Zdravko Čolić a prins un zvon cum că, la un moment dat, ca mare surpriză a evenimentului, va apărea pe scenă Ceca (vedeta supremă a muzicii populare din Serbia, văduva lui Arkan). S-a foit în jurul organizatorilor, a tot întrebat dacă „e pe bune”, dacă vine Ceca, dar nu a rămas la concert. Avea altă treabă, pentru ea mai importantă, în seara aceea. În relatarea transmisă redacției a menționat că „momentul culminant” al serii a fost apariția vedetei Ceca alături de Zdravko. Numai că n-a fost așa. A fost doar un zvon. A fost concediată.

Același drum, alte vremuri

Bajaga i instruktori – U sali lom, PGP RTS/Croatia Records 2018

După atâția ani de succes, după atâtea hituri și tiraje discografice fabuloase, a compune, a înregistra și a oferi cântece noi la aceleași standarde ridicate cu care ai obișnuit publicul este nu doar o misiune dificilă ci și un act de responsabilitate.

Noul album al celei mai populare formații pop rock din Serbia debutează în forță cu o piesă căreia i se poate pune eticheta de stadium rock. Savršen dan /O zi perfectă este primul semnal că lui Bajaga și tovarășilor săi li s-a făcut poftă de un sunet mai aspru în care domină rifful chitarei.

Urmează piesa-titlu care lovește din cu totul altă direcție, în manieră swing, cu bețe alerte și claviaturi jucăușe ce susțin linia vocală interpretată și mixată impecabil; atmosferă retro în secolul XXI, producție de sunet perfectă cu lămpile încinse în amplificatoare. Demn de menționat este că acest disc a fost înregistrat în cel mai mare studio din Belgrad în care muzicienii au cântat împreună și nu fiecare în cămăruța lui, iar aparatura folosită a fost preponderent analogică. Au apelat la unul din cei mai buni producători din zonă, Saša Habić, iar masterizarea s-a comis la Abbey Road, în Londra.

Dacă nu există balade, imaginea este incompletă, aceasta este rețeta aplicată de toate trupele mari ale scenei rock din sud care au vândut peste un milion de discuri: Bijelo Dugme, Riblja Čorba, Parni Valjak, Yu Grupa, Smak, Leb i Sol. Bilo bi lako/Ar fi ușor este o baladă tipică marca Bajaga. Nici o șansă să dezamăgească o asemenea combinație între muzică și textul cu valențe poetice. Din păcate nici nu surprinde căci pare făcută după șablon.

Albumul, diversificat stilistic, continuă cu încă o mostră de heavy metal în care domină rifful, Može da te ubije grom/Te poate ucide fulgerul. Chiar dacă acesta este al doisprezecelea disc oficial al formației care a realizat suficiente hituri pentru a-și meține cu succes cariera fără a se supune unor provocări noi, spiritul creativ al lui Bajaga și al muzicienilor lui nu acceptă automulțumirea. Atitudinea asta răzbate în acest snop de cântece care vor fi ascultate nu doar o vară, un an sau doi. Bajaga demonstrează că este sugestiv și convingător mai ales atunci cînd se inspiră din rădăcinile muzicii americane, fie că e vorba de stadium rock, blues, swing, alt country sau adult oriented rock. Muzicienii sârbi parcă au simțit că publicul e sastisit de invazia sintetică a scenei mainstream și au hotărât să-i ofere bumbac ceva mai dur, fără să le pese dacă albumul va fi sau nu acceptat. Dar va fi. În sală va fi nebunie! Lipicioasă, cu aromă de hit este și piesa lui Žika Milenković, Severac/ Vînt nordic, pentru care Bajaga a scris un text idiomatic, gâdilă urechile și Loše napisan dan/ O zi proscrisă și Nikad te više neću zvati/Nu

te voi mai chema niciodată. După mai multe audiții devii tot mai convins că aceasta este o colecție de cântece care va intra în conștiința colectivă și se va furișa în sufletele celor care le absorb în ciuda poluării muzicale și a prostului gust care a inundat spațiul mediatic. Cele mai bune momente ale discului au fost lăsate la urmă. Noćima sanjam/Noapte de noapte visez este o baladă uptempo care impresionează prin combinația perfectă dintre muzică și text. Surpriza este că cel mai bun textier al scenei sârbești interpretează versurile altui autor. Dar ce autor! Dušan Kovačević este unul din cei mai apreciați dramaturgi și scenariști din fostul spațiu iugoslav.

A scris doar cinci poezii. Două le-a pus pe note Bajaga. Începe discret, cu un ritm originar: bătaia inimii (m-a dus imediat cu gândul la Teardrop, poate cel mai impresionant moment al celor de la Massive Attack), se încheie cu un solo fulminant la sintetizator al celui mai bun claviaturist din Serbia, Aleksandar Saša Lokner (m-a tulburat la fel ca solisticile lui Keith Emerson). Dealtfel din grupul condus de Momčilo Bajagić fac parte muzicieni din elita muzicală a țării vecine: Miroslav Cvetković, chitară bas, Čedomir Macura, tobe, Žika Milenković, voce și chitară ritmică, Marko Nježić, chitară. Discul se decantează cu încă un cântec peren, deasemenea o colaborare, inclusă aici ca bonus căci a apărut inițial acum doi ani pe albumul Guitarology al grupului Point Blank Blues Project. Lui Bajaga i-a plăcut atât de mult murmurul lui Dragoljub Crnčević încât a compus un text cu imagini poetice eminesciene (cu posibile referințe la Luceafărul) și i-a „împrumutat” baritonul său cuceritor. Așa s-a născut încă unul din marile hituri, Kad mesec prospe rekom srebra sjaj/ Când luna-și revarsă peste râu raza-i de argint, pentru care soloul de chitară a fost imprimat de Dragan Jelić, vocea și chitara din Yu Grupa, cel despre care circulă legenda că l-ar fi lăsat în 1974, când a tras un solo cu trupa la clubul londonez Marquee, cu gura căscată pe Peter Green. Cântecul Crni leptir/Fluturele negru a fost primul pe care Bajaga a învățat să-l cânte acompaniindu-se singur cu chitara în adolescență. Aici ar putea fi sfârșitul unui disc care convinge prin farmecul și calitatea muzicii și textelor. E și finalul acestei recenzii. Dar sfârșitul prezent este începutul unui viitor sfârșit care marchează un nou început și tot așa, sau cum ne-ar spune/cânta și Bajaga referindu-se la suflet: „Drumu-i același și se repetă totul, lumea-i aceeași dar vremurile-s alte”.

Mimo Obradov: - Ai o relație specială cu Timișoara și Banatul românesc. Cum a început și cum a evoluat aceasta?

Bajaga: - Asta s-a întîmplat acum mulți ani, când în România a fost revoluție și s-a schimbat regimul. Am venit imediat după evenimente și am cântat în cadrul unui concert umanitar, apoi am revenit de mai multe ori, ne-am făcut mulți prieteni în Timișoara, am constatat că avem acolo un public care cunoaște și apreciază ce facem. Am susținut peste zece, poate chiar cincisprezece concerte mari în România.

- Ai știut și înainte de 1989 că aveți ascultători fideli și admiratori în România?

- Știam ceva dar nu aveam stabilite legături cu oamenii de acolo, știam că sunt ascultate posturile de radio, se urmăresc programele de televiziune dar abia după acea schimbare din 1989 am început să concertăm în România.

- Așa ați reușit să cunoașteți România, ați fost în mai multe locuri, nu doar la Timișoara.

- Am fost în Banat dar și mai departe, în zona de graniță, la Turnu Severin și în câteva localități pe malul Dunării. Neau invitat chiar și la Alexandria dar a fost cam complicat să ajungem acolo. Am cântat la Lugoj, Sînnicolau Mare, de Timișoara să nu mai vorbim. Îmi place să vin în România, mai ales în această zonă învecinată cu Voivodina unde oamenii ne cunosc și ne întâmpină cu brațele deschise. Am îndrăgit Timișoara, oraș european cu arhitectură frumoasă, cu centru istoric impresionant.

- Aveți un album nou, U sali lom (E nebunie în sală). Având în vedere cariera și succesul formației un nou album este și o responsabilitate, nu doar un mijloc de a vă menține la nivelul la care ați ajuns.

- Este al doisprezecelea album oficial, cel anterior a apărut acum șase ani, nu facem atât de des acești pași importanți dar cântăm cu aceeași frecvență, avem foarte multe concerte. Ne trebuie doi-trei ani ca să ajungem în toate locurile în care suntem așteptați la care se adaugă evenimentele speciale, festivalurile. La asta se pune și timpul necesar pentru a pregăti materialul nou. Am compus până acum 300- 400 de cântece din care multe au devenit hituri, așa că ne putem baza pe un repertoriu solid, nu se impune includerea unor piese noi dar dacă simți nevoia să compui, să creezi, de ce să n-o faci? Da, este o responsabilitate să mai vii cu ceva provocator și tocmai de aceea pregătim cu atenție fiecare album. În urma noastră s-au adunat ani de experiență dar uneori ai nevoie și de noroc. Am avut și înainte cântece mai aspre dar acum s-a născut primul cu influențe clare din genul heavy metal, Može da te ubije grom/ Te poate ucide fulgerul . Nu suntem o trupă metal dar sonoritatea asta s-a potrivit cu textul și cu melodia. Va fi al doilea single. Primul, pentru piesa-titlu l-am filmat la „Kustendorf” (festival organizat de Emir Kusturica – n. M.O.) unde am cântat live piesa U sali lom, întâi cu sala goală, apoi cu public. E un clip „documentar” iar pentru „Grom” va fi unul jucat cu actori. Vom face clipuri video pentru toate piesele exceptând ultima Kad mesec prospe rekom srebra sjaj/ Când luna-și revarsă peste râu raza de argint care are deja un spot foarte bine vizionat pe youtube.

- Noul album sună mai aspru decât cele anterioare.

- Mă străduiesc să fie toate diferite iar când apar lumea îmi spune: da, e diferit dar seamănă cu tine. Este ceva mai aspru, are mai multe piese ritmate. De fapt sunt două balade și jumătate dintr-un total de zece piese, dar în repertoriu avem destule balade și sunt binevenite piesele ritmate. Sunt mulțumit de cum a ieșit totul. Puțină lume mai face ceea ce am făcut noi. Am înregistrat toate piesele live, cu tobe, chitări amplificate, corzi, nu cu procesoare ci cu lămpi. Poate că asta nu înseamnă nimic pentru public dar pentru noi e important. Nu scoatem frecvent albume așa că nu am făcut economii când e vorba de costuri.

- Un factor important ar fi, în cazul vostru, efectul benefic al unor colaborări. Cu doi ani în urmă ai avut un mare succes cu grupul Point Blank (Kad mesec prospe rekom srebra sjaj/ Când luna-și revarsă peste râu raza-i de argint), piesă inclusă pe noul vostru album.

- Am pus-o ca bonus într-o versiune care nu a apărut pe nici un disc anterior. Pe albumul formației Point Blank este un alt mixaj. M-am dus într-un studio mai performant, am făcut un alt mixaj și un videoclip. Versiunea asta a fost doar pe youtube și nu se putea asculta în condiții de înaltă fidelitate. Mi s-a părut oportun s-o includem, alături de cele nouă piese noi, ca bonus pe album. Kad mesec prospe rekom srebra sjaj este compusă de Dragoljub Crnčević iar textul și interpretarea vocală îmi aparțin. Invitat la înregistrare a fost chitaristul Dragan Jelić din Yu Grupa care cântă un solo excepțional.

- Noul vostru disc a fost publicat de comun acord de două case de discuri, PGP RTS (Serbia) și Croatia Records (Croația). Cum s-a ajuns la această combinație?

- Este un lucru foarte bun în perioada aceasta dificilă pentru domeniul discografic. Două companii pot reuși mai ușor să vândă mai multe albume împreună decât separat. PGP RTS vinde fonogramele în Serbia, Muntenegru, Macedonia și în Republika Srpska, iar Croatia Records le plasează în Federația Bosnia și Herțegovina, Croația și Slovenia. Astfel este acoperită toată fosta Iugoslavia. Discografia dispare încet iar asta este o combinație câștigătoare, aș zice. Mai avem un plan cu ei. Vrem să realizăm un box set cu toate albumele formației Instruktori și pe disc digital și pe vinil. Nu este important tirajul sau profitul. M-ar bucura să le văd pe toate la un loc.

- Ești foarte apreciat ca textier, ai scris sute de cântece din care o bună parte pentru alți interpreți, atât textele cât și muzica. Aceste colaborări contribuie într-un fel la calitatea creației în cadrul propriei formații?

- În ultima vreme am redus colaborările. Cea mai recentă este cea cu prietenul meu Zdravko Čolić. Pe noul lui album piesa Mala a fost primul hit extras pe single. Îmi place să lucrez și cu alții dar în ultima vreme mai rar pentru că formația are o agendă încărcată.

- Extrem de importante pentru grup sunt concertele, iar voi ați reușit să mențineți legătura cu publicul și în cele mai negre vremuri, în perioada războiului.

- Datorită concertelor am reușit să supraviețuim. O formație dacă nu cântă live dispare. La începutul carierei am străbătut în lung și-n lat Iugoslavia. Când a început războiul și țara a fost destrămată a fost dificil, aproape imposibil să continuăm aici. Am plecat în diaspora singur, apoi cu trupa. De atunci suntem invitați des în străinătate, am avut acum două luni un mini turneu în America, la New York, Chicago și Toronto. A fost a șaptea ieșire în America, de opt ori am fost în Australia. În Europa mergem frecvent în țările nordice, la Londra, Paris, Berlin, Munchen... Aceste concerte ne-au ajutat să supraviețuim în vremurile grele.

- Asta v-a ajutat să mențineți un public fidel chiar și în perioada aceea tulbure când în țară nu puteați fi plătiți, știu că se cânta și pentru câțiva saci de cartofi atunci...

- Da, da, nici nu conta prea mult asta, se găsea întotdeauna o soluție. Important era să ajungem unde eram invitați fără a avea pierderi, ne dădeau benzină, să avem asigurat combustibilul ca să ajungem și să ne întoarcem de acolo. Ne-am adaptat la tot felul de situații pentru că publicul ne-a sprijinit.

- Ați reușit să păstrați în toți acești ani calitatea muzicii grupului atât pe edițiile oficiale cât și în concerte. Asta se datorează și membrilor formației care au rămas fideli, nu ați prea schimbat componența.

- Avem o componență stabilă încă de la înființare, din 1984, când eram împreună cu Žika Milenković, Saša Lokner și Miroslav Cvetković Cvele, Čedomir Macura e cu noi de peste douăzeci de ani, iar Marko Nježić s-a alăturat acum vreo zece ani. Din fericire nu am prea schimbat componența. Am început ca prieteni iar ăsta a fost un mare avantaj care probabil ne-a ajutat să ne menținem atâta timp.

- Cred că acest cuvânt „prieteni” pe care l-ai pomenit este foarte important. Este cunoscut faptul că estrada, show business-ul ascund multe capcane. Ai avut situații neplăcute în carieră?

- Din fericire nu. Aceasta este a doua trupă importantă în viața mea, după Riblja Čorba, cu care am fost șase ani. Când am înființat formația Bajaga i Instruktori am ales oamenii cu care m-am înțeles foarte bine, care îmi erau prieteni și în care am avut încredere. Asta e foarte important căci de multe ori petreci mai mult timp cu trupa decât cu familia iar dacă ești înconjurat de prieteni munca este mai plăcută.

- Când ai fost foarte tânăr, când ai început să cânți la chitară presupun că nu ți-ai imaginat că vei avea o asemenea carieră de succes și că vei face doar asta. La ce te-ai gândit, ce ți-ai imaginat că ai putea face în viață?

- Am început foarte repede să cânt și nici nu am avut timp să mă gândesc ce aș putea face în viață. Eram în ultimul an de liceu, abia împlinisem 17 ani, când am început să cânt cu Riblja Čorba. Totuși, nu m-am gândit că asta va fi ocupația mea pe viață. Am dorit să studiez istoria artelor dar nu am fost admis. Am studiat literatura iugoslavă și universală dar nu am terminat facultatea. Muzica a fost preocuparea prioritară, mi-am dorit să înregistrez un album și să apar într-un concert mare. Asta s-a întâmplat foarte repede, pe când eram încă în Riblja Čorba. Restul a venit ca o continuare firească.

- Cu Riblja Čorba ai început să compui, ai avut primele hituri care se cântă și acum în concerte. Cred că în relația cu publicul a fost important că te-ai orientat spre literatură, ai avut afinități pentru poezie, textele tale sunt foarte apreciate.

- Am mizat dintotdeauna pe texte, de la început am constatat că am această abilitate de a scrie versuri, am făcut-o deja în prima trupă, când aveam 14 ani. Îmi plăcea poezia iar în perioada aceea erau textieri foarte buni în muzica iugoslavă. Acum fac parte și eu din acea „școală veche”.

- Cum își petrece Bajaga timpul liber?

- Nu am prea mult timp liber dar când nu suntem în turnee îmi place să fiu cu familia, cu soția și cei doi copii. Întotdeauna e ceva de făcut și cu formația, pregătim piese noi, compun ceva pentru televiziune, muzică pentru film și teatru.

- Care este programul concertistic în perioada lansării noului album?

- Sezonul estival este destinat concediilor așa că nu vom insista cu promovarea. În concerte vom cânta, desigur, de fiecare dată câteva piese noi, o vom face și în România. Turneul de promovare va începe la toamnă, iar concertele mari (e vorba ca, după 12 ani, formația să cânte din nou în Arena din Belgrad – n. M.O.) le vom planifica spre sfârșitul anului la Belgrad, Zagreb, Sarajevo și Ljubljana. Vom cânta însă și vara în Croația iar acum ne pregătim să venim din nou în România, la Dudeștii Vechi (în 20 mai, la prima ediție a Embargo Fest – n. M.O.).

- Este bine că reușiți să mențineți legătura cu oamenii din locuri diferite, peste tot unde ați cântat ați cunoscut pe cineva și ați stabilit relații de prietenie.

- Aceasta este partea cea mai frumoasă a activității noastre: cunoaștem multă lume, vedem o mulțime de locuri și regiuni și facem ce ne place mai mult: ne facem noi prieteni.

- Revenind la noul album U sali lom (E nebunie în sală), te-aș ruga să recomanzi câteva piese despre care crezi că vor intra în conștiința publicului.

- Vom include în concertele care urmează piesa care dă titlul discului, U sali lom, apoi cântecul compus de Žika Milenković, Severac, balada Bilo bi lako și Noćima sanjam. Acum finalizăm clipul video pentru al doilea single, Može da te ubije grom/ Te poate ucide fulgerul. Consider că toate cele nouă piese ale albumului, fără să iau în calcul și cea care este bonus, au potențial, fiecare din ele poate fi single; așa le-am și gândit. Depinde de public care din ele se vor impune, noi le-am conceput și realizat cât de bine am putut și ne vom strădui să le și plasăm ca să intre în sufletul ascultătorului. Publicul va decide care va fi hit.

- Ce mesaj ai dori să transmiți publicului din România?

- Îi anunț pe toți prietenii formației că așteptăm cu nerăbdare să ne revedem. Vă salută și vă iubește Bajaga i Instruktori!

BEOGRAD, 9 MAI 2018

Mimo OBRADOV