Joi, 29 martie 2018, Secția Documentare-Periodice a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” a fost redeschisă. Noua locație a secției se află acum în Bastionul Theresia, corp A, în imediata apropiere a secției de Arte „Deliu Petroiu”. Colecțiile de presă se pot consulta în condiții excelente, folosindu-se, inclusiv Sala de Lectură a secției de Arte.

Pentru că anul acesta este Centenarul Unirii, câteva dintre volumele reprezentative vor fi marcate cu semne de carte consacrate acestui măreț eveniment din istoria României. 

Isoria Timișoarei, a Banatului și a României își găsește oglindirea vie în materialele puse la dispoziție de Secția Documentar-Periodice care, alături de cea de Arte, reprezintă unul dintre cele mai primitoare spații de lectură din vestul țării.

Așadar, prin grija Consiliul Județean Timiș și a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, „periodicele” au revenit în atenția publicului, putând fi consultate într-un spațiu mult mai generos, mai primitor.

   

Cornel Seracin

Foto: Constantin Duma