Artmedia în colaborare cu Teatrul Act București, aduce pentru prima dată la Timișoara spectacolul „N-ai tu treabă!”, de Cătălin Ştefănescu, după „Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă. Spectacolul va avea loc în 5 martie, de la ora 19:30, pe scena Operei Naționale Române.
„Povestea multor oameni care fascinează prin schimbarea spectaculoasă a condiției, pornind de jos și ajungând sus, spre încântarea mulțimilor care speră veșnic în biletul cîștigător. Din motive numai de el știute, dintre care cel mai plauzibil pare apropierea morții, Dănilă face o favoare apropiaților și lumii în general și acceptă să povestească CUM a ajuns de la condiția de sărăntoc și idiotul satului la starea de bunăstare actuală”, spune Alexandru Dabija, regizorul spectacolului.
Din distribuție fac parte Marcel Iureş, Andrei Seuşan și Alexandru Voicu.
„Pentru mulți dintre noi, azi, minunata poveste a lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate. Însă, pe cărările și ocolișurile sale, se ivesc întrebări valabile de când lumea. De ce nu se potrivește o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din tîrg? De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat? De ce trage norocul doar la unii? De ce se spune că banul e ochiul dracului? Pentru toate problemele astea, și pentru multe altele, la noi există un răspuns suveran: «N-ai tu treabă!»”, spune Cătălin Ștefănescu.
Biletele se găsesc la Agenția Operei Naționale, deschisă zilnic între orele 11-19, cu excepția zilei de sâmbătă. Telefon: 0256-201.286. (A.B.)