În spațiul expozițional al Galeriei Primăriei Municipiului Timişoara (str. Victoriei, nr. 5), s-a deschis marţi, 6 februarie, tripla personală intitulată „Prinos”. Pe simezele galeriei mai sus amintite expun, într-o expoziţie mixtă, artistele Reghina Tîrnoveanu, Alisa Radeş şi Angelica Chici.
Întreaga expoziţie este una care face trimitere la spiritual, cele trei artiste dorind să aducă prin intermediul ei, mulţumire dumnezeirii, Sfintei Treimi (Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfântul Duh).
Lucrările expuse pe simezele galeriei sunt de grafică, textile şi ceramică. Astfel, graficiana Reghina Tîrnoveanu, prin lucrările domnie sale, face trimitere la simbolurile religioase din Vechiul şi Noul Testament, toate aceste lucrări de grafică aduc în final ceva din aspectul mozaicurilor. Artista Alisa Radeş, prezintă lucrări artistice care pot duce privitorul cu gândul la prapurii bisericeşti (de dimensiuni mici) şi broderie artistică veche. Totul este o căutare pentru a reda cât mai bine culoarea, textura şi starea primită în urma experienţei în domeniul restaurării, domeniu în care este specializată artista, dar într-o manieră nouă, personală. Lucrările Alisei sunt din material textil. Artista Angelica Chici prezintă ceramică realizată în tehnica RAKU, dar şi picturi în care temele sunt poveşti bizantine. Acestea sunt realizate pe un fel de hârtie care imită pânza, dar o pânză foarte uşoară. Unele lucrări pe pânză sunt prinse în şasiu. Artista Angelica Chici numeşte lucrările sale „ofrande” şi le aşează puţin deasupra pardoselii.
La vernisaj, a prezetat expoziţia dr. Gabriel Kelemen, istoric şi critic de artă.
Expoziţia „Prinos” va rămâne deschisă la Galeria Primăriei Municipiului Timişoara (str. Victoriei, nr. 5), până în data de 28 februarie 2018, publicul vizitator având posibilitatea să viziteze această expoziţie încărcată de spiritualitate.


Cornel Seracin

Foto: Alisa Radeş