Miercuri, 29 noiembrie, Galeria „Pygmalion” a găzduit deschiderea expoziției intitulate „Cosmotic”, expoziție semnată de artista Livia Mateiaș. 

Titlul expoziției trimite la filosofia lui Lucian Blaga, marele filosof transilvănean utilizând acest cuvânt într-una din operele sale filosofice, în care vorbea despre caracterul „cosmotic” al inconștientului, care ar fi, potrivit filosofului, chiar mai „cosmotic” decât conștiința, prin aceasta putându-se înțelege că, în inconștientul uman există o anumită ordine, iar această ordine ar fi mai rigidă decât cea a conștiinței. 

Universul artistic propus în această expoziție de Livia Mateiaș este unul în care figura de stil are un rol important, ceea ce, la prima vedere, ar părea să fie un univers al artei destul de îngreunat, dar, la o aplecare mai profundă în decriptarea acestor figuri de stil, privitorul poate descoperi mesajul ascuns al artistei. Prin ceea ce realizează în picturile sale, Livia Mateiaș încearcă să prezinte publicului un stil ancorat în realitățile ontologic obiective, dar și subiective ale ființei umane, subliniind, parcă, faptul că ființa umană nu este o parte a Universului, care ființează alături de celelalte realități determinate ale acestuia, ci un „Univers” în care „Marele Univers” a îngemănat ambele tipuri de existență: omul fiind considerat, concomitent, atât o ființă materială cât și subiect spiritual, iar prin aceasta el este o existență PLENARĂ

Expoziția „Cosmotic” este compusă din două segmente, unul de artă plastică (pictură), iar celălalt de artă vizuală (creație digitală, imagini dintr-un univers abstract care pot constitui o incursiune în lumea inconștientului uman). Potrivit celor declarate de artistă, lucrările de pictură au fost realizate în urmă cu trei ani, iar lucrările digitale au fost create anul acesta. 

Din lucrările expuse, distingem două care poartă același titlu, „Cosmotic”. Prima este o pictură pe pânză, iar cealaltă este un triptic video-digital realizat recent, chiar în ultimele săptămâni, piesa reprezentând un dialog între Marele Univers ca percepție exterioară, cu accent mai mult pe universul interior (Eu, Tu, Noi). 

„Conceptul expoziției s-a născut, cumva, din exercitarea mea doctorală. Eu am început să caut, cumva, zona de interiorizare, de căutare de sine, perceperea lucrurilor importante pentru noi și pentru ființa noastră și ceea ce-i mai relevant și esențial; să facem ceea ce ne place, să facem cu sinceritate, să fim spontani, să găsim soluții la problemele care apar și să fim, cumva, mulțumiți și bucuroși de noi și de viața noastră. Cred că asta ar fi cel mai important”, a declarat autoarea expoziției, Livia Mateiaș, pentru ziarultimisoara.ro. 

În realizarea picturilor, artista a folosit acrilic pe pânză, a realizat câteva colaje, relief, emisfere, sfere. Pictura intitulată   „Între cer și pământ” este una realizată pe pânză, un desen pictural cu o textură scrisă efectiv cu penița pe pânză, „ca un semn, ca o amprentă, unde nu mai știi exact care ar fi cerul, care ar fi pământul, cumva, nu mai știi care e sus, care e jos, poate fi oricum. Putem să ne folosim imaginația și să căutăm răspunsurile proprii”

Artist vizual „care aduce stelele mai aproape de noi”, Livia Mateiaș este la cea de-a treia expoziție personală, dar are numeroase expoziții de grup, expoziții la care a participat atât în țară cât și peste hotare. 

Referitor la titlul expoziției sale, titlu inspirat din creația filosofului Lucian Blaga, artista a declarat: „Mi-a plăcut foarte mult, m-a inspirat și, cumva, eu descriu acest termen ca fiind o căutare a interiorului, o căutare de sine, efectiv un univers interior”. Referindu-se la cum ar trebui să recepționeze vizitatorul expoziția și lucrările care o compun, artista ne-a declarat: „Cred că, cel mai important ar fi să se vadă pe sine, să-și vadă propria percepție în raport cu expoziția de față. Tocmai asta eu încercam să transmit vizitatorilor; să-și ia o pauză, să se gândească la sine, la momentul prezent, să-și ia în fiecare zi un TOT în care să-și găsească liniștea și să găsească ceea ce e cu adevărat relevant pentru fiecare; ceea ce face cu cel mai mult drag, cu cea mai mare plăcere”.  

Expoziție de o certă valoare umanistă, „Cosmotic” încearcă să scoată în evidență faptul că omul rezumă în sine existența Universului, creațiile artistice al Liviei Mateiaș trimițându-ne  la afirmațiile filosofului antic grec Protagoras, care susținea că omul este „măsura tuturor lucrurilor”: material, pentru că prin alcătuirea sa corporală el sintetizează în sine întreaga devenire a lumii, spiritual, pentru că prin cunoaștere el tinde și reușește procesual să reproducă universalul din lume, omul fiind chintesența EXISTENȚEI

Expoziția multimedia, „Cosmotic”, realizată și semnată de Livia Mateiaș, poate fi vizitată la Casa Artelor, Galeria „Pygmalion”, până în data de 13 decembrie. 

    

Cornel Seracin