La 200 de ani de la înființarea Teatrului Vechi

 

În perioada 1-10 octombrie, la Oravița, va avea loc Gala Teatrelor Naționale din România, eveniment organizat cu prilejul aniversării a 200 de ani de la înființarea Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” din localitate. Zece zile, zece spectacole de neratat, plus o mulțime de evenimente, după cum urmează:

 

Duminică 1 octombrie 2017, la Teatrul Vechi Oraviţa: Deschidere, ora 16: cuvinte oficiale: minister, UNITER, primar, prefect, CJ, Ștefan Iordănescu, Cristina Zainea, Ionel Bota. Ora 17: Cărțile despre istoria Teatrului Vechi, lansări Ionel Bota. Vernisaj pictură, grafică:  „Teatrul lumii-lumea teatrului”. Expoziția „Emoția clipei” a artistei Laura Lucia Mihalca, București, dedicată bicentenarului Teatrului Vechi din Oravița. „Presa de artă, studiu comparativ, 2010-2017” și o scurtă prezentare pentru revista „Art Out”, București, pe teme de arhitectură, restaurare, consolidare monumente istorice și de artă. Ora 19: Teatrul Național București și UNITER – „Dor de Eminescu”, în regia lui Ion Caramitru

Luni, 2 octombrie 2017: Ora 17,30, în Sala Casino, lansare de carte Editura Eikon, București: „Huoo, 3 piese pentru scene mici”, de Ovidiu Mihăiță. La ora 19, la Teatrul Vechi: Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița & Asociaţia Scenic Art – „Stella” de Johann Wolfgang von Goethe, în regia lui Ştefan Iordănescu. La ora 20:30, pe platoul din faţaTeatrului Vechi, Auăleu Teatru prezintă spectacolul stradal  „HUOOOOO!!!” în regia lui Ovidiu Mihăiță.

Marţi, 3 octombrie 2017, la Teatrul Vechi, carte și autori de la Editura Eikon, București și Editura Mirador, Arad. De la ora 19, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova – „Cealaltă țară” de Herta Mȕller, în regia lui Alexandru Istudor.

Miercuri, 4 octombrie 2017, la Teatrul Vechi: lansări de carte ale Editurii Eikon, iar de la ora 19, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” – spectacolul „London - a new story”, în regia Andei Cruceanu.

Joi, 5 octombrie 2017, la Teatrul Vechi, cu începere de la ora 11, simpozion: „Istorie, cultură, mentalități în Banatul perioadei moderne și contemporane”, cu participarea instituțiilor: Muzeul Național al Banatului Timișoara, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea „Eftimie Murgu”, Reșița, Muzeul Banatului Montan, Reșița, Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi”, Oravița. Expoziție a Muzeului Național al Banatului Timișoara. De la ora 18, lansări de carte. De la ora 19, Teatrul Naţional Bucureşti – spectacolul „Art Orchestra” în regia lui Horia Suru.

Vineri, 6 octombrie 2017, la Teatrul Vechi, cu începere de la ora 11, simpozion de teatralogie și istoria teatrului. Mai târziu, lansări de carte și, de la ora 19, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara –  spectacolul „Aeroport”, în regia lui Ion-Ardeal Eremia.

Sâmbătă, 7 octombrie 2017, pe platoul din faţa Teatrului Vechi, de la ora 12, Compania Soso Nuti prezintă spectacolul stradal  „Cufărul  Magic”. De la ora 18,  lansări de carte ale editurilor Eikon, București și Mirador, Arad, iar de la ora 19, la Teatrul Vechi, Florin Piersic Jr. prezintă spectacolul „Freak Show”.

Duminică, 8 octombrie 2017, la Teatrul Vechi, de la ora 16, lansări de carte ale editurilor Eikon, București, Mirador, Arad și Timpul, Reșița. De la ora 19, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi – spectacol „UNU + UNU”.

Luni, 9 octombrie 2017, la Teatrul Vechi, de la ora 18 – lansări de carte, iar de la ora 19 - Teatrul  Naţional  Târgu  Mureş – spectacolul „Limba maternă - Mameloschn”, în regia Olgăi Macrinici. 

În fine, marţi, 10 octombrie 2017, la Teatrul Vechi, de la ora 18 – lansări de carte, iar de la ora 19 Filarmonica Banatul din Timişoara prezintă. spectacolul  „Cele  patru anotimpuri” de Antonio Lucio Vivaldi.

Delia GRIGORE