Visions Of Dreams - Fusion & Gospel Festival I Gărâna 4, 5, 6 august 2017

 

Ne-am convins de mai bine de patru decenii, când îi ascultam prima dată pe tinerii coriști și instrumentiști americani din cadrul proiectului Ambasadorii prieteniei la Liceul de muzică „Ion Vidu” din Timișoara, în 1973 sau 1974, că există nu doar misionari care propovăduiesc credința în Dumnezeu în alt mod decât cel practicat de-a lungul veacurilor ci și oameni care vor să transmită semenilor magia tămăduitoare a muzicii, cântecul ca alean pentru suflet. S-au auzit cândva în lumea întreagă rugăciunea prin care Janis Îl implora pe Lord să-i cumpere un Mercedes Benz, imnul păgân închinat de Jimi îngerului voodoo, Vodoo Chile sau, dinspre biserica străzilor din New Orleans, marșul orchestrei de suflători care însoțește cortegiul până la cimitirul de pe malul fluviului Mississippi, When The Saints Go Marchin In.

Dean Bowman bântuie de zece ani spațiile balcanice; a fost, cu prietenul său Clay Windham, întâi în Bulgaria, apoi mai mult timp în Serbia iar de câțiva ani este în România. Au cântat blues, jazz și gospel. Cel care l-a adus aici a fost răpus de cancer însă Dean nu a rămas singur, și-a făcut o mulțime de prieteni. Vrăjit de magia spațiului din Poiana Lupului, de la Gărâna, anul trecut când a cântat la prima ediție a Festivalului WolfBlues, s-a gândit că acesta ar fi locul cel mai potrivit pentru a omagia muzica liberă, acel fusion greu de definit stilistic. A simțit că aici se poate cânta și gospel. 

Acum, după ce totul s-a derulat pe parcursul a trei zile și trei nopți, parcă a fost un vis din care nu mi-am revenit. A fost, totuși, cât se poate de real, am fost prezent, nu doar în fața scenei și în culise, ci chiar pe scenă, la microfon. Sunetele, mirosurile uleiurilor ezoterice, bucurie pe fețele oamenilor, playlisturi, lacrimi de uimire, fericire, iluminare, au fost supra reale; am avut senzația unei transcenderi. Totul a fost atât de intim încât aveai impresia că ești parte a unui ritual privat, că asiști la o repetiție, la o serie de cântări generate din pasiune, indiferent dacă este sau nu public în fața scenei. Da, ați înțeles bine. Nu a fost public! Au fost în schimb munți de suflete adunate în jurul ideii de a împărtăși. Spectatorii erau în mințile lor, în motivația de a cânta ca și când ar avea în față mii de oameni.

FunkTastic Coalition din Beograd au deschis robinetul rostogolind un ritm contagios cu accente și solistici spectaculoase ale liderului Nemanja Zlatarev din trombonul căruia s-au prelins sunetele asemenea apelor repezi ale unui pârâu aurifer. Datorită legăturii strânse a lui Dean Bowman cu scena blues, rock și jazz din Serbia, line up-ul acestei prime ediții a fost o gală de prezentare a muzicienilor din țara vecină. Veteranul Mika Pavlovici cu grupul BluesTone a impresionat prin structura complexă dar cuceritoare a compozițiilor în care se întrepătrund elemente de bluesului cu cele ale rockului progresiv și ale jazzului și soulului, prin interpretarea rafinată, instrumentală și vocală, la care a contribuit Dean Bowman. Cat Greeny a fost titlul piesei cu care ne-au smuls din realitate. Fish in Oil este un grup de fusion, deja afirmat pe scenele europene, despre care s-ar putea spune că practică muzica FRI, căci principalele influențe care răzbat din compozițiile chitaristului și liderului Bratislav Radovanović sunt Frisell și Fripp. Double FRI music made in Serbia, cu elemente etno și cinematice dar și cu trimitere la Marc Ribot. Încântare. Târziu în noapte au strălucit Rareș Totu și Midnight Sun feat. Dean Bowman. The Sour, limpede ca lacrima rostogolită din ochiul artistului, ne-a picurat ceară în suflet. 

A doua zi a început cu Nomad, trio ambițios de new electronic rock condus de claviaturistul Cosmin Farcaș, care l-a avut ca invitat la baterie pe Claudiu Purcărin Nașu. A fost primul lor concert public! Și au fost chemați la bis! 

Blue Family este, poate, cel mai cunoscut grup de blues-rock din Serbia la această oră. În România se simt ca acasă căci participă anual la două-trei festivaluri plus încă vreo trei-patru concerte în cluburi. Au confirmat și de această dată. Urmărind modul în care comunică pe scenă și cu câtă însuflețire cântă, realizezi că e nevoie de multă pasiune, suflet și experiență ca să fii așa cum sunt ei. În spiritul fuziunii, enunțat pe afișul festivalului Visions Of Dreams, tânăra formație Bas I Stega din Pančevo (Serbia) a susținut un concert intens și a sunat foarte actual. După o scurtă pauză pentru rearanjare tehnică a început, în forță, cu „one-two-three”, showul care ne-a marcat pe toți cei prezenți (nu mulți dar aleși, cum spunea Rudi K, gazda evenimentului de La Scena). Nu am mai fost martor, recunosc, la o asemenea descătușare de forță (poate cu excepția concertului The Exploited de la Rock la Mureș, acum mulți ani), virtuozitate (orice comparație cu punkiștii se oprește aici) și însuflețire. James Brown Tribute Band feat. Branko Trijić este un proiect muzical care alătură câțiva din cei mai străluciți muzicieni ai momentului în Serbia. Susțin doar cinci-șase concerte pe an, majoritatea în străinătate, pe scenele unor festivaluri mari. Parcă s-a năruit asupra noastră o aversă. De fericire. Când am reușit, cu greu, să desprind privirea de pe scenă, am realizat că toți în jurul meu dansează ca în transă. Acest music machine, inspirat de marele James Brown a cântat și o versiune năucitoare a hitului Sex Machine. Cu Dean!

Duminică, la prânz, după mișcătoarea, prin puritate și dedicație, interpretare a corului Alegretto din Reșița (format din elevii claselor V-VIII a Liceului „Sabin Păutza”) condus de Ema Moldovan, cel căruia i-a fost dedicat evenimentul, Clay Windham, în ceruri acum, a dat un semn că mesajul l-a ajuns. A început ploaia. Dean Bowman a adus din nou pe scenă copiii și câțiva dintre membri corului Timișoara Gospel Project. Au cântat. Au bucurat.

Așa a fost festivalul fără public dar cu sufletele cât munții.

Mimo OBRADOV

 

P.S. Nu aveam de gând să scriu cronica evenimentului (fiind implicat) dar mi-am zis că e păcat să nu aflați ce ați pierdut. Cei care l-au organizat au învățat ceva din această experiență și, spun ei, vor continua la anul.