„Ceau, Cinema! Festival de Buzunar” a apărut din nevoia de a reîmprieteni timișorenii cu filmul european, filmul lor, care lipsește din peisajul local.

A început în vara lui 2014, cu patru zile de proiecții și ateliere, la Timișoara și Gottlob (comuna cu primul cinematograf renovat în mediul rural din România).

Misiunea festivalului: să promoveze filmul românesc și european si să dovedească faptul că acesta poate fi la fel de atractiv ca și producțiile Hollywood-iene, dar mai apropiat sufletului nostru. Și că lubenița e mai gustoasă ca popcornul.

A patra ediție „Ceau, Cinema!” se va desfășura între 20 și 23 iulie, tot la Timișoara și Gottlob, oferind proiecții, ateliere și evenimente în aer liber, în cinematografe și în spații alternative precum Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul (pe vremuri, grădina de vară a cinematografului Capitol), Curtea cu Castan (spațiul deschis din interiorul Casei Artelor), Sala Studio Art (tot la Casa Artelor), Ambasada (loc de întâlnire a oamenilor faini). Și toate acestea au fost posibile și datorită uneia dintre cele mai de succes campanii de crowdfunding desfășurată în Timișoara.

Pentru Marele Premiu și Premiul Publicului la această ediție a festivalului vor concura șase filme, dintre care patru vor fi văzute în premieră în România la „Ceau, Cinema!”. Este vorba de „Mister Universo” (regizat de Rainer Frimmel și Tizza Covi), „Gloria” (Kristina Grozeva și Petar Valchanov), „Vânătoare” (Alexandra Bălteanu), „Nici nu știi cât de mult te iubesc” (Pawel Lozinski), „Ultimele lucruri” (Irene Dionisio), „Oameni care nu sunt eu” (Hadas Ben Aroya). „Suntem în avangardă: este competiţia femeilor-regizor. Cinci din cele şase filme au o femeie ca regizor unic sau co-regizor. Patru titluri sunt în premieră în România. Este o competiţie cu filme originale şi emoţionante, care arată încă o dată de ce iubim atât de mult cinema-ul”, spune selecţionerul competiţiei, criticul de film Ionuţ Mareş. Juriul format din producătoarea Anamaria Antoci, actorul Alexandru Potocean şi criticul de film Cătălin Olaru va desemna câştigătorul trofeului „Ceau, Cinema!”, în valoare de 1.500 de euro, decernat pentru cel mai bun film din competiţie. Spectatorii vor vota Premiul Publicului, în valoare de 500 de euro.

Biletele la Ceau, Cinema! costă 10 lei pe film, sau 45 de lei abonamentul general - care asigură accesul la toate proiecțiile și evenimentele din cadrul festivalului și sunt disponibile în librăria Cărturești de pe str. Mercy, la Ambasada și la Cinema Timiș. Copiii cu vârsta de până la 12 ani, inclusiv, au acces gratuit la proiecțiile din cadrul festivalului, la fel și persoanele cu dizabilități. Proiecțiile de la Gottlob vor fi gratuite, atât în cinema cât și în aer liber, iar în caz de timp nefavorabil proiecțiile de la Grădina de Vară vor avea loc în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, iar cele din Curtea cu Castan se vor desfășura în Sala Studio de la Casa Artelor.

Programul și invitații promit un festival excepțional. Care, încetul cu încetul, iese din buzunar.

Delia GRIGORE

 

Pentru mai multe informaţii despre festival, accesaţi www.ceaucinema.ro şi http://www.facebook.com/ceaucinema/.