Cea de-a patra ediţie a festivalului de film „Ceau, Cinema!” va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România.

În perioada de desfășurare a festivalului va avea loc o proiecție-eveniment, urmând să fie prezentate publicului filmele „Marița”, „Ouăle lui Tarzan”, „Un film autist normal” și „O viaţă germană”.

La gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului „Ceau, Cinema!”, se va proiecta în premieră în România filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftimie. Filmul „Marița” a fost inclus în secțiunea competițională „East of the West” a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, unde a câștigat Marele Premiu al Juriului „Fedeora”. Filmul va fi proiectat în 22 iulie, iar la proiecția lui vor lua parte producătoarea filmului, Ada Solomon, şi interpretul principal, actorul Alexandru Potocean, membru al juriului „Ceau, Cinema!”.

Filmul „Ouăle lui Tarzan” este la cea de-a doua proiecție în România, în premieră la Timișoara, fiind cel mai nou documentar al cunoscutului regizor Alexandru Solomon. Filmul a fost prezentat recent la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, iar la discuțiile de după proiecția de la Timișoara vor participa regizorul Alexandru Solomon şi producătoarea Ada Solomon.

În parteneriat cu One World Romania, „Ceau, Cinema!” va programa totodată două dintre documentarele de succes ale ultimei ediţii a prestigiosului festival din Bucureşti.

„Un film autist normal”, al regizorului ceh Miroslav Janek, explorează lumile a cinci copii diagnosticaţi cu autism în diverse forme şi grade. „O viaţă germană” este o coproducţie Austria-Germania, fiind realizat de Christian Krönes, Olaf S. Müller, Roland Schrotthofer şi Florian Weigensamer și se bazează pe un tulburător interviu, realizat în alb-negru, cu Brunhilde Pomsel, fostă secretară a lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei. Proiecţia va fi posibilă cu sprijinul Consulatului Republicii Federale Germania la Timişoara.

   

Cornel Seracin