Tânărul scriitor timişorean, Cristian Vicol a prezentat în şedinţa de vineri, 16 iunie, a „Helion” S.F. Club, o povestire ce va face parte dintr-un nou volum pe care-l va edita la Editura „Tritonic”. Cristian Vicol este cunoscut în universul literar timişorean şi românesc, datorită scrierilor sale pe care le-a publicat în reviste S.F. sau în volume, dintre acestea amintim, „Sfârșitul inocenței” şi „O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716”.


Povestirea prezentată vineri, 16 iunie, de Cristian Vicol, spre critică, membrilor „Helion” S.F. Club, în Sala „Orizont” a Uninunii Scriitorilor din Timişoara, se numeşte „Aşa s-a călit cărbunele şi oţelul...”, titlul având ca punct de plecare tratatul care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelului şi Oţelului (C.E.C.O.), tratat semnat la 18 aprilie 1951 de şase state europene (Franţa, Germania Federală, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg) şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Povestirea prezintă în conţinutul ei un univers orwell-ian, putând fi considerată o distopie, o ucronie sau un fragment dintr-un trecut sau viitor al Terrei. Uniunea este în centrul atenţiei scriitorului. Aceasta a fost un loc primitor şi tolerant pentru toţi cei care doreau să se stabiliească aici, dar această toleranţă s-a dovedit greşit înţeleasă de către noii sosiţi, aceştia dedându-se, cu timpul, la acţiuni menite a distruge şi submina Uniunea, a pune în pericol cetăţenii ei.
În această povestire, aproape totul se concetrează în jurul unui lagăr de reeducare, aici fiind capturate persoanele descoperite ca făcând parte din acele organizaţii care şi-au propus să distrugă Uniunea. Totul este extrem de apăsător în povestire, Uniunea, pentru a se apăra de inamicii extreni, fiind nevoită să îmbrace mantia unui totalitarism de sorginte sovietică, acesta fiind foarte bine sugerat în povestire prin descrierea climei: „Deşi era doar octombrie, era frig, al naibii de frig, iar temperatura coborâse spre minus 20 de grade. Un vânt tăios venit dinspre est, vălătucea zăpada de pe întinderile dimprejur.”
François-Marie Arouet este cetăţeanul numărul 1 al Uniunii, perceptele sale reprezentând „Îndemnurile Consiliului către Popor”, într-o lume în care religia îmbâcsită de superstiţie creează dogmatisme şi fanatisme. François-Marie Arouet trăieşte pentru Uniune doar prin aceste percepte, el fiind în lumea spiritelor, dar Luminismul lui reprezintă „SIMBOLUL UNITĂŢII NOASTRE”  în acele vremuri dominate de teroare. Textul face referinţe la Uniunea Europeană și la un totalitarism în care ar putea să cadă această Uniune.
În fine, odată învins duşmanul extern, Uniunea a trecut la rescrierea istoriei, iar perceptele Luminate ale lui François-Marie Arouet vor căpăta valenţe noi pentru cetăţenii Uniunii. El, François-Marie Arouet, devine, în finalul povestirii, un personaj real, un alt Luminat îi va purta numele, dându-se drept Voltaire.
Cristian Vicol a utilizat în povestirea sa, pledoaria marelui filosof Luminist francez, Voltaire (cetăţeanul numărul unu din povestire), din lucrarea «Tratat despre toleranţă», aceasta fiind îndreptată împotriva persecuţiilor religioase. Mesajul lucrării filosofului Luminist francez transmite ideile prin care se îndeamnă la toleranţă faţă de semeni, indiferent de credinţa lor religioasă, aceasta fiind esenţială pentru o societate umanizată şi progresistă.
Membrii clubului „Helion” au adus comentarii şi criticii povestirii prezentate, autorul acesteia urmând să ţină seama de cele recomandate, în vederea publicării volumului. 


„Se pare că e un text bun, învelit, așa, într-un voal, pentru că oricât de grafice ar fi unele pasaje, tot îți dau impresia că sunt acoperite de zăpada aia de pe peron (figurativ vorbind). Ironia asta subtilă, cum că partidul care-i la putere, ideologia cetățeanului numărul unu nu se vrea a fi fanatică, nu se vrea a fi o anumită dogmă, dar prin faptul că trebuie să se impună și trebuie să se facă autoritară, trebuie să se facă absolută în viața cetățeanului, trece bariera și, chiar devine ceea ce nu s-ar vrea să fie, deci, o ipocrizie, practic”, a rostit Teodora P.


Despre povestirea prezentată, scriitorul Darius-Luca H. a făcut următoarele precizări, recomandându-i lui Cristian Vicol câteva modificări pentru varianta finală a textului: „Încearcă să lucreze cu universuri alternative. Se vede că e vorba de un scriitor care știe să scrie, şi chestia asta îl ajută, dar aicea este o mică capcană. Capcana este următoarea: vocile personajelor sunt toate la fel. Asta pe mine m-a deranjat foarte tare, pentru că dacă dai la o parte descrierea, toate detaliile textului și asculți numai discursul personajelor, discursul este cvasi-identic”.


În discursul său, scriitorul Cristian Vicol a ţinut, în primul rând, să mulţumească celor prezenţi pentru opiniile exprimate şi a răspuns lui Darius-Luca H., legat de pasajele folosite în povestire din Voltaire: „Nu au nimic S.F. M-am gândit că se întâmplă, ceea ce se întâmplă dintotdeauna. În momentul în care duşmanul extern a fost învins, se trece la o rescriere a istoriei, şi istoria s-a rescris. Voltaire este considerat unul din marile minţi ale luminismului şi are un tratat foarte interesant, foarte frumos de citit, se numeşte «Despre toleranţă». Eu l-am luat şi l-am pus unde sunt bucăţile acestea, dar evident că bucăţile pe care le-am pus eu acolo sunt total scoase din context pentru ca să pară a fi ceva agresiv, ceva violent, ceva lipsit de toleranţă. Ele puse în context, în volumul respectiv, au exact un sens invers, reprezintă imaginea Europei, imaginea luminismului european, imaginea unei culturi”.
În următoarea şedinţă a „Helion” S.F. Club, Marius Gordan va citi proză, supunând cele citite criticii celor prezenţi.


Cornel Seracin