Luni, 12 iunie, cu începere de la ora 17, Librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara va găzdui lansarea cărții-album, „Povestea Castelului Peleș”, autor Principele Radu de România, o nouă carte pentru Biblioteca Regală. Cartea-album a fost editată la Editura „Curtea Veche” și a fost lansată, până acum, la „Bookfest”, în București și la Curtea de Argeș.

Capodoperă a secolului al XIX-lea, situat în „Perla Carpaților” (stațiunea Sinaia), Castelul Peleș a fost ridicat, prin îngrijirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, după planurile arhitecților Karel Liman, Carol Benesch și Johannes Schultz, fiind decorat de celebrii decoratori peisagiști.

Lucrările pentru ridicarea Castelului au început în 1873, iar inaugurarea Peleșului a avut loc în anul 1883. Castelul Peleș din Sinaia este reședința de vară a Familiei Regale și se află în proprietatea privată a Familiei Regale a României. 

„Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, «Povestea Castelului Peleș» este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României”, au transmis organizatorii lansării volumului.

Cartea-album „Povestea Castelului Peleș” va fi lansată în prezența autorului, Principele Radu de România, iar după prezentare va urma o sesiune de autografe. 

Următoarele lansări ale cărții-album, „Povestea Castelului Peleș”, vor avea loc la Atheneul Român, în 13 iunie, la Iași, în 20 iunie, precum și la Brașov, Câmpina și Ploiești, în 23 iunie. Cartea-album „Povestea castelului Peleş” este disponibilă pe site-ul editurii www.curteaveche.ro la prețul de 80 de lei.

Cornel Seracin