Expoziția „Juju” este una de fotografie documentară și-l are autor pe Oliver Merce, fotograf documentar. Această expoziție face parte, împreună cu alte trei expoziții, din evenimentul „PhotoMarathon” ce se desfășoară la Timișoara între 11-14 mai. 

 „PhotoMarathon” este un eveniment dedicat fotografiei, considerat singurul eveniment din această zonă care încearcă să creeze o comunitate a fotografilor amatori și profesioniști. Potrivit celor relatate de inițiatoarea proiectului, Ruxandra Zaharia, „PhotoMarathon” reprezintă „acel eveniment prin care ne dorim să promovăm și să ajutăm la dezvoltarea artei fotografice și la promovarea fotografilor din România”. `PhotoMararthon” este la prima ediție în municipiul Timișoara.

Expoziția ce a fost deschisă miercuri, 10 mai, în Club „D'arc” din Timișoara îl are în centrul atenției pe Juju, filosoful care „se identifică cu spiritul minei”. Personajul a mai fost prezent la Timișoara, într-o expoziție, în iarna lui 2015, printurile fiind în număr de 10 și de dimensiuni mai mici, pe când în expoziția inaugurată acum, sunt 14 printuri, 7 fiind din cele vechi. 

Expoziția a fost posibilă ca urmare a unui proiect mai mare. Artistul fotogoraf Oliver Merce se deplasa în zona orașului Anina, în Orașul Nou și Crivina, pentru a se documenta despre viața oamenilor de aici, din acest proiect rezultând și o carte lansată anul trecut. Într-una din zile, pe când cobora din Orașul Nou, autorul expoziției a vizitat și mina din Anina, iar în momentul în care a intat pe ușa minei, din baraca paznicului s-a ivit Juju, „o prezență surprinzătoare. Nu te aștepți să apară cineva pletos, cu barbă, cu brățări, parcă venise de la Woodstock, din urmă cu 60 de ani”. Juju i-a fost ghid, în mina din Anina, autorului expoziției, după care i-a povestit viața lui, Oliver fiind fascinat de aceste povestiri, iar din acel moment a început să frecventeze zona pentru a fotografia. Fotografiile expuse în „D'arc” au fost realizate în perioada august 2014 - februarie 2015 în mina din orașul cărășean Anina.

Cel de-al doilea moment al serii a fost lansarea albumului echipei „PhotoTeam”, „Un cincinal pe stradă”.  „PhotoTeam” este un grup ce cuprinde în rândurile sale, șase fotografi de stradă, un grup național format din Dan Morozan (a materializat ideea acestui grup), Cornel Hlupină, Mirela Momanu, Patricia Hilbert, Eli Driu și Oliver Merce. 

Despre albumul lansat, Sorin Suciu a spus că, „reprezintă rezultatul muncii, vreme de cinci ani, a acestor șase fotografi, care au încercat să găsească în cotidian, această frumusețe neașteptată de care avem parte și pe lângă care, de multe ori trecem fără să o vedem și de asta fotografii de stradă încearcă să o surprindă pentru noi și, astfel să ne învețe, poate, să privim. Deci, am putea să luăm acest album ca pe un fel de manual de privire pentru uz cotidian. În opinia mea, consider acest album că reprezintă o premieră. Cred că este primul album colectiv de fotografie de stradă din țara noastră și consider că este cel mai reprezentativ până acum”. 

Abumul de fotografie stradală, „Un cincinal pe stradă”, cuprinde 190 fotografii, dintre care 54 sunt color,  realizate în diverse orașe din România, dar și din Anglia, Portugalia și Grecia.

Cornel Seracin