Concertul ce va fi susținut în Vinerea Mare, în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, îndeamnă publicul la meditație, la meditația suferințelor hristice în vremea Răstignirii. 

Oratoriul pentru cor și orchestră, „Ultimele şapte cuvinte ale lui Isus pe cruce”, a fost compus de Joseph Haydn, în 1787, compoziţia fiind solicitată de o biserică spaniolă, pentru slujba din Vinerea Mare. Compoziţia lui Haydn cuprinde şapte meditaţii muzicale pe tema ultimelor cuvinte rostite de Mântuitorul Isus Hristos pe Cruce, redate de cele patru Evanghelii cunoscute ca oficiale în zilele noastre: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!”, „Adevăr îţi spun Ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai!”, „Femeie, iată fiul tău!”, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, „Mi-e sete!”, „Săvârşitu-s-a!” şi „Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu” !".

Interpretarea piesei lui Haydn, „Ultimele şapte cuvinte ale lui Isus pe cruce”, în Sala Baroc a Muzeului de Artă, revine unui cvartet internațional, vineri, 14 aprilie, cu începere de la ora 19. Prezentarea va fi realizată de  preot Barazsuly Istvan.

 

Cornel SERACIN