Joi, 20 aprilie, de la ora 18, Galeria „Helios” din Timişoara va găzdui vernisajul unei expoziţii reprezentative de artă vizuală. Expoziția este oferită de membrii Grupului OKTO din Bucureşti, alcătuit din personalităţi din elita artei contemporane româneşti. 

Pe simeze şi stative își vor prezenta şi etala trei, patru lucrări din creaţia lor recentă renumiţii şi cunoscuţii creatori Marius Barb, Răzvan-Constantin Caracostea, Gheorghe Dican, Mircia Dumitrescu, Ovidiu Ionescu, Mircea Roman, Florin Stoiciu şi Napoleon Tiron.

Manifestarea este una importantă, de înaltă ținută artistică și se anunţă din mai multe considerente şi puncte de vedere ca un eveniment artistic de mare anvergură şi rezonanţă. 

Curatori ai expoziției sunt Zuzu Caratănase şi Ioan Szekernyés, critic de artă și preşedinte al Filialei din Timişoara a Uniunii Artiștilor Plastici. De asemenea, evenimentul va fi prezentat de Ioan Szekernyés. Expoziţia Grupului OKTO va rămâne deschisă până în data de 3 mai.                                                                           

Ioana NICOLESCU