În perioada 10-13 aprilie, va avea loc cea de-a X-a ediție a Festivalului Internaţional Francofon de Improvizaţie şi Teatru Universitar din Timişoara (FIFITUT). Evenimentul se va desfășura  în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18. 

Timp de patru zile, timișorenii vor avea ocazia să descopere limba franceză într-un alt context şi să se amuze alături de improvizatori din toată România şi din străinătate, din țări precum Franţa și Serbia. 

Proiectul reuneşte şi în acest an atât trupe de teatru ale centrelor universitare din România, Bucureşti UNIBUC UPB UTCB, Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu, Craiova, Iaşi şi, bineînţeles, Timişoara, cât şi trupe de teatru din străinătate, din Toulouse şi Serbia. În total, festivalul aduce împreună 40 de actori, dintre care 30 din România şi 10 de peste hotare.

Doi actori de la trupa de teatru „Mosaïque des sens” din Toulouse, Franţa, va asigura arbitrajul meciurilor de improvizaţie, alături de un al treilea actor din Belgia.

Acest eveniment este susținut de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Timișoara.

Ioana NICOLESCU