Miercuri, 8 martie, de la ora 18, la librăria La Două Bufnițe va avea loc lansarea volumului „Generaţia ’27 între Holocaust şi Gulag”. Cartea aparține scriitoarei Marta Petreu și a apărut la Editura Polirom. 

„Ca să pot înțelege textele lui Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Noica, Sebastian, Miron Radu Paraschivescu, Belu Zilber și ceilalti, ca să pot deci înțelege ce și cum cu generația ’27, a trebuit să învăț cât am putut eu de bine istoria României, ba chiar a Europei. Încet, încet, am înțeles că generația ’27 a fost nu un fenomen original al României, ci un fenomen care face parte dintr-unul european, din ceea ce Klaus Mann a numit «generația sa tânără și europeană». Și, tot așa, am înțeles că timpul (perioada dintre cele două războaie mondiale), locul (România, țara abia formată ca «România Mare», așezată la periferia estica a Europei) și formula noastră culturală (România a fost și mai este încă o țară imitatoare, care, în perioada interbelică, a preluat sârguincios noutățile din Europa, iar noutatea acelor ani a fost atitudinea revoluționară, antidemocrată și prototalitară) și-au pus pecetea asupra tuturor faptelor săvârșite de acești străluciți membri ai generației ’27. Despre aceste lucruri și despre altele, conexe, studiate de mine, am scris în paginile de față. Atâta cât am putut eu de bine”, spune autoarea în descrierea volumului. 

Alături de autoare, la eveniment vor participa Adriana Babeţi, Simona Constantinovici, Dana Percec și Ciprian Vălcan. 

Ioana NICOLESCU