Evenimentul artistic „Săptămâna plastică de la Casa Artelor” debutează joi, 2 martie, la ora 18, la cafeneaua Klapka. Localul găzduiește vernisajul unei expoziții de pictură semnată de o artistă de doar șapte ani. Maia Truțulescu își face curaj și iese din nou din atelier cu creațiile sale reunite sub titlul „Simfonia Culorilor”. 

În cadrul evenimentului, plasticianul Petru Galiș va vorbi despre mica artistă și creațiile sale. 

„Maia a transformat curiozitatea într-o aparentă joacă cu pensula şi lucrează (mai bine decât să vorbească) abordând cu maximă seriozitate și dăruire pictura pe pânză, pe suprafețe mari, unele lucrări depășind-o în înălțime. Ca definiţie, ceea ce face Maia se numeşte dripping sau action painting și nu numai, abordând și subiecte figurative la prima vedere. Este un fel de abstract cromatic prin care îşi exprimă trăirile legate de pictură, chiar acest lucru făcând ca arta ei să fie sinceră, directă şi credibilă. Liberă în exprimare, ea oferă prin culoare o gamă largă de compoziţii cromatice care impresionează prin tărie, acurateţe şi armonie”, afirmă organizatori ai evenimentului.

Maia Truțulescu a avut prima expoziție personală de pictură la cinci ani, la Muzeul Banatului Montan din Reșita și este deținătoarea Ordinului Salonului Internațional de Pictură „Arte Mici” precum și a diplomei de excelență acordată de către Consiliul Județean Caraș-Severin, ca semn de recunoaștere a contribuției la valorile cultural-artistice ale Banatului de munte. A participat la mai multe expoziții colective, cea mai recentă fiind expoziția „RITMURI CROMATICE” organizata de Galeria Elite Prof Art din București, în colaborare cu Crowne Plaza Bucharest Hotel.

Ioana NICOLESCU