Artistul plastic timișorean Viorel Toma inaugurează joi, 23 februarie, la Muzeul de Artă din Timișoara, expoziția personală prin care-și prezintă publicului iubitor de artă un fragment din creațiile artistice realizate între anii 1982-2016. În sălile expozițiilor temporare (etajul doi, aripa estică și în sala 25, aripa vestică) din Muzeul de Artă, vor fi expuse lucrări de pictură (ulei pe pânză), acuarelă, desen și caligrafie, „relevând un demers conceptual unic în peisajul artistic actual”.

Viorel Toma s-a născut în anul 1944, la Lugoj și a fost elev al maestrului Iulius Podlipny la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Timișoara. A încheiat studiile liceeale în anul 1963, urmând cursurile Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca. Studiile universitare le-a absolvit în anul 1969. Din anul 1975 Viorel Toma este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar în 1984 a inaugurat prima expoziție de pictură. În anul 1995 a obținut Marele premiu la expoziția de Artă Creștină - Budapesta - Ungaria, iar din anul 2000, este Doctor în Arte Vizuale. Din anul 2005, maestrul Viorel Toma a fost prof. univ. dr. la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest, Timișoara, în același an fiind decorat cu Meritul Cultural în grad de Mare Cavaler.

Vernisajul expoziției personale a pictorului Viorel Toma se va desfășura în Sala Baroc a Muzeului de Artă, la data mai sus menționată, cu începere de la ora 18. Prof. univ. dr. Victor Neumann, director al Muzeului de Artă Timișoara, va prezenta expoziția, iar muzicienii Ilie Stepan și Horea Crișovan vor susține un recital de chitară.

   

Cornel Seracin

Foto: arhivă personală, familia Toma