Miercuri, 14 decembrie, începând cu ora 17, la Galeria Helios se va desfășura proiectul cultural „S:O:S: Arhitectura Tradițională Românească din Banatul de Câmpie”. 

Evenimentul este organizat de Asociația Centrul De Dezvoltare Personală „Ars Matetic” și constă într-o seară culturală, o masă rotundă la care sunt invitați arhitecți, artiști oameni de cultură și artă, având scopul de a sensibiliza opinia publică despre valoarea patrimoniului arhitectural din mediul rural.

De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc și lansarea de carte cu titlul „Arhitectura Românească și Ornamentica Arhitectonică din Banatul de Câmpie, În Prima Jumătate a Secolului XX”.  Lucrarea face parte din colecția ACADEMICA a FAD.

Prezentarea va fi făcută de prof. univ dr. Ioan Iovan coordonatorul lucrării, prof. univ. dr. Alexandru Jakabhazi, prof. univ dr. Daniela Constantin și criticul literar Ilie Chelariu. 

Asociația Centrul De Dezvoltare Personală ,,Ars Matetic,, din Timișoara, este o asociație nou înființată, care își propune să dezvolte diferite proiecte culturale prin care să popularizeze arta in rândul tuturor structurilor societății contemporane, ca mijloc de cunoaștere și dezvoltare individuală dar și la nivel social.

Ioana NICOLESCU